Omul de la volan se apropie binișor de șaptezeci de ani sau i-a depășit. Pe șoseaua nu mai lată de șase metri, mașina aleargă cu 170 – 180 km/h. Omul vorbește tot timpul, gesticulează, lasă volanul liber.
Nu știu de ce, dar chiar nu mi-e frică. Știam că mai demult avusese un accident și cususeră doctorii la el vreo trei zile.
Din când în când, ca și cum ar fi cerut aprobarea celor spuse, întoarce privirea spre mine și atunci suspansul se intensifică. La un moment dat șoseaua e liberă. La orizont, niciun posibil destinatar al vreunei înjurături.
– Am fost la muntele Athos!
– ?!?
– Da, mă, am fost la muntele Athos!
– Frumos, foarte frumos, zic. Când?
– Păi, m-am întors alaltăieri.
Încep să se zărească tot mai clar construcțiile din oraș. Șoseaua are o porțiune cu denivelări. Vrei – nu vrei, știi că acolo începe Buzăul. Încetinim.
– Cum a fost?
– Dom-le, când stăteam în genunchi și mă rugam, parcă simțeam că vine Dumnezeu la mine!
Știind cu cine am de-a face, doream să-mi imaginez scena. Îl aveam în fața ochilor pe Louis de Funes în „Avarul”, taman la scena din biserică, unde marele histrion a jucat fățărnicia perfectă.
Am vrut să-i spun că Dumnezeu nu e fraier. Și nici popii care încasează danii de la cei care se roagă pentru iertarea păcatelor viitoare.
– Da, dom-le, continuă el, uite-așa simțeam, că mă umplu de o liniște în suflet…
Și imediat pe o altă tonalitate:
– Io-te la aia, are o căruță de țâțe! Aș tăvăli-o măcar o dată!
– Dar parcă spuneai c-ai fost la muntele Athos – îi zic eu.
– Lasă, mă, aia-i una, asta-i alta! grăiește omul zâmbind.
În mod sigur n-a auzit de Decalog. Sau auzise? Știam, în mod sigur, că se înfruptase, nu o dată, din munca, averea și nevasta altuia.
Mai cunosc vreo două exemple asemănătoare. Ăștia chiar susțin că au ajuns acolo mergând pe jos. Unul chiar ține pe bancheta din spate a mașinii un ciomag cocârjat despre care spune că l-a folosit în drumul spre și dinspre Elada. E lesne de înțeles că bâta respectivă e acum lăcuită și că mai servește la câte-o încăierare.
După ultima vizită la Muntele Sfânt, omul a tras o beție de pomină, în cinstea evenimentului, întru slava Domnului, întru cinstea preoților care i-au dat asigurări că poate să păcătuiască în liniște, până la următorul pelerinaj.
Nu l-am întrebat niciodată: „Bine, dar la Canosa ai fost?”. Probabil acolo trebuie să ajungă pentru păcatele care dau cu zecimale la calcul…
Sursa foto: Arhiva personala a domnului Paul Tudor
Redacția ziarului Criteriul Național mulțumește domnului Paul Tudor pentru excelentul material oferit în exclusivitate.
