Criteriul National

Predică la martiriul Sfântului Arhidiacon Ştefan!

decembrie 27
20:10 2015

 

Suntem încă în zilele Crăciunului. Suntem încă sub impre­sia marelui fapt sărbătorit acum două zile în urmă. în min­tea şi în inima noastră încă mai stăruie prea frumoasele cântări închinate Naşterii Domnului şi minunatele cuvinte cu care Biserica, prin conducătorii şi slujitorii ei, a întâmpinat venirea pe pământ a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Căci prin înaripate imne de slavă, într-adevăr, ni s-a arătat bucuria Naşterii Domnului şi în cuvinte cu adânc tâlc s-a tălmăcit credincioşilor noştri rostul acestui măreţ praznic pentru zilele noastre. Suntem adică în mij­locul trăirii bucuriei creştine, în cursul marelui praznic, care a fă­cut începutul mântuirii noastre.

martiriul_sfantului_apostol_intaiul_mucenic_si_arhidiacon_stefan

În acest timp de deosebită bucurie duhovnicească, de aţintire a atenţiei noastre asupra sărbătorii Naşterii lui Hristos Domnul, în aceste momente în care Biserica ne-a transpus mintea şi inima pe planul cel mai înalt al bucuriilor sufleteşti – Naşterea Celui din veac aşteptat tot ea, Biserica, ne smulge din toate aceste mari bucurii şi ne înfăţişează o altă latură a desfăşurării vieţii creştine, înfiripată o dată cu naşterea lui Hristos.

Astăzi, Biserica sărbătoreşte pe sfântul martir, Arhidiaconul Ştefan. Sărbătoreşte pe primul mucenic al ei.

Dacă Domnul Hristos este prima şi suprema jertfa pentru mân­tuirea noastră, Sfântul Arhidiacon Ştefan este prima jertfa pentru Hristos. Dacă Domnul Hristos este jertfa Dumnezeirii pentru om, Sfântul Ştefan este prima jertfa a omenirii pentru Dumnezeu, în acea vreme de odrăslire a vieţii creştine. Dacă Domnul Hristos a adus cerul pe pământ, Sfanţul Ştefan a reuşit – primul – să ducă în ceruri o părticică din pământ.

Întreaga creştinătate ortodoxă aduce astăzi prinos de laudă Sfântului Arhidiacon Ştefan, celui care deschide seria martiriului creştin, căci jertfa omenească pentru Hristos şi adevărul creştin nu se termină cu el.

Iată, iubiţi fraţi credincioşi, pe Sfântul Arhidiacon Ştefan în scurta-i, dar plina-i de lumină viaţă pământească:

După ce Biserica creştină începu să se dezvolte în Ierusalim, Sfinţii Apostoli nemaiputând face faţă singuri tuturor nevoilor apostoliceşti, îşi luară ca ajutoare şapte diaconi. Primul dintre ei – arhidiaconul – era Ştefan. Acesta, după cum spune Sfânta Car­te, „era plin de har şi de putere şi făcea minuni şi semne mari în popor”. Îşi făcea slujba diaconiei ajutând la predicarea cuvân­tului lui Dumnezeu şi mai ales – după cum îi era şi rostul – la ajutorarea celor bolnavi, la cercetarea lor, la servirea la mesele de la agapele creştine, pe care Biserica le regulat dădea săracilor. Îşi dăruise viaţa întreagă lui Hristos şi operei sociale a Bisericii. Simţea cea mai mare bucurie a sufletului său sfânt şi bun să facă binele, să ajute pe cel nevoiaş, să-l cerceteze în suferinţă, să-l scoată din nevoi, salvându-i atât viaţa trupului, cât mai ales pe cea a sufletului. Însă îi era dat Arhidiaconului Ştefan să nu zăbo­vească mult în lucrarea atât de minunată a tinerei Biserici din Ie­rusalim. Pentru ca Biserica lui Hristos să se întindă şi să se întă­rească, a fost nevoie ca mulţi din fiii săi să-şi dea viaţa, după cum însuşi întemeietorul ei, Domnul Hristos, şi-o dăduse. Îi era dat arhidiaconului Ştefan să se bucure de cea mai mare cinste şi feri­cire, aceea de a primi cel dintâi dintre credincioşii Bisericii marti­riul, pentru a se prezenta în ceruri cu cununa muceniciei pe frunte.

sf._arhidiacon_stefan_2

Adeseori, în răspândirea cuvântului evanghelic, avea prilejul să se întâlnească şi să poarte discuţii contradictorii cu iudeii care rămăseseră în trăirea Legii celei vechi. Mulţi îl provocau la dis­cuţii aprinse, mulţi încercau a-l prinde în cuvânt pe Ştefan. Dar, după cum spune tot Cartea Sfântă, nimeni „nu putea să stea îm­potriva înţelepciunii şi duhului cu care vorbea el”. Însă ura şi za­vistia învăţăturii Legii vechi nu voiau să se ştie înfrânte, să dea înapoi. Drama osândirii pe nedrept, cu mărturii mincinoase împo­triva Domnului Hristos se repetă şi cu Ştefan, ca şi cu alţi martiri creştini. Se căutară, prin urmare, mărturii mincinoase împotriva lui Ştefan, care să zică despre el că ar fi fost auzit rostind cuvinte de ocară împotriva Legii, împotriva lui Moise şi împotriva lui Dumnezeu. Mărturiile sunt găsite şi Sfântul Arhidiacon Ştefan este târât înaintea Sinedriului, unde Marele Preot îi cere lămuriri asupra învinuirii ce i se aducea. Ura clocotea în piepturile tuturor celor prezenţi, fară măcar să rămână impresionaţi de faptul că fa­ţa lui Ştefan strălucea şi se arăta tuturor ca o faţă de înger. Printr-o lungă cuvântare, pe care aţi auzit-o citindu-se astăzi în mijlo­cul bisericii, la Apostol, Ştefan încearcă să-şi dovedească nevi­novăţia lui. Iluminatul arhidiacon nu este crezut şi iertat, mai ales că începe să le arunce în faţă atâtea adevăruri care îi usturau. În-dreptându-şi apoi ochii către cer, Ştefan zice: „Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu”. Într-adevăr, Ştefan se simţea acum întărit; dumne­zeiescul său Stăpân îl apăra, îl încuraja, era gata să-i primească sufletul şi să-i dea cununa muceniciei.

Luând ca o supremă insultă afirmaţia lui Ştefan de a fi văzut chiar în momentul acela pe Fiul lui Dumnezeu în cer – pe care ei, cu ochii lor orbiţi de patimă şi ură, nu puteau să-L vadă tot so­borul se năpusti cu un gând asupra sa, târându-l la marginea ce­tăţii, unde-l uciseră cu pietre.

Iar Ştefan, primind toate loviturile, se ruga şi zicea: „Doamne Iisuse, primeşte duhul meu”. Apoi îngenunchind, a strigat cu glas tare: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta” (Fapte VII, 60). Şi, apoi, ultima piatră aruncată într-însul tăindu-i ultimele cuvinte de iertare creştinească pe care o dădea ucigaşilor săi, şi-a dat duhul.

Iată, binecredincioşi creştini, sfârşitul primului mucenic creş­tin. Eu văd însă atâta asemănare între acest sfârşit şi cel al Dom­nului nostru Iisus Hristos! Oare nu şi Domnul Hristos, când era gata să-şi dea viaţa pentru mântuirea lumii, chemând pe Tatăl Său din ceruri, îi încredinţează sufletul Său zicându-I: „Părinte, în mâinile Tale îmi dau sufletul Meu”? Şi când îl batjocoreau şi-L chinuiau călăii nu se ruga El de Tatăl Său din ceruri să le ierte păcatul pe care aceştia îl făceau? „Părinte Sfinte, iartă-le lor păcatul acesta, pentru că nu ştiu ce fac”.

Da, binecredincioşi creştini, pentru toţi martirii creştini, sfâr­şitul de pe cruce al Domnului Hristos, felul în care a suferit moartea fară să cârtească, ba, dimpotrivă, primind-o cu seninătate şi iertându-i pe cei ce-l crucificau, sfârşitul acesta, zic, a fost un îndemn şi o pildă.

Cine crede cu adevărat în Dumnezeu şi nu are nici o rezervă faţă de tot ceea ce El cere de la un suflet creştin poate la un mo­ment dat să-şi dea şi el viaţa pentru Dumnezeu, dacă este nevoie. Cine este convins că sufletul este mai mare decât lumea aceasta toată, cine crede că dincolo ne aşteaptă o altă viaţă şi cine doreşte această viaţă de veci poate să ajungă la martiriu dacă este nevoie. Convingerea adâncă religioasă deci, a făcut să avem un sfânt martir Ştefan şi atâţia alţii, al căror nume şi număr stă scris acolo sus, în Cartea Vieţii.

E timpul să amintim că această dragoste pentru Hristos şi con­vingere religioasă a odrăslit nu numai atunci, în primele secole ale creştinismului, dar şi mai târziu, până aproape de zilele noas­tre. E în memoria noastră a tuturor – şi aceasta face mândria Bi­sericii noastre – că acum aproape 250 de ani [predică scrisă în 1955 n.n], un Constantin Brâncoveanu murea tot pentru credinţa creştină.

Dacă sărbătorirea unor sfinţi ne îndeamnă la smerenie, la rugă­ciune, la iubirea aproapelui, la milă, la cinste, la muncă, la curăţie sufletească, sărbătorirea sfinţilor martiri, în frunte cu Sfântul Ar­hidiacon Ştefan, ne inspiră şi ne îndeamnă la curaj, la bărbăţie, la jertfa. Pentru că, dacă astăzi nu ni se mai cere deloc jertfa trupu­lui, jertfa vieţii noastre fizice pentru credinţă – fiecare fiind liber să creadă în Dumnezeu şi să practicăm în deplină libertate cre­dinţa noastră creştină avem totuşi şi noi ceva de jertfit. Avem de jertfit înclinările spre păcat. Avem de jertfit dorinţa de a trăi o viaţă uşuratică, o viaţă de plăceri. Avem de înfruntat pasiunile de tot felul, pe cele care ne duc la păcat. Avem de luptat cu toate is­pitele care ne provoacă pierderea sufletului, moartea acestuia. Avem nevoie de jertfa, de bărbăţie, de martiriu, pentru a crea în noi omul nou, pentru care a venit Domnul pe pământ: omul so­bru, cinstit, muncitor, respectuos, curajos, iubitor de pace, iubitor de Dumnezeu şi de oameni, credincios. Avem nevoie ca fii ai lui Dumnezeu şi ai Bisericii Sale de jertfa şi eroism, pentru ca să luptăm în felul acesta „să cucerim viaţa veşnică la care am fost chemaţi”. Desigur că toţi vom fi de acord a mărturisi că a-ţi da viaţa pentru credinţă este mult mai greu decât a crea în tine – luptându-te cu păcatul – omul cel nou. Dar dacă martirii şi eroii sunt în admiraţia tuturor, nu mai puţin sunt eroi cei care, mânaţi de o adâncă convingere religioasă, se luptă pentru a dobândi viaţa în lumea cea fără de sfârşit.

Acest eroism şi această singură jertfa le cere Biserica astăzi, cu insistenţă, de la fiii săi.

Iubiţi fraţi, vom pune în cumpănă o viaţă de câţiva ani de plă­ceri inutile, ridicole şi câteodată josnice, de plăceri mincinoase, cu idealul înalt şi sfânt: trăirea cu Hristos Domnul şi cu Sfinţii Săi în veci? Să nu fie!

Sfântul Arhidiacon Ştefan, întâiul mucenic al Domnului Hristos, să ajute prin rugăciunile sale tuturor celor ce doresc şi se străduiesc să capete mântuirea, de care Dumnezeu pe toţi să ne învrednicească. Amin.

 

Sursă document (predică) : Preot Petre F. Alexandru, Glasul Bisericii, nr. 12, 1955, pp. 295-297.

Sursa foto : www.cuvantul-ortodox.rowww.doxologia.ro

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

U-NI-RE în cuget și în simțiri… EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Tema unirii cu Basarabia este mai actuală și mai dorită ca oricând. Aceasta, datorită însemnătății sale deosebite suscită nenumărate discuții mai mult sau mai puțin aprinse. În special, în presa scrisă, subiectul este tratat în nota sferei de influență de care sau prin care se poate proba ori atașamentul față de culorile și legile acestui teritoriu blagoslovit de Dumnezeu ori unda de răutate vis a vis de cele menționate. De asemenea, ar trebui ca tocmai caracterul unificator să fie mai puternic decât orice fel de simbolistică istorică și de aceea disprețul și ducerea într-o accentuată stare de relativitate, de autentică degradare a tot ceea ce valorează ideea de românism amplifică starea de încordare,de neliniște atât de prezente în cele două state înrudite.În această ultimă și nedorită categorie se pot identifica destule articole asemănătoare unor mostre îmbibate de ură și venin ce frizează orice urmă de omenie sau de bun simț. Din respect făță de dumneavoastră și mai ales nedorind să nominalizez provocând polemică,am să mă abțin…Dar nu pot să-mi cenzurez o întrebare… Oare câtă dezinformare grosieră se poate ascunde în spatele acestor propagandiști de-a dreptul înfrățiți cu puterile străine,cu imperiile care mereu ne-au râvnit teritoriile și bogățiile de orice natură?De aceea nu pot să trec cu vederea și să uit mincinoasele mituri fabricate împotriva unirii care sunt de fapt niște teorii promovate, cu amatorism sau profesionalism, de cei care își manifestă constant antipatia faţă de procesul de reîntregire a ţării. Cu o retorică plină de ură, anumiți indivizi falsifică și denaturează adevărul istoric și chiar au nerușinarea să spună despre unirea Basarabiei cu România că „ar fi frumos, dar nu se poate” invocând, în acest sens, argumente de ordin economic sau strategic. Interesant e faptul că aceștia nu contrazic adevărul istoric și anume că Basarabia e parte a terioriului românesc. Mesajul lor induce mereu nesiguranţă și teamă, sugerând pericole majore precum instabilitatea economică, apariţia unei minorităţi incontrolabile sau a unei corupţii imposibil de eradicat. Ca și când acești propagandiști ar fi descoperit peste noapte secretul tinereţii fără bătrâneţii și al vieţii fără de moarte dublat de cel al guvernării fără de corupţie, ei influențează pe unii dintre noi la modul cel mai abject și care ține doar de negativitate. Au chiar unele pseudo- argumente care corelează problemele existente în societatea românească cu cele din Republica Moldova, de genul ”că România n-ar avea nevoie de o regiune săracă” . Cunoaștem bine că această stare de corupție endemică este generată de o clasă politică oligarhică, mult mai apropiată de modelul din Asia centrală decât de Europa. Dar,vă rog să fiți fără grijă deoarece domniile lor nu au contract permanent cu funcția și nu vor domni la infinit, așa cum li se pare… A sosit timpul ca să dăm dovezi că suntem înfrățiți, înrudiți, că suntem de același sânge și limbă cu verișorii de dincolo de Prut! Revenind la planul inițial,nu am dispoziția și nici timpul necesar de a demonta toate aceste pseudo-teorii, deoarece aceasta revine ca o datorie de onoare a istoricilor și diplomaților. Dar în cele ce urmează vă propun un exercițiu de imaginație. Acesta se realizează prin corelarea tuturor elementelor posibile care ar duce la acest eveniment cu profunde rezonanțe- UNIREA! De fapt, mai bine spus după reîntregirea, reunirea celor două state,altcumva vor fi parametrii,regulile, legile și automat nivelul de trai. Numai încercați să vă proiectați ideea conform căreia, Republica Moldova va face parte dintr-un stat integrat european, membru al NATO. Peste acestea, îndrăzniți să vă proiectați și imaginea unei justiții imparțiale, corecte ce se vor extinde ca model și peste Prut. Cu alte cuvinte, lucrurile pot evolua într-o direcție normală, firească.Totuși, filo-rușii nu se lasă și încetinesc acest proces. Mai e cazul să ne aducem aminte de „prietenia” și interesul Rusiei, care a încercat să blocheze eforturile Republicii Moldova în sensul integrării europene, aşa cum a procedat de altfel şi în cazul altor state din fosta Comunitate a Statelor Independente? De aceea, din dorința de a ne vedea visul împlinit,ar trebui să nu mai ezităm deloc și nici să luăm peste picior pe semenii care luptă,speră și cred în idealul acestei uniri, în cuget și în simțiri.......

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu