Criteriul National

PUNCT DE VEDERE! AEC nu consideră benefică terminarea cursurilor școlare pe data de 24 iunie !

septembrie 11
06:53 2015

 

 Astăzi, 10 iunie a.c., a fost publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, ordinul ministrului educației nr. 5079/2015, prin care a fost modificat ordinul nr. 4496/2015 privind structura anului școlar 2015-2016. Printre modificările aduse, regăsim devansarea cu o săptămână a vacanței de vară, astfel încât elevii vor încheia cursurile pe data 24 iunie, față de 17 iunie, așa cum era în ordinul inițial, și vor începe anul școlar 2016-2017 pe data de 11 septembrie, față de 4 septembrie, așa cum era în varianta anterioară.

AEC

Asociația Elevilor din Constanța (AEC), organizație care a promovat varianta anterioară, nu consideră benefică pentru elevi terminarea cursurilor din anul școlar 2015-2016 pe data de 24 iunie 2016, deoarece condițiile climatice sunt de așa natură, încât elevii nu se pot concentra asupra procesului de învățare, absenteismul fiind oricum la cote ridicate în această perioadă a anului școlar. De asemenea, ca o consecință a terminării cursurilor pe data de 24 iunie, perioada de desfășurare a examenelor naționale se prelungește până spre mijlocul lunii iulie, facând aproape imposibilă susținerea acestora.

De asemenea, AEC reiterează propunerea menționării în structura anului școlar a celebrării datei de 17 noiembrie, Ziua internațională a elevilor și studenților, cu ocazia căreia să se organizeze activități specifice pentru promovarea drepturilor elevilor și a cetățeniei active.

Pentru mai multe informații:
Constantin – Alexandru Manda – Președintele AEC – Tel.: 0732 094 664

Asociatia Elevilor din Constanta

Strada Steagului, Constanța, România

Constanța900376

Romania

Sursa foto   www.asociatiaelevilor.ro

Comentarii

Comentarii

Articole similare

0 Comments

No Comments Yet!

There are no comments at the moment, do you want to add one?

Write a comment

Only registered users can comment.

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

AU TRECUT DOI ANI DE LA TRAGEDIA DIN CLUBUL COLECTIV… CONTRA-EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Au trecut deja destul de repede doi ani de la tragedia din clubul Colectiv. Neputința pe care au trăit-o majoritatea în acele zile coroborate și cu revolta care a urmat, rămân încă bine întipărite în memoria multora. Multitudinea de evenimente de comemorare din aceste zile ne arată că nu suntem dispuși să lăsăm umbra uitării să se aștearnă în urma incendiului care a luat 64 de vieți.

Colectiv este acea mărturie de netăgăduit, acea expresie plină de tragism pe care și din care foarte puțini au putut înțelege câte ceva. Cert este că lumea a rămas marcată pe moment, ca mai pe urmă, aproape ireversibil, inexplicabil, cu aceeași doză de cinism…a alunecat pe partea uitării.

Momentul Colectiv ne-a adus nu doar pierderea unor oameni de care suntem cu toții iremediabil legați. Ci, a fost vorba și de un fel de trezire involuntară, care ne-a pus în față un adevăr crud: corupția chiar ucide. Iar, dacă stăm și reflectăm câteva momente, fără a avea pretenția de a ne situa în postura de ”judecători”, cu acea durere a omului rănit, vom ajunge la anumite concluzii, despre care s-a tot scris și strigat cu voce tare, sinonimă cu acea dorință de a nu renunța până în ziua în care vom transcede și ne vom alătura lor, cu mențiunea și rugămintea adresată Cerului de a nu avea acel tragic sfârșit!

Tineri aceia deosebiți nu meritau să moară în asemenea chinuri. Tineri aceia meritau tratați cu mare grijă de către cei specializați și în măsură să îi aline, să le asigure o speranță…Dar, din nefericire, nimeni și nimic nu au putut să le schimbe destinul.

Așa s-a ajuns cu acțiunea de a protesta, atunci când o mare de oameni a decis să strige și să vocifereze, pe deplin întemeiat contra lentorii, neajunsurilor, incapacității Sistemului. Astfel, fără de acest spirit civic, care ulterior a fost confiscat de către unele partide nu se putea face vreo schimbare.

Datoria, dreptul de a manifesta, de a dezbate cu argumente, de a vocifera atunci când guvernanții greșesc și de a semna petiții pentru a cere și a obține o schimbare veritabilă este unul garantat de bunul simț, dacă de Constituție, se tot încearcă, spre a fi eliminat, treptat-treptat.........

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo