Să se revizuiască, primesc…
“(…) să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimica”, sună cuvintele lui Caragiale, intrate deja în memoria colectivă.
Nenorocirea este însă că astăzi ne vedem depăşiţi de situaţie şi întocmai precum clama personajul hilar al marelui scriitor, tot astfel clamează auorităţile noastre. Cocoţate pe ditai tronul încearcă să se spele pe mâini aruncând pisica moartă în ograda vechii conduceri încriminând, asemenea predecesorilor, moştenirea grea. Înaintaşii poartă vina că nu avem o rezervă pentru SITUAŢII DE URGENŢĂ: măşti, combinezoane, mănuşi, botoşi.
De acord, nu ne-am mai confruntat în istoria recentă cu o astfel de situaţie-limită, dar focarul CORONAVIRUS izbucnise în China cu aproape tre luni înainte şi cu toţii am asistat cum se propaga cu repeziciune.
Oare, chiar nu s-a gândit nimeni că mai deveme sau mai târziu va ajunge şi la noi? Nu, pentru că aveam treabă. Ne jucam de-a politica, ar spune un cârcotaş, şi înclin să-i dau dreptate.
Dar mă întreb şi vă întreb: Chiar mai era cazul ca măsurile drastice, dure de impunere a carantinei, a izolării să se facă în mod „gradual”, având în vedere circumstanţele? Cui prodest?
Vă spun sincer că nu înţeleg orişicât m-aş strădui. Adică e groasă, cum ar spune Leana din capul satului, dar „vom lua măsurile ce se impun pe măsură ce creşte numărul infectaţilor şi izolaţilor”, că nu degeaba se prezintă zilnic bilanţul. Şi până la urmă ce rol are acest bilanţ? Să inoculeze panica? Mă întreb, nu dau cu parul.
“Moartea unui om e o tragedie, moartea a milioane de oameni reprezintă doar o statistică”, răspundea Stalin lui Churchil în 1945, şi mi se pare că în felul acesta este privită moartea şi de către potentaţii noştri vremelnici.
Oricum, un lucru e clar. Autorităţile noastre, care nu mai mult decât ieri se băteau cu pumnul în piept că fac şi dreg, ne dovedesc cu prisosinţă în aceste zile de cumpănă măsura capacităţii lor. Şi nu vreau să fiu înţeles greşit, nu am nimic cu actuala conducere, dimpotrivă, îi apreciez efortul de a se descurca (Ţine-mă, Doamne!) cu ce are, dar nu pot să nu trag un semnal de alarmă.
Mă cutremur văzând că, din păcate, tânărul nostru stat democarat nu are prea multe, iar asta nu de ieri, de alatăieri. Iată unde a dus libertatea prost înţeleasă. După aşa-numita Revoluţie din ’89 s-a furat tot ce se putea. Întreprinderile şi fabricile au ajuns la fier vechi sub pretextul retehnologizării, pădurile s-au defrişat, băncile s-au devalizat.
România nu mai poduce nimic şi a ajuns groapa de gunoi a Europei care îşi plasează aici excedentul de marfă. Având nevoie de o piaţă de desfacere ca de aer, Europa şi-a atins scopul mârşav cu concursul mai-marilor vremii. Să ne mire, aşadar, că nu avem nicio rezervă în caz de urgenţă?
Presa şi televiziunea latră, tot omul de bun-simţ aude şi vede, iar tu, ca for decizional, conducător, te faci că plouă? Dar e strigător la cer ceea ce se întâmplă de treizeci de ani încoace. Mai devreme sau mai târziu vei plăti cu vârf şi îndesat pentru incompetenţă, jaf şi mârlănie, stimate FOR!
Dar să fim înţeleşi un lucru. Toţi cei care s-au perindat la putere pozând în mari patrioţi nu au văzut mai departe de lungul nasului, urmărindu-şi decât interesul. S-au căpătuit pănă la al nouălea neam călcând pur şi simplu pe cadavre, iar noi, ca alegători, nu suntem mai puţin vinovaţi, ci dimpotrivă, suntem complici la această oribilă CRIMĂ.
Aşadar, situaţia critică pe care o traversăm astăzi ni se datorează şi nouă în egală măsură, ţinând cont de faptul că având veritabila armă – VOTUL – am preferat să stăm în casă la căldurică sau în restaurant la o berică, fiindcă tot era weekend, nu-i aşa?!
Mai ieşiţi şi-acum din casă dacă vă dă mâna şi vă ţine cureaua! E vorba doar de-o simplă amendă, ce naiba, sau de câţiva anişori de puşcărie, pardon, „facultate”!
Sursa foto: https://google.com
Acest material a fost realizat de către doamna Elena Neacșu în exclusivitate pentru platforma media independentă Criteriul Național
