Criteriul National

Orban: La cantitatea de gunoi care se ridică din București, în curând nu o să mai existe platforme unde să poată să fie depozitat gunoiul pentru procesare – Finante & Banci

Orban: La cantitatea de gunoi care se ridică din București, în curând nu o să mai existe platforme unde să poată să fie depozitat gunoiul pentru procesare – Finante & Banci
decembrie 16
12:37 2019
Încă nu reușesc să înțeleg cu adevărat ce se întâmplă în ceea ce privește sistemul de management al deșeurilor, a declarat premierul Ludovic Orban, precizând că “noi avem obiectiv, impus de UE, să procesăm 50% din deșeurile reciclabile”.

“Dacă tu ai pasat unităților administrativ-teritoriale (UAT) obligația de a face colectare selectivă, trebuie să și stabilești ce se întâmplă dacă nu se face colectare selectivă. Multe UAT-uri iau decizia de a face colectare selectivă, impun amenzi pentru cetățenii care nu participă la colectare selectivă, iar alte autorități nu. Din punct de vedere al reglementării, Nu există niște penalități pe deoparte pentru autorități locale și pentru cetățenii care nu participă la colectare selectivă sau stimulnte care să-i determine să realizeze procesul de colectare”, a afirmat Orban.

În ceea ce privește folosirea gunoiului pentru diferite activități economice, spune el, avem un potențial mare de dezvoltare pe care cu o strategie inteligentă am putea să-l fructificăm.

Potrivit acestuia, sunt unii care cumpără deșeuri pentru că nu au acces la deșeuri.

“Aici în București e interesant ce s-a întâmplat. Unii ridică gunoiul, îl duc la o groapă de gunoi, și accesul la groapa de gunoi a cuiva care vrea să proceseze este relativ dificil. Mare parte și din cauza modului în care se colectează”, a precizat Ludovic Orban.

El a mai afirmat că la cantitatea de gunoi care se ridică din București, în curând nu o să mai existe gropi de gunoi, platforme unde să poată să fie depozitat gunoiul ăsta.

“Lucrul ăsta e valabil în multe localități. Se ajunge în niște situații în care costul transportului gunoiului scos din orașe este mai mare cumulat decât costul necesar ca să faci investiția într-o platformă care să îndeplinească condițiile legale”, a explicat el.

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul