Criteriul National

Profesorul român Marius Balo a fost condamnat în China pentru un prejudiciu 350.000 de dolari, nu de 80 de dolari, așa cum susțin avocații acestuia – Ministerul Justiției – Esential

Profesorul român Marius Balo a fost condamnat în China pentru un prejudiciu 350.000 de dolari, nu de 80 de dolari, așa cum susțin avocații acestuia – Ministerul Justiției – Esential
ianuarie 07
22:52 2022

Ministerul Justiției a transmis într-un comunicat că profesorul clujean Marius Balo, care a fost condamnat la 8 ani de închisoare în China, și a cărui transfer în România a fost amânat din cauza pandemiei a produs un prejudiciu de 350.000 de dolari, nu 80 de dolari așa cum susțin avocații acestuia.

”Contrar afirmațiilor d-lui Balo şi ale avocaților acestuia, că a fost condamnat pentru un prejudiciu de 80 USD, din hotărârea de condamnare rezultă că acesta a fost condamnat pentru un prejudiciu de 2.200.000 RMB (renmimbi chinezesc), adică aproximativ 350.000 USD”, arată un comunicat al Ministerului Justiției cu privire la dosarele care au ca obiect transferarea persoanelor condamnate.

Istoricul cazului profesorului Balo

Cazul lui Marius Balo a ajuns în atenția publicului în 2019 când un avocat al acestuia a anunțat că profesorul clujean, atunci în vârstă de 38 de ani, era închis de peste cinci ani într-o închisoare de maximă siguranță din China, unde este torturat și obligat să lucreze 12 ore pe zi, după o condamnare la opt ani pentru o fraudă contractuală, cu prejudiciu de 80 de dolari. Avocatul Eugen Iordănescu acuza atunci autoritățile române că nu au intervenit.

După conferința de presă susținută de avocat, ministrul Justiției a transmis într-un comunicat că a luat act de situația lui Marius Balo, în urma scrisorii recent trimise de reprezentanți legali ai acestuia.

Potrivit comunicatului de presă de vineri, cererea de transferare a fost depusă de către avocatul d-lui Balo la Ministerul Justiţiei, la data de 17.01.2017.

”Este de notorietate faptul că între România şi RPC nu există tratat privind transferul persoanelor condamnate, astfel încât aceste proceduri au la bază alte instrumente internaționale la care ambele state sunt părți sau în virtutea curtoaziei internaționale, cu asigurarea reciprocității, iar corespondența se poartă prin intermediul Ministerelor de Externe, pe cale diplomatică, ceea ce conduce la primirea acesteia după intervale mai mari de timp”, arată comunicatul MJ.

  • Ca urmare a eforturilor depuse de Ministerul Justiţiei şi AR la Beijing, transferarea a fost aprobată atât de autoritățile române, cât și de cele chineze, dar aducerea în țară a persoanei condamnate nu s-a putut efectua din cauza restricțiilor impuse de pandemia de COVID 19, RPC impunând restricții dure. Finalizarea procedurii de transfer, inclusiv oferirea garanțiilor solicitate de partea chineză anterior transferării persoanei condamnate, a coincis cu izbucnirea pandemiei în China şi apoi în Europa.
  • Au fost evaluate mai multe opțiuni pentru o eventuală preluare, prin intermediul Ambasadei României. A fost avansată și propunerea de a fi organizat un transfer în RO sub o escortă Interpol CN, cu suportarea costurilor de către partea română, dar partea chineză a transmis că propunerea este foarte dificil de pus în practică, dată fiind situația epidemică „foarte serioasă și în evoluție negativă” atât din Europa, cât și din RP Chineză.
  • Ambasadorul român la Beijing, care a avut în atenție cu prioritate cazul, a informat despre demersurile recente întreprinse la diferite niveluri referitoare la transfer şi a transmis că răspunsul autorităților chineze nu a fost unul pozitiv.
  • Se mai cuvine a sublinia că statul român, prin Ministerul Justiţiei şi celelalte autorități, nu are posibilitatea de a efectua aprecieri asupra unei hotărâri de condamnare a vreunui cetățean, dar contrar afirmațiilor d-lui Balo şi ale avocaților acestuia, că a fost condamnat pentru un prejudiciu de 80 USD, din hotărârea de condamnare rezultă că acesta a fost condamnat pentru un prejudiciu de 2.200.000 RMB (renmimbi chinezesc), adică aproximativ 350.000 USD.
  • În plus, dl. Balo a informat ambasadorul român că va renunța la transfer încă din luna mai a anului trecut (2021), astfel cum Excelența Sa a informat Ministerul Justiţiei. Scrisoarea d-lui Balo poartă data de 28 septembrie 2021, astfel că instanța română a pronunţat deja hotărârea de anulare a mandatului de executare emis în baza hotărârii iniţiale prin care s-a recunoscut sentinţa chineză şi transferarea acestuia în România.

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

photostudio_1649947095742

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul