Criteriul National

Proiectul de lege care sporește puterile polițiștilor

Proiectul de lege care sporește puterile polițiștilor
noiembrie 03
10:31 2017

Ministerul de Interne a făcut public ieri 2 Noiembrie – proiectul de lege privind statutul polițistului. Astfel, una dintre modificări privește mărirea amenzii ce poate fi aplicată persoanelor care refuză să se legitimeze. Altele se referă la condițiile de conducere la secție și la forța fizică pe care o pot folosi organele de ordine.

politie-3-600

Noi infracțiuni introduse

Aceștia vor putea reține la secție pentru 24 de ore un cetățean suspect, fără acordul procurorilor, și vor putea intra în locuințe fără permisiunea persoanei. Proiectul Ministerului de Interne prevede și majorarea până la 1.500 de lei a amenzilor pentru persoanele care refuză să se legitimeze.

După cum se știe, legea care era  în vigoare -Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice- sancționa cu amendă de la 100 de lei la 500 de lei „refuzul unei persoane de a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliţiei, la cererea ori la invitaţia justificată a organelor de urmărire penală sau de menţinere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu”.

Pe proiectul ministerului condus de Carmen Dan, aceeași contravenție va fi sancționată cu amendă de la 500 de lei la 1.500 de lei.

Potrivit unei alte prevederi, în cazul în care persoana este avertizată „să înceteze activitățile infracționale”, dar aceasta refuză, anumite contravenții se transformă în infracțiune și vor fi pedepsite cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.

Este vorba despre următoarele contravenții, despre care inițiatorul proiectului spune că tulbură folosința locuinței locatarilor dintr-un imobil”:

– tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă;

– tulburarea liniştii locatarilor între orele 22,00-8,00 şi 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuinţele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediata vecinătate a acestora

– organizarea de petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social, în mediul urban.

Tot infracțiune va deveni și „fapta persoanei care, fiind avertizată asupra consecințelor legale la care se expune, împiedică prin orice mijloace, organele de ordine publică de a-și îndeplini, în condițiile legii, obligații de serviciu referitoare la luarea unor măsuri pentru: a) constatarea săvârșirii, în flagrant, de infracțiuni sau contravenții, b) ocrotirea vieții, sănătății și integrității corporale a persoanelor aflate într-o stare de pericol, c) legitimarea, controlul corporal, al bagajelor și al vehiculului sau conducerea unei persoane la sediul poliției ori al altui organ de stat”. Infracțiunea se va pedepsi cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă.

O altă infracțiune, pasibilă de pedeapsă cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă, va fi „întrebuințarea în public de cuvinte, expresii ori gesturi jignitoare sau obscene în mod nemijlocit la adresa unui organ de urmărire penală sau de ordine publică, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu”.

Poliția nu se va mai ocupa de „siguranța cetățeanului”

O altă modificare, de data aceasta vizând Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, stabilește că Poliția Română nu se mai ocupă cu „siguranța cetățeanului”. Concret, la art. 26 alin. 1, care detaliază atribuțiile Poliției Române, în loc de „aplică măsuri de menţinere a ordinii şi liniştii publice, a siguranţei cetăţeanului, de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional” va fi „menține ordinea şi siguranța publică la nivel național şi aplică măsuri pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracțional şi terorismului”.

Totodată, polițiștii nu vor mai legitima doar persoanele care încalcă legea, ci oricare persoană. Acest lucru deoarece, la art. 31, alin. 1, care detaliază drepturile și obligațiilor polițistului, în loc de „să legitimeze şi să stabilească identitatea persoanelor care încalcă dispoziţiile legale ori sunt indicii că acestea pregătesc sau au comis o faptă ilegală” va fi doar „să legitimeze şi să stabilească identitatea persoanelor”.

Similar, pentru ca polițistul să aibă dreptul să conducă persoane la sediul poliției nu va mai fi nevoie ca acestea să pericliteze, prin acţiunile lor, „viaţa persoanelor, ordinea publică sau alte valori sociale” sau să fie suspectate de săvârşirea unor fapte ilegale.

Polițiștii vor putea interzice accesul în anumite spații

Un alineat nou introdus va permite agenților „să interzică, temporar, accesul sau prezența oricărei persoane în perimetrul locului săvârșirii unor infracțiuni sau a altor fapte antisociale, dacă prin aceasta ar fi afectată desfășurarea normală a activității organelor abilitate”.

De asemenea, polițiștii vor putea „să oprească forțat şi să imobilizeze vehicule, inclusiv prin utilizarea mijloacelor din dotare, în condiţiile legii”.

Tot o prevedere nou introdusă va da polițiștilor dreptul să acceseze „bazele electronice de date ale poliției sau ale altor organe ale administrației de stat, precum și sistemele de supraveghere a spațiilor publice”, doar în scopul „prevenirii şi combaterii altor fapte ilegale, precum şi al menținerii ordinii și siguranței publice”.

Agenții vor primi și dreptul de a cere oricărei persoane „să țină mâinile la vedere şi/sau să adopte o poziție inofensivă care exclude săvârșirea unei acțiuni violente îndreptate împotriva acestuia”, iar în cazul în care persoana respectivă refuză „se prezumă intenția săvârșirii unei acțiuni violente îndreptate împotriva polițistului”.

Condiții pentru conducerea la secție

Potrivit unui articol nou introdus, poliţistul va avea dreptul să conducă o persoană la sediul poliției și atunci când:

– nu s-a putut stabili identitatea acesteia, ori există suspiciuni cu privire la identitatea declarată sau veridicitatea documentelor prezentate

– datorită locului, momentului, circumstanțelor, bunurilor aflate asupra sa, ori comportamentului, creează suspiciunea că pregătește sau a comis o faptă ilegală.

Odată dusă la secție, persoana are dreptul ca un membru al familiei sau o altă persoană desemnată să fie informată de măsura luată. Atenție, însă, ceva mai jos în proiect scrie că „pentru motive temeinice”, exercitarea acestui drept poate fi întârziată până la patru ore.

Pentru „verificarea situației”, o persoană condusă la secție va putea fi ținută 24 de ore, atenție, dacă nu s-a dispus reținerea ori arestarea preventivă.

Forța fizică și lovituri

Un alt articol nou introdus prevede că „în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, poliţistul are dreptul să utilizeze mijloace de constrângere, constând în: forța fizică, inclusiv aplicarea unor procedee de autoapărare sau lovituri; cătușe sau alte mijloace adecvate de imobilizare a membrelor superioare și/sau inferioare; mijloace neletale; arme albe şi de foc; mijloace adecvate sau, după caz, vehicule, pentru oprirea forțată, blocarea sau deschiderea unor vehicule ori spații închise în care se găsesc persoane şi bunuri, ori pentru înlăturarea unor obstacole”.

Dacă forța fizică nu este suficientă sau dacă persoana „intenționează să săvârșească sau săvârșește acțiuni violente cu obiecte, dispozitive, substanțe sau animale ce pot pune în pericol viața, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor”, atunci polițistul va avea dreptul să utilizeze: bastoane, tonfe, dispozitive cu substanțe iritant-lacrimogene şi/sau paralizante, câini de serviciu, scuturi de protecție, căști cu vizor, dispozitive cu electroşocuri, arme neletale cu bile de cauciuc sau alte arme neletale, precum şi alte mijloace de imobilizare care nu pun în pericol viaţa sau nu produc o vătămare corporală gravă.

După toate modificările și înăspririle și privațiunile aduse ar rezulta o concluzie ”aproape perfectă”. Fără să devin partizanul vreunei tabere, vă adresez o întrebare retorică care se cam impune. Nu cumva acest proiect și-a propus cumva transformarea sigură a României într-un adevărat …”stat polițienesc ”?

Proiectul MAI poate fi consultat ad integram AICI.

Sursa foto : m.libertatea.ro

Sinteza acestui material a fost oferită de către Prof.Dr.Daniel Mihai, redactor-șef al platformei media Criteriul Național

 

Comentarii

Comentarii

Share

Despre autor

Daniel Mihai

Daniel Mihai

Doctor în Interpretare Muzicală, profesor titular la disciplina vioară a Catedrei de Corzi în cadrul Colegiului Național de Arte Regina Maria din Constanța

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

Violențele nejustificate…nasc reacții, durere și haos- EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Protestul Diasporei a fost îngrădit, a fost unul despre care se va scrie, se va povesti și începând cu ziua de astăzi se va cerceta de către Parchetul Militar.
Acest eveniment a fost asezonat cu o serie de violențe de neînchipuit, de intervenții în forță venite din partea Jandarmeriei Române. Această breaslă și-a dat în petec, invocând faptul că mulțimea a fost… violentă.
Acest lucru este departe de a fi adevărat, cu toate că s-a întâmplat, iar imaginile și materialele video care împânzesc internetul nu pot fi trecute cu vederea.
Mai mult decât atât, astăzi, cu cea mai mare nerușinare, purtătorii de cuvânt ai acestei instituții au spus că ” și-au făcut datoria” și au acționat în legitimitate.

Poate că am ajuns să retrăim scene de coșmar din epoci ce le consideram demult apuse… Însă, ceea ce cu toţii am aflat a fost faptul că nu am fost și nu ne-am închipuit că se va produce.
Cu toate acestea, am fost avertizaţi că se va întâmpla şi nu am vrut să credem. „Mersul până la capăt”, de a cere demisia unui sistem condus de oameni certați cu legea și cu bunul simț a fost înnabușit cu gaze lacrimogene, cu tunuri cu apă și cu intimidări, bastoane aplicate asupra populației strînse cu această ocazie.

Au existat și în mulțime agitatori, instigatori și chiar membrii ai unor așa-zise galerii de fotbal, dar care, spre surprinderea multora au fost lăsați în pace, chiar dacă au aruncat cu pietre , au incendiat arbuști și au provocat mult haos.

Dar, înainte de toate, să ne aducem aminte și de alt aspect. Au fost și alte avertizări. La conferinţa de presă ţinută cu câteva zile înainte, nişte ofiţeri de jandarmerie au semnalat, folosind obişnuitul limbaj de lemn, ”că se va întâmpla.”

Românii veniţi de departe pentru a protesta împotriva unor abuzuri s-au lovit de o metodă sistematică aplicată de Jandarmerie pentru a discredita orice viitoare mişcare de opoziţie. De aceea, fără să emit judecăți de valoare, îmi asum atunci când afirm că România a capotat și a ajuns la cheremul unor oameni politici care acționează împotriva propriului popor.

După aproape zece ore de gaze inhalate, vă pot spune cum a fost montată în scenă toată această mascaradă. Jandarmii au tensionat situaţia ,deoarece aveau obiceiul să trăgă şi să mute gardurile de colo colo, fără rost. De altfel au agitat mulţimea care era oricum inflamată, dar care nu era violentă. Apoi, începând cu ora 21 au început să lanseze salve cu gaze lacrimogene fără motiv, servite generos exact în faţă, de la mică distanţă, cu un cinism maxim, cum numai slugile stăpânilor lor ştiu să facă........

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu