Criteriul National

Scriitorul Mircea Cărtărescu a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Ovidius din Constanța

Scriitorul Mircea Cărtărescu a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Ovidius din Constanța
mai 10
10:03 2017

Scriitorul Mircea Cărtărescu e de acord cu consultarea autorilor contemporani, pentru a fi introduse texte noi în manualele școlare. Prezent pe data de 8 Mai într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, a afirmat că nu i s-a cerut părerea în privinţa textelor care intră în manuale, dar crede că ar fi putut fi consultat.Domnia sa consideră că autorii de manuale trebuie să consulte scriitorii contemporani în privinţa textelor care apar deoarece ” fragmentele alese nu se potrivesc cu vârsta copiilor sau psihologia lor.”

carterescu

Maestrul Mircea Cărtărescu a primit luni titlul de Doctor Honorius Causa al Universităţii Ovidius din Constanţa pentru întreaga activitate în domeniul literaturii şi ştiinţelor umaniste în cadrul unei ceremonii.După acest moment solemn a susţinut în faţa studenţilor conferinţa cu titlul “Liniile de forţă ale poeziei de azi”, după care a dat autografe cititorilor săi.

Scriitorul născut pe 1 iunie 1956 în Bucureşti, absolvent al Facultății de Limba şi literatura română a Universităţii din Bucureşti în 1980 este Profesor doctor la Catedra de Istoria literaturii române a Facultăţii de Litere, Universitatea din Bucureşti. Are calitatea de poet, prozator, critic literar şi publicist, de membru al Uniunii Scriitorilor din România, al PEN România şi al Parlamentului Cultural European. Este autor a peste douăzeci şi cinci de volume personale şi este prezent în numeroase volume colective şi antologii. A câştigat toate premiile posibile din România şi multe premii internaţionale importante.

Conferința de presă a punctat numeroase aspecte.Primul dintre ele s-a legat de faptul că maestrul Cartarescu a povestit în cadrul acestei conferințe că autorii de manuale i-au cerut acordul sa foloseasca scrierile sale în cărțile școlare, dar ca nu i-a cerut nimeni, vreodata, să-și dea cu părerea în privința textelor care-i sunt preluate.

“Nimeni nu mi-a cerut vreodată, dintre cei care alcătuiesc manuale, să-mi dau cu părerea în privinţa textelor care intră. Sigur că acordul mi l-au cerut. Au ales ce au vrut ei şi cu unele dintre textele care sunt în manualele şcolare, din ce am scris eu, sincer vă spun, nu mă mândresc, puteau fi alese texte mai bune. Unele dintre ele au fost, de fapt, bucăţi din scrieri mai lungi şi aici ar fi trebuit să fiu consultat pentru că dacă se ia o bucată din Levantul, de pildă, cum există în unele manuale de liceu, în afara unui anume context, dacă nu îi dai, dacă nu decupezi un fragment cu o anumită rotunjime, vă spun sincer că nu se înţelege nimic şi de multe ori se întâmplă acest lucru”, a afirmat Mircea Cărtărescu.

Domnia sa consideră că toţi autorii contemporani care au texte în manuale trebuie consultaţi “ pentru că sunt texte care nu se potrivesc cu vârsta copiilor câteodată, nu se potrivesc cu psihologia lor, nu sunt cele mai interesante pentru vârstele respective”.

A indicat și că multe manuale sunt conservatoare şi  multe texte propuse copiilor din literatură clasică nu au legătură cu lumea acestora, deoarece  “ copiii nu mai înţeleg cu uşurinţă ce se întâmplă în aceste zone rurale pe care le descrie literatura mai clasică, zone rurale, lumi ciudate, obiecte care nu mai există, mentalităţi care nu mai există. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să apelăm cu măsură, cu bun simţ la clasici pentru că clasicii de asta sunt clasici, că au rezistat de-a lungul timpului”,a spus Mircea Cărtărescu.

De asemenea a susținut ideea unele texte clasice trebuie mixate cu cele moderne, întrebând retoric audiența și răspunzând în aceeași notă- “Câţi scriitori sub 50 de ani, mă întreb, există în aceste manuale? Cred că nici nu există sub 50 de ani”.

Domnia sa a fost întrebat şi de ce copiii din zilele noastre nu mai sunt atât de mult atraşi de lectură, oferind ca răspuns ceea ce i-a spus fiul său legat de cărţi mărturisind: «tată, încerc să citesc cărţi, dar sunt mult prea lente, sunt extraordinar de lente, eu sunt obişnuit cu filmele, cu jocurile pe computer, tot ce are un ritm mult mai susţinut».

El crede că tinerii din zilele noastre sunt copiii ecranelor, dacă citesc o fac pe diverse device-uri şi că este mai dificil pentru ei să asimileze texte literare. “Pentru tinerii din acest moment este mai dificil să asimileze texte literate, nu vreau să-i condamn, cei mai mulţi sunt foarte inteligenţi şi foarte drăguţi, am lucrat toată viaţa mea cu oameni tineri şi astăzi fac acelaşi lucru însă percep altfel şi timpul şi textele şi tot ce ţine de formarea de sine. (…) Copiii de azi sunt copiii ecranelor. Pentru ei pagina nu mai semnifică foarte mult fiindcă nu seamănă cu un ecran. Dacă sunt tentaţi să citească, citesc tot pe device-uri, citesc pe telefon sau pe tabletă. E foarte bine şi aşa, numai să o facă”, a afirmat Mircea Cărtărescu.

Mircea-Cartarescu-para-JD-4

Reputatul scriitor a încheiat conferința de presă cu o superbă comparație vis a vis de actul artistic ce reprezintă o alergare la maraton, nu la 100 de metri care „cer răsuflare, iar imaginile trebuie create din mintea cititorului, pe baza cuvintelor.”

Întâlnirea de ieri cu maestrul Mircea Cărtărescu a fost un prilej de excepție oferit constănţenilor iubitori de literatură. După momentul festiv în care a primit cu modestie şi emoţie însemnele, medaliile, tablourile oferite de universitate, domnia sa a susţinut o conferinţă în faţa publicului numeros din aula Bibliotecii Universitare, urmată de o sesiune prelungită de autografe şi de această conferinţă de presă.

Sursa foto Constanta noastraJot Down

 

Sinteză realizată de către Prof.Dr.Daniel Mihai,redactor-șef al ziarului Criteriul Național

 

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

Dor de primăvară - Editorial

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Intrarea în anotimpul renașterii își face simțită prezența. Natura se trezește la viață , chiar dacă acest sfârşit de februarie a fost destul de agitat, fiind marcat de nenumărate tulburări meteorologice dar și de evenimente, de arestări repetate şi anchete subtile, de multiple declaraţii de război şi de tensiuni mocnite. Dar, propun să le lăsăm în suspensie, deoarece toate au parte de rezolvare, la un moment dat.

Odată lămurite aceste aspecte, vă invit pe fiecare dintre dumneavoastră să vă lăsați imaginația să lucreze. Nu va necesita niciun cost suplimentar, iar beneficiile le veți cuantifica mai devreme sau mai târziu.

Așadar, din acest moment până la finalul acestor rânduri vă invit la a retrăi și reimagina primăvara din punctul dumneavoastră de vedere. Nu contează câtă experiență dețineți, nu contează nici statutul social, ci mai degrabă deschiderea sufletească dublată de acea trezvie.

Socoietatea postmodernă a devenit oarecum insensibilă la schimbările psihice, la schimbările anotimpurilor iar cea mai acută lipsă de orizont este pentru noi toţi o veritabilă și feroce luptă cu dorințele, temerile, ideile sau prejudecățile noastre. De aceea, anotimpul renașterii este o invitație la accederea într-o altă etapă a vieții şi o alternativă de a ne (re)veni în fire. La modul ideal se poate compara acest lucru ca pe o ofertă de a (re)veni la normalitate, la o invitație de a ne (re)găsi buna aşezare atât în relaţie cu semenii noştri, cât mai ales cu noi înşine.

Și este minunat să observăm aceste lucruri, chiar dacă suntem în mijlocul tuturor evenimentelor. Ce bucurie este atunci când ne alocăm timpul de a ne relaxa și de a privi la florile de câmp pentru a dobândi de la ele o înțelegere. Cromatic și olfactiv…Dar nu numai atât, deoarece aşa cum albina, zburând din floare în floare, adună din ele mierea, aşa şi noi, privind la flori nu numai cu ochii cei trupeşti, ci şi cu ochii lăuntrici putem aduna înțelepciune superioară, ce ține de suflet, dobândind anumite cunoştinţe..........

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

clinica implant dentar timisoara