Criteriul National

Orban: Ministerul Sănătății va rezilia contractul dacă luni firma nu vine cu măștile destinate persoanelor vulnerabile – Esential

Orban: Ministerul Sănătății va rezilia contractul dacă luni firma nu vine cu măștile destinate persoanelor vulnerabile – Esential
august 23
17:10 2020
Premierul Ludovic Orban a declarat, duminică, în Gorj, că Ministerul Sănătății va rezilia luni contractul cu firma care trebuia să livreze măștile pentru persoanele vulnerabile, dacă aceasta nu va aduce materialele de protecție, potrivit agenției Mediafax.

„Săptămâna următoare urmează ca Ministerul Sănătății să ia o decizie, care e foarte clară: rezilierea contractului în cazul în care luni nu vin cu măștile cei care au câștigat licitația și trecerea la firma de pe locul doi pentru a livra măștile care sunt prevăzute în contract”, a declarat Ludovic Orban.

Premierul a precizat că firma respectivă nu a respectat termenele din contract.

„Licitația s-a derulat, a fost selectat câștigătorul, la cel mai mic preț. Câștigătorul s-a angajat să livreze în termen de 7 zile, care a fost prevăzut în licitație. După ce a fost declarat câștigătorul a fost contestată licitația, atât la CNCS, cât și în instanță. Au depus contestații trei firme. Sigur, că au fost respinse contestațiile. După ce s-a semnat contractul-cadru cu toți participanții la licitație s-a trecut la semnarea contractului subsecvent cu câștigătorul licitației. Câștigătorul licitației avea obligația ca în termen de 5 zile să depună scrisoarea de garanție, urmând să înceapă cele șapte zile de derulare a contractului. Suntem în situația în care câștigătorul licitației nu a depus în termenul legal de 5 zile, crezând că beneficiază de clauza de remediere, care este inclusă în contractul respectiv”, a mai spus șeful Guvernului.

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul