Criteriul National

Pompeo susține cu trupele americane au ucis 300 de ruși în Siria care amenințau securitatea SUA – International

Pompeo susține cu trupele americane au ucis 300 de ruși în Siria care amenințau securitatea SUA – International
iulie 30
20:33 2020
Secretarul de stat american, Mike Pompeo, aflat în fața Congresului pentru a explica inerția aparentă a Statelor Unite în fața amenințărilor din partea Rusiei împotriva soldaților săi din Afganistan, a invocat joi moartea a 300 de ruși în Siria pentru a demonstra fermitatea Washingtonului, potrivit AFP.

În cadrul unei audieri parlamentare, secretarul de stat a fost interogat în mai multe rânduri de senatorii democrați cu privire la „bonusurile rusești”, și anume acele recompense ale Rusiei pentru talibani pentru uciderea soldaților americani în Afganistan.

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat săptămâna aceasta că „nu a discutat niciodată” acest lucru cu omologul său rus Vladimir Putin în recentele sale apeluri telefonice. „Nu am discutat deloc despre acest lucru. A fost o convorbire pentru a discuta alte lucruri, iar, sincer, aceasta este o problemă despre care mulţi oameni au spus că este ştire falsă”, a spus Trump.

Mike Pompeo nu a lămurit dacă el a ridicat problema cu propriul omolog rus, Sergey Lavrov.

„Pot asigura poporului american că de fiecare dată când am vorbit cu ministrul de externe Lavrov, am ridicat probleme care pun în pericol interesele americane, indiferent dacă este vorba despre soldații noștri din Siria, soldații noștri aflați pe teren în Afganistan sau ce se întâmplă în Libia „, a declarat el evitând un răspuns ferm.

Presat de întrebări cu privire la atitudinea lui Donald Trump, el a încheiat spunând: „Nu cred că există nicio îndoială în mintea tuturor liderilor ruși, inclusiv Vladimir Putin, că Statele Unite United se așteaptă să nu-i omoare pe americani”.

„Vă pot asigura că cei 300 de ruși care au fost în Siria, care au amenințat America și care nu mai sunt din această lume înțeleg și acest lucru”, a adăugat el.

Mike Pompeo nu a spus la ce incident face referire, dar au existat numeroase rapoarte de atacuri aeriene care au ucis ruși în februarie 2018 în apropierea orașului sirian Khasham.

Cotidianul New York Times, care a dezvălui afacerea recompenselor rusesti, scria că Moscova intenționează să răspundă la atacurile care au ucis sute de luptători pro-Damasc, precum și mulți mercenari ruși.

Rusia sprijină militar regimul președintelui sirian Bashar al-Assad.

Rusia a dezminţit în iunie informaţiile publicate în New York Times conform cărora serviciile de informaţii americane sunt convinse că Moscova a oferit prime unor combatanţi apropiaţi talibanilor pentru a ucide soldaţi ai Occidentului în Afganistan.

„Aceste acuzaţii nefondate şi anonime care afirmă că Moscova se află în spatele morţii unor soldaţi americani în Afganistan au dus deja la ameninţări directe la adresa vieţii unor angajaţi ai ambasadelor ruse de la Washington şi Londra”, a notat pe Twitter ambasada rusă în SUA, conform Agerpres.

Într-un alt mesaj, ambasada i-a cerut ziarului NYT „să înceteze să fabrice informaţii false” şi autorităţilor americane „să ia măsuri eficiente” pentru a asigura securitatea angajaţilor.

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul