Criteriul National

Probleme și situații în cadrul evenimentului “cultural”…Neversea

Probleme și situații în cadrul evenimentului “cultural”…Neversea
iulie 10
10:21 2017

 Mult trâmbițatul eveniment, promovat agresiv ca fiind “emblematic”, “reprezentativ” a luat sfârșit! De azi, cel mai mare festival de la malul Mării Negre e deja istorie. Timp de trei zile, in perioada 7-9 iulie, “ peste 150 de artişti internaţionali” au tot urcat  (și coborât…) treptele consacrării, dacă mai era cazul…

neversea-523x600

Reclama mincinoasă atrage mulțimea

“De altfel, NEVERSEA se va desfășura pe cele şapte scene ale festivalului Neversea, cel mai aşteptat eveniment muzical de pe litoralul românesc.”

După cum observați am citat din comunicatul de presă expediat cu cel puțin două săptămâni, însă așa cum bine intuiți nu au fost deloc șapte scene. E de fapt o reclamă mai mult decât mincinoasă, bazată exclusiv pe atragerea mulțimilor.

Dar, nu mi-am dedicat aceasta sinteză unei cauze pierdute sau cu scopul de a vă indispune , ci mai degrabă mi-am propus să vă relatez anumite lucruri. Ca un fin observator al acestei “sclavii” extrem de bine organizate și monitorizate, am onoarea să vă prezint în continuare unele aspecte și detalii deosebit de importante asupra ultimelor trei zile (7-9 iulie).

Mobilizare fără precedent

Să nu vă speriați, dar vom începe săptămâna în forță! Nu cu brutalitate, ci cu dorința de a vă spune și alte lucruri neștiute, neauzite, necomentate…Asta, după ce au grăbit un astfel de eveniment și au ales o locație ce s-a spus că n-o să meargă (și așa a fost!), după ce au schimbat locația și după ce cu siguranță vor mai organiza și pe viitor, au instaurat-o ….dictatura a cip-urilor!

Îmi asum toate cele scrise și voi argumenta în felul meu, cu exactitate cumulul de informații nespuse, dar procesate și devoalate de către mine. Precizez din start că nu am fost în perimetrul NEVERSEA, dar am urmărit îndeaproape tot ceea ce a generat acest ”fenomen”, de mai bine de două săptămâni dar și în plin eveniment.De asemenea menționez că toate sursele care mi-au deconspirat amănuntele au dorit să-și păstreze confidențialitatea datelor, din motive lesne de înțeles.

Pentru început și pentru a nu vă crea emoții în plus, aș aminti, din principiu că acest gen de evenimente nu ar fi trebuit organizate…pe plajă, tocmai din dezideratul conform căruia să nu afecteze circulația, sau să cauzeze neplăceri localnicilor etc.

Un singur lucru l-am apreciat. Mobilizarea a fost una exemplară, chiar fără precedent.Au fost mobilizați mii de voluntari în timpul acesta iar munca susținută a fost cu scopul declarat de a distra mulțimea avidă de senzații și frenezie dar și …de a umple cu folos și profit pe organizatori. Ca exemplu, numai pentru protecţia plajelor s-au folosit peste 10.000 mp de podele de lemn şi peste 8.000 mp de podele protecţie trafic greu. Fiind o locaţie inedită şi fără energie electrică, organizatorii au avut nevoie de  numai putin de 22 de generatoare pentru a acoperi întreaga zonă. Cablurile electrice care au fost folosite au avut greutatea de aproximativ 12 tone, iar lungimea lor de circa 25 de kilometri.

scena-pe-plaja-1024x596

În ceea ce priveşte logistica festivalului, cifrele au fost impresionante deoarece au avut nevoie de peste 200 de camioane necesare pentru transportul logistic. Scena principală a avut 16 metri înălţime, peste 80 de metri baza şi 400 metri pătraţi de ecran led.Totusi, perimetrul festivalului a fost  împrejmuit de 5 kilometri de gard si a creat impresia de cazemata, de loc inaccesibil.

Dar, dacă analizam „la rece”, firma este de fapt un SRL. Iar pentru acest deziderat, pentru grafica şi designul tuturor scenelor s-au adunat sute de ore de muncă a peste 20 designeri şi arhitecţi, ce au contribuit la crearea universului Neversea din acest an.

De la regulile draconice de acces până la sistemul de plată şi măsurile de siguranţă

Toate bune si frumoase…până la un punct. Organizatorii s-au inspirat din viitor și practic, au brevetat controlul mulțimii cu ”revoluționara” brăţară de festival ce a asigurat şi accesul şi plata în perimetrul evenimentului. Astfel,doar cu brăţara de festival (cu cip integrat) oferită de VISA-Raiffeisen  doritorii de “cultură” și de “entertaining” au putut achiziţiona produse în interiorul festivalului. Poate că o sa vi se para chiar “cool” aceste amănunte, fără de care mulțimea a uitat de probleme. Cum puteau reacționa oare cei care au fost prezenți în mirajul acelor unde, dacă din start  plata cu cardul bancar sau numerar direct la comerciant le-a fost interzisă?

Numai că, dacă privim mai în detaliu vom putea observa că acești organizatori au reușit ceea ce nicio organizație sau nicio autoritate a Statului n-au fost în stare- eficientizarea și cunoașterea precisă, la secundă a celor care au venit și mai ales cât anume au reușit să facă profit!

Cei care nu şi-au schimbat biletele în brăţara de festival s-au aşezat la coadă pentru a intra în cele trei corturi amenajate pe plajă, iar după ce au aşteptat câteva zeci de minute să le vină rândul au trecut printr-un filtru de securitate, neavând voie cu bagaje voluminoase, cu sticle, cu mâncare, cu arme, cu materiale inflamabile sau explozive. După această verificare le-a fost permis accesul, iar înainte de a intra în incinta propriu-zisă a festivalului fiecare brăţară a fost scanată de către organizatori. Brăţara nu a asigurat doar accesul la eveniment, ci a reprezentat şi unicul mijloc de plată, cu ajutorul acesteia putând fi cumpărate diverse produse în interiorul festivalului, de la mâncare, băutură, până la haine.

bratari cu cip clonate

Au RFID (Identificare prin frecvență radio). Este o metodă de identificare automată care se bazează pe stocarea și regăsirea datelor fără atingere, la distanță, prin unde radio, folosind dispozitive mici sau foarte micIi(chiar sub 1 mm x 1 mm) . Acestea pot fi aplicate sau încorporate în principiu în orice produs sau obiect, dar și în corpul animalelor sau persoanelor, cu scopul de identificare și urmărire. Unele etichete pot fi citite de la mulți metri depărtare, chiar mult peste 50 metri, iar eticheta se poate afla și în afara razei de vedere a cititorului de RFID.Din cauza miniaturizării permanente a etichetelor RFID, ajunsă până acolo încât ele sunt din ce în ce mai greu de văzut și recunoscut cu ochiul liber, a apărut și o problematică gravă – cea a potențialului pentru spionaj aproape invizibil, în cele mai diverse domenii.

Astfel că, brățările „minune” incorporate cu cip, ca și la cardurile contacless s-au conectat cu aplicația de pe telefon, ca cei care le-au utilizat să poată beneficia de serviciile din locația respectivă.

După cum bine observați din fotografie, au avut motive de mandrie justificate de purtarea obligatorie a acestor brățări (inițial de culoare albastră).Extravaganța unora nu i-a impiedicat să-și pună planul în actiune și chiar să posteze pe rețelele sociale asemenea mărturii.

Dintr-o altă sursă am primit această fotografie , iar cel care mi-a povestit sub protectia anonimatului a amintit și de faptul că mulți au recurs până la a dona sânge, numai ca să intre în acel perimetru, chiar acolo. Retoric , așa cum se confesa sursa , vă întreb și eu pe dumneavoastră, stimați cititori ai acestei platforme independente de opinie și atitudine-” De ce fac toată tevatura? Nu cumva testează ceva?”

Dar, pentru mai multă justețe, continuăm această privire asupra evenimentului cu ceea ce înseamnă brăţara albastra. Aceasta putea fi încărcată prin două opţiuni- încărcările online (detaliile despre modalitatea de încărcarea online au fost disponibile pe site-ul festivalului începând cu 5 iulie) sau la cele 50 de puncte de încărcare (Credit Point) din cadrul zonei de festival. Aici intervine o altă “parte deosebită”, oarecum ignorata și neștiută. Organizatorii și tot staff-ul care a lucrat la acest proiect putea urmări paşii oferiţi de aplicaţia Neversea (disponibilă în App Store şi Google Play) pentru a vedea cum funcţionează încărcarea online. Această metodă de încărcare i-a ajutat pe aceștia să salveze timp preţios şi , sub pretextul că îi vor ţine pe petrecăreți departe de posibilele cozi de la Credit Point, au creat sistemul de recunoaștere și monitorizare totală în perimetrul acela.

Mai mult decât atât,organizatorii au muncit din greu doarece au avut un program prelungit de lucru, unele Credit Point-urile funcţionau non-stop. Brăţara albastra avea posibilitatea de a fi încărcata cu orice sumă, iar Big Brother al NEVERSEA monitoriza totul, bucurându-se de “imensul success” al acestui “mare eveniment cultural”.De altfel, au lăsat chiar și posibilitatea de a putea retrage ceea ce nu a fost  cheltuit pe toată perioada festivalului până pe data de 10 iulie 2017 , nu mai tîrziu de ora 10.00, de la oricare din cele 50 de Credit Point-uri din festival.

Neversea-Harta-01

 Au avut voie sau nu sa-si desfasoare activitatea „culturala”?

Și mai e un alt aspect, foarte bine sesizat de la activiștii de mediu din cadrul ONG ului Baricada Verde. Marele eveniment NEVERSEA s-a realizat LEGAL SAU ILEGAL?

Aici AR TREBUI să purtăm, cu responsabilitate și decență o discuție pe fond, una serioasă, deoarece plajele Modern, Trei Papuci, etc au fost reabilitate pe fonduri europene. Din start, ele nu ar fi trebuit să fie destinate acestor evenimente, deoarece nu pot primi manifestări de genul celei care tocmai a luat sfârșit, în care totul a fost calculat pe profi, numai pentru unii…

Apele Române, printr-o hârtie oficială semnată și mai ales prin autoritatea de care dau dovada au exprimat un punct de vedere foarte clar- pe plajele reabilitate cu fonduri europene nu se pot organiza activități comerciale!

Neversea a fost fără doar și poate doar un festival comercial, nicidecum cultural! De aceea, în pofida a ceea ce spunea public domnul primar al Constanței Decebal Făgădău care își imagina că ar fi un eveniment cultural sau că “ar așeza Constanta pe harta țării, acolo unde îi e locul”, totul a fost taman pe invers.

Pe lângă faptul că s-au facut bani prin achiziționarea și încărcarea brățărilor și a abonamentelor, prin comercializarea de băuturi și alimente, acest “festival” a fost organizat de un SRL, care evident certifică faptul demonstrat mai sus că am avut de-a face cu un eveniment pur comercial.

Dar, să revenim la acea problema cu plajele. După cum se cunoaște, plaja Modern este, ca și cea din zona Trei Papuci reabilitată cu fonduri europene. Pentru unii care doresc date tehnice, concrete, am aflat că Administrația Bazinală de Ape Dobrogea Litoral a informat că pentru protecția și reabilitarea plajelor din zonă s-a realizat înnisiparea artificială a plajei pe 1,05 km cu o cantitate de 677.127 metri cubi de nisip deoarece s-au reabilitat și extins trei epiuri cu 0,41 km și s-a construit un epiu nou, în lungime de 0,25 km. Toate acestea sunt lucrări plătite din fonduri europene, pentru care există reguli stricte.

Mai jos aveți și un mic insert, o scanare al acelui document din care am citat.

neversea-scan-1

Timpul trece și vine. Tocmai de aceea, memoria lui trebuie reîmprospătată pentru unii.DIN MOMENTUL REABILITĂRII plajelor, au trecut doar două veri…Dacă adăugăm la acestea și faptul că s-a schimbat, cu mai puțin de o lună locația, vom avea tabloul aproape complet, ca să nu ne ferim de cuvinte mari.

Numai că aici, avem de a face cu un anumit fariseism sau mai bine zis conflict de interese.

Ca să nu fiu acuzat că aș fi părtinitor dau mai jos comunicatul de presă, redacdat din data de 23 iunie 2017:

“În vederea desfăşurării festivalului la cele mai înalte standarde, organizatorii au avut în vedere 3 plaje din oraşul Constanţa. Fiecare dintre acestea se poate mula perfect pe amploarea şi dimensiunea festivalului. După evaluarea tuturor planurilor de amplasament, dar şi a caracteristicilor fiecărei plaje, autorităţile abilitate au recomandat pentru acest an, zona mai sus amintită. Ţinând cont de toate detaliile tehnice, organizatorii împreună cu toate autorităţiile implicate au decis ca, din cele 3 locaţii prezentate în luna martie spre autorizare, segmentul de plajă dintre plaja Modern şi plaja Trei Papuci să găzduiască festivalul Neversea. În acest sens, Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral a pus la dispoziţia organizatorilor autorizaţia necesară în vederea desfăşurării evenimentului, în conformitate cu prevederile legale, pentru perioada 7-9 iulie”, se arată în comunicat.

Iar, cum în aceste vremuri totul trebuie să fie la filigran, turiștii și mai ales localnicii au avut accesul dinspre sau înspre plaje… ÎNGRĂDIT CU GARDURI, care la un moment dat au cedat din cauza rafalelor de vânt, tocmai în a doua parte a celei de-a doua zile.

Scurt memento și explicația ABADL ignorată

Acum, cu voia dumneavoastră să ne aducem aminte de faptul că, de mai bine de un an de zile, în primavara anului 2016, în urma proiectului implementat de Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral (ABADL) s-au produs anumite evenimente pozitive. Acest organism  a dorit salvarea zonelor costiere ale litoralului românesc de la eroziune. De aceea au fost demarate ample lucrari care au oprit înaintării apei către uscat şi extinderea plajei turistice. Acum, va fi o lovitura dureroasa pe care chiar organizatorii NEVERSEA o vor primi. Și asta deoarece operatorii economici nu aveau voie sa organizeze. sa închirieze noua porțiune de plajă. ”Potrivit proiectului european, timp de 5 ani nu ai voie să scoți profit de pe plajele noi. Asta este situația, plajele noi nu se vor scoate la licitație la fel ca celelalte care nu sunt închiriate. Plajele noi vor fi ecologizate de Administrația Bazinală de Apă, însă nu vor fi date în administrarea unor operatori economici”, a precizat purtătorul de cuvânt al ABADL, Marieta Iorga.

Din punctul acesta de vedere totul este formulat pertinent. Acest lucru a fost ignorat cu bună știință și efectele au fost cele care au limitat dreptul la libera circulație, dreptul la un spațiu public și mai ales folosirea de către un SRL a unui spațiu public, totul cu girul și complicitatea autorităților, cu ajutorul instituțiilor statului (Poliție , Jandarmerie)  dar și private (BGS).

Cifre mincinoase, câțiva nervi, profit nedeclarat și…viitor cîștig, capital electoral?

Dar se pare că aceste lucruri nu mai conteaza deloc pentru nimeni. Efectiv, puterea banului și mirajul lor au „astupat urechi” și chiar au reușit performanța inimaginabilă de a „se închide ochii” din partea tuturor ceea ce determină a fi catalogat de mulți CEL MAI PROFITABIL EVENIMENT AL ACESTEI VERI! Dacă vom privi retrospectiv, vom înțelege de ce s-a renunțat la prima locație pentru că „nu era voie” (plaja de la Faleza Nord, de două ori mai întinsă) și s-au ales alte plaje reabilitate cu fonduri europene.

Un alt amănunt a fost acela al toaletelor publice. Din aceleasi surse demne de toata încrederea și respectul, în zona festivalului, nu prea au existat și de asemenea nu s-au văzut destule toalete cât să acopere …nevoile a 150.000 de oameni (cifre oficiale estimate) care au fost așteptați.Poate Și de aceea necesitatea aducerii toaletelor a..trecut pe plan auxiliar…În realitate numărul oamenilor a fost mult mai scăzut, chiar daca s-a servit opiniei publice și presei cifre amețitoare, dar precise- 47000 în prima seara.(!)

Cu siguranță că, din punct de vedere numeric așteptările organizatorilor au fost altele. Cel puțin așa stau mărturie anumite comentarii de pe pagina oficială, de Facebook  NEVERSEA- ” Cam putina lume, ziceau 25 mii oameni la stiri , incomparabil cu untold la prima editie unde au fost 240 mii oameni . Cred ca si organizatorii de asteptau la ceva mai mult.”

Momentele nedorite nu au lipsit din peisaj.Vă prezint unele dintre ele care au fost deja consemnate.La primul dintre ele a contribuit din plin strictețea ordinelor primite de sus, de la vârful Jandarmeriei Constanța…

In cel de-al doilea este legat de consumul de băuturi alcoolice în exces ce a generat o situație nedorită.

Chiar se poate spune că nimic nu pooate ieși perfect. Poate de aceea a fost un mini- scandal, tot în cea de-a doua seara, pe data de 8 iulie la festivalul NEVERSEA. Mai mult ca sigur că aceste lucruri nu prea adaugă laude și onoruri festivalului, deoarece penibilitatea a fost deja efectuată. Cu alte cuvinte, chiar șeful OPC Constanţa a fost cel care a susţinut că a fost împiedicat de organizatori să intre şi să îşi facă meseria. Domnia sa dorea să verifice una dintre terasele pe care o închisese, în urma cu două zile, din cauza deficienţelor constatate, pentru că avea informaţii că acolo încă se mai vindea mâncare. Şi se pare că a fost împiedicat să intre în incintă. Dar, din fericire, în cele din urma lucrurile au avut o rezolvare.

Filmul integral al blocarii accesului sefului de la OPC :

Din alt punct de vedere, tot cu minus, disconfortul s-a transpus la nivel fonic. Au existat nenumărate reclamații ale proprietarilor de vile, de case și a celor învecinați zonei în care s-a desfășurat evenimentul timp de trei nopți. De aceea, consider de drept că tocmai a fost disprețuită legea 61/1991 care admite foarte clar că este contravenție „utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spațiu neacoperit, situate în perimetrul sau apropiat imobilelor cu destinația de locuințe sau cu caracter sociale, în mediul urban”.

zgomot-lege

garduri la NEVERSEA

Din alte puncte de vedere, lucrurile au stat după cum urmează. De exemplu, plaja pe care s-a desfăşurat evenimentul este una extinsă cu fonduri europene și nu se poate exploata comercial timp de cinci ani. Cel puțin așa spune legea. Neversea a fost un eveniment comercial, organizat de un SRL, unde s-au comercializat bilete, cu ajutorul brățărilor și grație tehnologiei sponsorilor-Raiffeisen Bank , adăugând de asemenea și băuturile și alimentele la prețurile impuse de organizatori, deosebit de piperate. Mai mult, a trebuit să fie îngrădită zona, ca să nu intre oricine, iar din exces de zel s-a creat și o „zonă tampon”, așa zis ”neutră” în care practic nu aveai voie să calci deoarece ” așa erau ordinele”.

Revenind la locația propriu-zisă, fără a epuiza subiectul aș mai aminti câte ceva.De exemplu,plajele reabilitate sunt garantate să reziste 50 de ani. Interesându-mă, am aflat că de administrarea noilor plaje se ocupa ABADL pe toată durata anului, până ce ele vor au intra în circuitul turistic. Celelalte porțiuni de plajă (excluse fiind acestea două din centrul Constanței) au fost predate operatorilor economici înainte de începerea sezonului estival, cu care există contracte pe mai mulți ani. Au urmat niște lucrări de ecologizare, de curățire, de reașezare a nisipului, astfel încât beneficiarii să fie mulțumiți. Întrebarea care se ridică este alta în acest caz. Cine a asigurat în week-end ul 7-9 iulie  curățenia și buna desfasurare a activităților recreative si de turism, din moment ce un SRL a „reușit” performanța de a fi mai presus de lege?

Și mai e un aspect, dacă mulți dintre factorii de decizie  “se bat cu cărămida în piept” și se consideră bucuroși că au asigurat condițiile optime sau că au luat parte la acest eveniment. Domnul primarul Făgădău a apelat la un om de afaceri din Cluj și nu la cineva de pe plan local, care ar fi putut face un eveniment local. Acum, ca să încurajăm economia acestui oraș destul de apatic și vitregit de șanse, ar fi trebuit spuse aceste lucruri înainte. Poate că de aceea, oamenii cunosc foarte bine acestea, iar cei în cauza s-au chinuit și au convins publicul, turiștii veniți special pentru acest eveniment prin aducerea unor nume sonore din sfera muzicii electronice.

Dar, privind dintr-un alt unghi, totul se leagă de faptul că, aceiași mari DJ ai lumii puteau fi convinși să vină să mixeze în cluburile de pe litoral și , chiar daca nu le-ar fi fost ușor să fie convinsi, cu siguranță nu ar fi refuzat și totodată nu ar fi tulburat odihna, liniștea și orele de somn ale locuitorilor, care au sesizat fără succes autoritățile statului. Ce-i drept, nimeni nu i-a împiedicat până în prezent să se adreseze și organizatorilor, a celor care s-au ales pe lângă faimă, onoruri și cu sume de bani considerabile (și încă nedeclarate) .

Cu alte cuvinte, dumneavoastră veți trage concluziile. Nu mă erijez în funcția de procuror sau de judecător, ci doar am expus anumite detalii care, la prima vedere par ”nesemnificative”, însă în profunzime au ce anume aduce, punând într-o lumină …toată “splendoarea”, toată “frenezia” și “fastul” acestui “măreț eveniment cultural!”

Din surse demne de încredere și apropiate acestei instituții, pentru Neversea onor Primăria Constanța nu a cheltuit bani din bugetul public, dar a lăudat frenezia și a mobilizat alte instituții (IPJ. Jandarmerie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea’’,RATC.) cu scopul declarat de a-și face imagine ,(chiar, cu scuzele de rigoare ) acest eveniment a fost unul care a servit sferei politicului, deoarece a căștigat adepși si mai ales capital politic pentru viitoarele alegeri.

Restul e can-can…Susținătorii și turiștii prezenți în cadrul acestui eveniment au fost pe deplin satisfăcuți, distrați și programați în ultimele trei zile. Orașul a fost unul „plin de viață”, sufocat de nenumăratele restricții, gâtuit de fluxul mașinilor prezente sau parcate (deoarece nu există parcări special amenajate).

Poate că ,din punct de vedere economic și al imaginii, Constanta a reușit să iasă în evidență cu ceva. Rămâne de văzut dacă și când , cineva din cadrul NEVERSEA va da publicității unele date care să certifice acest lucru.

Totuși, nefericita alegerii acestui nume de festival continuă să le dea multora „bătăi de cap”. Practic, nimeni nu poate elucida misterul creat, oarecum voit în jurul acestei titulaturi. Cu alte cuvinte, oamenii care au slujit Sistemului au confirmat încă o dată devotamentul, prin mobilizarea fără precedent, prin organizarea acestui „eveniment cultural” și mai ales prin discreția de care au dat dovada dinaintea dar și pe tot parcursul celor trei zile.

Pe final, aș dori ca dumneavoastră, stimați cititori ai acestei platforme media să vă adresați o ultimă întrebare, fără a răspunde imediat. De ce oare există mulțimea care accepta orice, oricum, de dragul distracției, căutând himere spre un alt NEVERSEA, dintr-un alt…NEVERLAND? Sau, l-au gasit timp de trei ” nopti albe” în acele ritmuri frenetice?

Quod era demonstrandum…

Neversea-Festival-Mamaia-2017

Sursa foto :http://fpm.ro/, http://ct100.ro/

Sinteză realizată de către Prof.Dr.Daniel Mihai, redactor-șef al ziarului Criteriul Național

 

Comentarii

Comentarii

Despre autor

Daniel Mihai

Daniel Mihai

Doctor în Interpretare Muzicală, profesor titular la disciplina vioară a Catedrei de Corzi în cadrul Colegiului Național de Arte Regina Maria din Constanța

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

AU TRECUT DOI ANI DE LA TRAGEDIA DIN CLUBUL COLECTIV… CONTRA-EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Au trecut deja destul de repede doi ani de la tragedia din clubul Colectiv. Neputința pe care au trăit-o majoritatea în acele zile coroborate și cu revolta care a urmat, rămân încă bine întipărite în memoria multora. Multitudinea de evenimente de comemorare din aceste zile ne arată că nu suntem dispuși să lăsăm umbra uitării să se aștearnă în urma incendiului care a luat 64 de vieți.

Colectiv este acea mărturie de netăgăduit, acea expresie plină de tragism pe care și din care foarte puțini au putut înțelege câte ceva. Cert este că lumea a rămas marcată pe moment, ca mai pe urmă, aproape ireversibil, inexplicabil, cu aceeași doză de cinism…a alunecat pe partea uitării.

Momentul Colectiv ne-a adus nu doar pierderea unor oameni de care suntem cu toții iremediabil legați. Ci, a fost vorba și de un fel de trezire involuntară, care ne-a pus în față un adevăr crud: corupția chiar ucide. Iar, dacă stăm și reflectăm câteva momente, fără a avea pretenția de a ne situa în postura de ”judecători”, cu acea durere a omului rănit, vom ajunge la anumite concluzii, despre care s-a tot scris și strigat cu voce tare, sinonimă cu acea dorință de a nu renunța până în ziua în care vom transcede și ne vom alătura lor, cu mențiunea și rugămintea adresată Cerului de a nu avea acel tragic sfârșit!

Tineri aceia deosebiți nu meritau să moară în asemenea chinuri. Tineri aceia meritau tratați cu mare grijă de către cei specializați și în măsură să îi aline, să le asigure o speranță…Dar, din nefericire, nimeni și nimic nu au putut să le schimbe destinul.

Așa s-a ajuns cu acțiunea de a protesta, atunci când o mare de oameni a decis să strige și să vocifereze, pe deplin întemeiat contra lentorii, neajunsurilor, incapacității Sistemului. Astfel, fără de acest spirit civic, care ulterior a fost confiscat de către unele partide nu se putea face vreo schimbare.

Datoria, dreptul de a manifesta, de a dezbate cu argumente, de a vocifera atunci când guvernanții greșesc și de a semna petiții pentru a cere și a obține o schimbare veritabilă este unul garantat de bunul simț, dacă de Constituție, se tot încearcă, spre a fi eliminat, treptat-treptat.........

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo