Criteriul National

Preşedintele turc Recep Erdogan îl avertizează pe Emmanuel Macron să nu ”caute ceartă” cu Turcia – International

Preşedintele turc Recep Erdogan îl avertizează pe Emmanuel Macron să nu ”caute ceartă” cu Turcia – International
septembrie 13
07:43 2020
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a avertizat sâmbătă pe omologul său francez Emmanuel Macron „să nu caute ceartă cu Turcia”, în timp ce tensiunea creşte între cele două ţări în legătură cu situaţia din Mediterana orientală, informează AFP, potrivit Agerpres.

„Nu căutaţi ceartă cu poporul turc, nu căutaţi ceartă cu Turcia”, a lansat Erdogan într-un discurs televizat la Istanbul, referindu-se la critici severe formulate de Macron la adresa Ankarei în cadrul conflictului între Turcia şi Grecia cu privire la prospectarea petrolului în Mediterana.

Emmanuel Macron şi şase omologi ai săi din sudul UE au cerut joi Turciei să înceteze politica sa de „confruntare” în Mediterana orientală şi au ameninţat cu sancţiuni europene dacă Ankara continuă să conteste drepturile Greciei şi Ciprului de explorare a gazelor în zonă.

Macron a apreciat de asemenea că guvernul turc „are astăzi un comportament inacceptabil” şi trebuie „să-şi clarifice intenţiile”.

Erdogan a cerut sâmbătă Greciei „să stea departe” de acţiunile „greşite” susţinute de ţări precum Franţa în estul Mediteranei. Franţa şi-a intensificat prezenţa militară în această zonă luna trecută.

„Dle Macron, nu aţi terminat să aveţi probleme cu mine!”, i-a transmis preşedintele turc, atacându-l pentru prima dată direct şi spunându-i după nume omologului său francez.

Erdogan l-a acuzat de „lipsă de cunoştinţe istorice” şi a apreciat că Franţa „nu poate să dea lecţii de umanitate” Turciei din cauza trecutului său colonial în Algeria şi a rolului său în genocidul din 1994 în Rwanda.

Turcia revendică dreptul de a exploata zăcăminte de hidrocarburi într-o zonă maritimă pe care Atena o consideră ca fiind sub suveranitatea sa. În ultimele săptămâni, cele două ţări şi-au arătat muşchii prin declaraţii belicoase, manevre militare şi trimiterea de nave în zonă.

Franţa şi-a arătat clar sprijinul pentru Grecia prin desfăşurarea de nave de război şi a unor avioane de luptă în regiune, o iniţiativă denunţată virulent de către preşedintele turc, potrivit AFP.

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul