
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a discutat în ședința de vineri o propunere a Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) ca la intrarea în România să fie obligatorie prezentarea unui test PCR, inclusiv pentru persoanele vaccinate împotriva COVID-19. Propunerea ar urma să fie rediscutată de către Ministerul Sănătății și INSP, astfel încât să fie luată o decizie, în contextul apariției noii tulpini Omicron.
Conform Departamentului pentru Situații de Urgență (DSP), instituție condusă de Raed Arafat, „având în vedere incertitudinile privind gradul de răspândire a noii variate Omicron la nivel mondial, precum și posibilitatea de infectare a persoanelor trecute prin boală sau vaccinate cu schemă completă”, Institutul Național de Sănătate Publică a trimis joi către DSU și către Ministerul Sănătății o adresă prin care propune ca “intrarea pe teritoriul național sa se facă doar prin prezentarea unui rezultat negativ la un test efectuat cu maxim 48 de ore înainte, indiferent de zona de risc epidemiologic din care sosesc călătorii”.
În baza acestei propuneri, DSU a venit în ședința de vineri a CNSU cu un proiect de hotărâre elaborat în baza propunerilor agreate atât de către Ministerul Sănătății, cât și de către specialiștii din cadrul INSP, potrivit DSU.
Reprezentanții DSU au explicat pentru HotNews.ro că în ședința de vineri a CNSU nu a fost luată o decizie privind obligativitatea testării la intrarea în țară, concluzia fiind ca propunerea să fie rediscutată de către Ministerul Sănătății și Institutul Național de Sănătate Publică.
Rafila: Importantă este și aplicabilitatea unei măsuri
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat după ședința CNSU că au fost analizate documentele și propunerile Centrului European de Control al Bolilor, care recomandă testare persoanelor care călătoresc în spațiul UE cu un test PCR, astfel încât să reducă riscul de transmitere a acestei noi tulpini.
- „Importantă este și aplicabilitatea unei măsuri pentru că dacă introduci o măsură pentru care nu te pregătești din punct de vedere logistic și vă dau un exemplu – dacă acum în perioada sărbătorilor de iarnă trebuie să testăm în fiecare zi 100.000 de persoane, și nu mă refer la testarea din aeroport, ci la faptul că pacienții care vin din zona roșie ar trebui să se testeze în ziua a opta ca să iasă din carantină, nu poți să faci acest lucru dacă discuți și de prelevarea probei de la domiciliu.
- Poziția mea este să găsim o soluție care să fie aplicabilă. Dacă există țări din care riscul de transmitere pentru România e mai mare, să găsim o soluție, pentru alte categorii de țări o altă soluție. Nu pot să vă spun în momentul de față pentru că avem discuții tehnice cu INSP”, a spus Rafila.