Criteriul National

Praznicul Sfântului Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

Praznicul Sfântului Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
octombrie 26
08:02 2016

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie este cinstit de către Biserica Ortodoxă de pretutindeni pe data de 26 octombrie. Sfîntul a trăit în timpul împăraților Dioclețian (284-305) și Maximian (286-305).

saint_demetrius_bulgarian_icon

Marele Mucenic Dumitru este venerat ca fiind unul dintre cei mai mari sfinți militari, atât în Biserica Ortodoxă, cât și în Biserica Catolică de rit bizantin și ce cea rit roman. În bisericile ortodoxe și catolice de rit bizantin, precum și în cea de rit roman, se sărbătorește la data de 26 octombrie. Creștinii ortodocși care urmează calendarul iulian îl sărbătoresc pe Sfântul Dumitru la 8 noiembrie.

 

Din viata sa, consultând-o din Sinaxare,  putem afla că a fost fiul prefectului din Tesalonic. Dupa moartea tatălui său a fost  numit guvernator al Tesalonicului. Ținând seama de faptul că Dimitrie nu a ascuns că este creștin este trimis la închisoare .În vremea aceea, creștinii erau trimiși să lupte cu gladiatorii.După cum intuiți, în acele lupte barbare , creștinii erau victime sigure.

Potrivit tradiției păstrate, Nestor un tânăr creștin cere binecuvântarea de la Sfântul Dimitrie să-l omoare pe Lie, gladiatorul favorit al împăratului, pentru a pune capăt luptelor sângeroase. Dimitrie îl va însemna cu semnul Sfintei Cruci pe frunte si îi va spune: „Du-te și pe Lie il vei birui, iar pe Hristos Îl vei mărturisi”.

Prin rugăciunele Sfântului Dimitrie, Nestor reușește să-l străpungă cu lancea pe Lie. La finalul acestei lupte, împăratul Maximian poruncește ca lui Nestor să i se taie capul, iar lui Dimitriele poruncește călăilor să- l străpungă cu sulițele. Din trupul lui Dimitrie, nu a curs sânge, ci mir tămăduitor de boli.

Sfantul Dimitrie a fost martirizat la Sirmium (Sremska Mitrovita, în Serbia), iar moaștele sale au fost aduse în Tesalonic, pe 26 octombrie 413. Biserica actuală în care se află moaștele Sfântului Mucenic Dimitrie a fost construită la puțin timp de la incendiul bisericii ridicate de guvernatorul Leontie, din anii 626-634. A fost transformată în moschee în anul 1493 și va fi ulterior redata cultului creștin în anul 1912.

1280px-relics_of_saint_demetrius


Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – ocrotitorul orașului Tesalonic

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie este ocrotitorul orașului Tesalonic. Comunitatea creștină de aici a fost înființată de Sfântul Apostol Pavel, în timpul celei de-a doua călătorii misionare.

În fiecare zi de 26 octombrie, în Tesalonic se organizează pelerinaje și procesiuni la sfintele sale moaște. Punctul culminant al sărbătorii îl constituie deschiderea raclei în care sunt păstrate cinstitele moaște ale Sfântului Dimitrie. Racla este așezată în partea stângă a naosului, într-un mic paraclis din marmura și împodobit cu fresce din viața sfântului. Episcopul care participă la aceasta sărbătoare se roagă înaintea raclei, apoi sfințește untdelemnul pe care îl va turna  peste mirul izvorât din sfintele sale moaște. Acest ulei sfințit unit cu mirul izvorât în chip minunat este dăruit credincioșilor spre dobândirea sănătății sufletești și trupești.

 

 

Credința populară

În credinţa populară, anul este împărţit în două anotimpuri: vară şi iarnă. Dacă Sfântul Gheorghe „încuie” iarna şi înfrunzeşte întreaga natură, Sfântul Dumitru desfrunzeşte codrul şi usucă toate plantele. Există credinţa că, în ziua Sf. Dumitru, căldura intră în pământ şi gerul începe să-şi arate colţii.

Sfântul Dumitru este considerat şi patronul păstorilor, ziua lui fiind aceea în care, spune tradiţia, ciobanii află cum va fi iarna. Aceştia îşi aşează cojocul în mijlocul oilor şi aşteaptă să vadă ce oaie se va aşeza pe el. Dacă se va culca o oaie neagră, iarna va fi bună, iar dacă se va culca o oaie albă, anotimpul rece va fi aspru. Un alt mod de a afla cum va fi iarna este acela de a urmări mersul oilor în dimineaţa sărbătorii Sf. Dumitru. Astfel, dacă dimineaţa se va trezi mai întâi o oaie albă, care va pleca spre sud, iarna va fi grea. Dacă se va trezi o oaie neagră şi va pleca spre nord, iarna va fi uşoară.

Ziua Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir era pe vremuri şi o zi a soroacelor. Se terminau învoielile încheiate între stăpânii oilor şi ciobani la San-George, de unde şi zicerea că „la San-George se încaieră câinii, iar la Samedru se sfădesc stăpânii”.

Tot de Sfântul Dumitru, se tocmesc servitorii pentru diverse treburi şi se strică stanele. Ţăranii tund coama căilor până la trei ani, ca să aibă păr frumos.

Potrivit altor tradiţii, dacă de Sfântul Dumitru este vreme aspră, iarna va fi bună, iar de va fi vreme bună, toamna va fi lungă şi frumoasă. Dacă luna va fi plină şi cerul acoperit de nori, iarna va fi aspră, cu zăpezi mari.

Redarea în iconografie

 

Sfântul Dimitrie este pictat având accesorii spe­ci­­fic militare: sabia, pe care o ţi­ne cu mâna stângă, suliţa – în mâ­na dreaptă, un scut fixat în spa­te, circular sau rectangular și, mai rar, un arc şi tolbă cu săgeţi.

De asemenea,este zugrăvit conform Erminiei picturii Bizantine a lui Dionisie din Furna sub chipul unui tânăr înalt la trup și cu „începere de mustăți”. De obicei, sfântul este redat fie bust, fie stând în picioare.

Marele Mucenic Dimitrie este înveșmântat cu o tunică roșie, numită ska­ra­mangion, prevăzută cu mâ­neci lungi, strânse cu mânecuţe. Aceasta este împodobită la gât, poale și mânecuțe cu un tiv de aur și pietre prețioase.

sf-_dimitrie

Peste tunică, sfântul are îmbrăcămintea militară: o armură frumos ornamentată, iar deasupra armurii o mantie lun­gă (himation), de nuanţe ver­zui, înnodată la nivelul umărului stâng. Sfântul este îm­brăcat în pantaloni de nuanţe ro­şu-violet și poartă sandale specifice soldaţilor romani.

Sfântul Dimitrie este pictat având accesorii spe­ci­­fic militare: sabia, pe care o ţi­ne cu mâna stângă, suliţa – în mâ­na dreaptă, un scut fixat în spa­te, circular sau rectangular și, mai rar, un arc şi tolbă cu săgeţi.

Dionisie din Furna se oprește și asupra anumitor momente importante din viața Sfântului, povățuindu-l pe iconar în realizarea acestora. Astfel, putem întâlni icoane ale Sfântului care-l înfățișează binecuvântându-l pe Nestor, judecat de împăratul Maximian, întemnițat, martirizat sau înmormântat.

O altă icoană a Sfântului este aceea în care se află călare pe un cal roșcat, străpungând cu sulița pe împăratul păgân Maximian sau, după alte surse, pe Ioniță Caloian – asemenea Sfântului Gheorghe, cu balaurul. Biruința Sfântului Dimitrie simbolizează biruința împotriva păcatului, iar crucea din vârful suliței reprezintă puterea lui Dumnezeu.

În numele tuturor redactorilor și colaboratorilor ziarului nostru, doresc să vă adresez toate urările de viață lungă, sănătate și împlinirea tuturor dorințelor ce țin de Bine, Adevăr și Frumos. Fie ca Sfântul Mucenic Dimitrie să fie un sprijin tuturor celor care cinstesc și se roagă Dumnezeului, Celui în Sfânta Treime slăvit, în vecii nesfârșiți!

 

 


sf-_dimitrie_2

Sursa foto http://icoane-mozaic.weebly.com/

 

Prezentarea a fost realizată de către Prof.Dr.Daniel Mihai CNA Regina Maria Constanţa, redactor șef al ziarului Criteriul Național

Comentarii

Comentarii

Despre autor

Daniel Mihai

Daniel Mihai

Doctor în Interpretare Muzicală, profesor titular la disciplina vioară a Catedrei de Corzi în cadrul Colegiului Național de Arte Regina Maria din Constanța

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

AU TRECUT DOI ANI DE LA TRAGEDIA DIN CLUBUL COLECTIV… CONTRA-EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Au trecut deja destul de repede doi ani de la tragedia din clubul Colectiv. Neputința pe care au trăit-o majoritatea în acele zile coroborate și cu revolta care a urmat, rămân încă bine întipărite în memoria multora. Multitudinea de evenimente de comemorare din aceste zile ne arată că nu suntem dispuși să lăsăm umbra uitării să se aștearnă în urma incendiului care a luat 64 de vieți.

Colectiv este acea mărturie de netăgăduit, acea expresie plină de tragism pe care și din care foarte puțini au putut înțelege câte ceva. Cert este că lumea a rămas marcată pe moment, ca mai pe urmă, aproape ireversibil, inexplicabil, cu aceeași doză de cinism…a alunecat pe partea uitării.

Momentul Colectiv ne-a adus nu doar pierderea unor oameni de care suntem cu toții iremediabil legați. Ci, a fost vorba și de un fel de trezire involuntară, care ne-a pus în față un adevăr crud: corupția chiar ucide. Iar, dacă stăm și reflectăm câteva momente, fără a avea pretenția de a ne situa în postura de ”judecători”, cu acea durere a omului rănit, vom ajunge la anumite concluzii, despre care s-a tot scris și strigat cu voce tare, sinonimă cu acea dorință de a nu renunța până în ziua în care vom transcede și ne vom alătura lor, cu mențiunea și rugămintea adresată Cerului de a nu avea acel tragic sfârșit!

Tineri aceia deosebiți nu meritau să moară în asemenea chinuri. Tineri aceia meritau tratați cu mare grijă de către cei specializați și în măsură să îi aline, să le asigure o speranță…Dar, din nefericire, nimeni și nimic nu au putut să le schimbe destinul.

Așa s-a ajuns cu acțiunea de a protesta, atunci când o mare de oameni a decis să strige și să vocifereze, pe deplin întemeiat contra lentorii, neajunsurilor, incapacității Sistemului. Astfel, fără de acest spirit civic, care ulterior a fost confiscat de către unele partide nu se putea face vreo schimbare.

Datoria, dreptul de a manifesta, de a dezbate cu argumente, de a vocifera atunci când guvernanții greșesc și de a semna petiții pentru a cere și a obține o schimbare veritabilă este unul garantat de bunul simț, dacă de Constituție, se tot încearcă, spre a fi eliminat, treptat-treptat.........

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo