Criteriul National

Papa Francisc se pronunță în favoarea parteneriatului civil pentru persoanele homosexuale – International

Papa Francisc se pronunță în favoarea parteneriatului civil pentru persoanele homosexuale – International
octombrie 21
18:03 2020
Papa Francisc a declarat într-un film apărut miercuri că homosexualii ar trebui protejați prin legi de uniune civilă într-unul din cele mai clare mesaje ale sale privind drepturile persoanelor homosexuale, transmite Reuters.

„Persoanele homosexuale au dreptul de a se afla într-o familie. Ele sunt copii ai lui Dumnezeu și au dreptul la familie. Nimeni nu ar trebui exclus sau făcut nefericit din cauza asta”, a declarat acesta în documentarul „Francesco” realizat de regizorul Evgeny Afineevsky.

„Ceea ce trebuie să creăm este o lege a uniunii civile. În felul acesta sunt acoperiți legal. Am susținut acest lucru”, a mai declarat suveranul pontif referindu-se probabil la perioada când era arhiepiscop al Buenos Aires-ului și s-a opus legalizării căsătoriilor între persoanele de același sex dar a pledat pentru o anumită formă de protecție a drepturilor cuplurilor homosexuale.

Potrivit lui Austen Ivereigh, biografului papei, comentariile făcute în filmul apărut miercuri reprezintă unul din cele mai clare limbaje folosite de suveranul pontif de la alegerea sa în 2013.

Declarațiile papei au fost prezentate într-un segment al filmului despre Andrea Rubera, un bărbat homosexual care a adoptat trei copii alături de partenerul său. Rubera relatează în film că a mers în timpul unei liturghii ținute de papă la Vatican și i-a înmânat o scrisoare în care îi explică situația sa.

Acesta i-a relatat suveranului pontif că dorește să își educe copiii în credința catolică alături de partenerul său dar se teme de cum va fi primit în parohia locală. Bărbatul a relatat că papa Francisc l-a sunat câteva zile mai târziu, spunându-i că a fost mișcat de scrisoarea sa și că îl îndeamnă să își prezinte copiii parohiei dar să se aștepte la opoziție.

Filmul îl arată pe Rubera înmânându-i scrisoarea papei, bărbatul declarând că el și partenerul său au urmat suveranului pontif și că sunt fericiți că au făcut acest lucru.

Citește și:

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul