Criteriul National

Şi-a mai găsit PeNeLeu un traficant de minore pentru primărie/Continuăm împreună/Ţara ca o infracţiune

Şi-a mai găsit PeNeLeu un traficant de minore pentru primărie/Continuăm împreună/Ţara ca o infracţiune
august 26
16:41 2020

Am 37 de ani, sunt născut la Blejoi și crescut la Ploiești. Sunt cetățean, tată, soț și îmi doresc pentru prahoveni și, implicit, pentru familia mea, să trăiască într-un județ, cu un grad înalt de dezvoltare și civilizație. Sunt de profesie economist, iar acest lucru mi-a fost de real folos în activitatea mea în cadrul administrației publice.

Iubesc Prahova este motto-ul care a ghidat, zi de zi, fiecare acțiune a mea și mă simt onorat că am avut posibilitatea să-mi implementez viziunea, pentru ca Prahova să se mențină, astăzi, în topul județelor prospere și puternice ale României, și îmi doresc să se întâmple acest lucru și în continuare.

Reprezint, de asemenea, județul Prahova în Comitetul European al Regiunilor (CoR), drept membru al delegației României în Comisia pentru Politica Economică (ECON) și în Comisia  pentru Resurse Naturale (NAT).

– SCURT RAPORT DE ACTIVITATE-

FAPTE NU VORBE/ CE AM FĂCUT PENTRU JUDEȚUL PRAHOVA?

SĂNĂTATE

  • Modernizarea și dotarea tuturor secțiilor din locația Nord a Spitalului Județean de Urgență Ploiești
  • Extinderea, modernizarea și dotarea Unității de Primiri Urgențe – proiect aflat în derulare, cu finanțare din fonduri județene și din fonduri europene;
  • Extinderea, reabilitarea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului integrat al Spitalului Județean de Urgență Ploiești – în implementare;
  • Am depus solicitarea pentru construirea unei noi aripi a Spitalului Județean la Compania Națională de Investiții, proiect care are deja realizat Studiul de Fezabilitate;
  • Extinderea, reabilitarea, modernizarea şi dotarea Ambulatoriului integrat al Spitalului de Obstetrică Ginecologie Ploieşti – în implementare;
  • Finanțarea realizării clădirii Centrului de radioterapie din cadrul Spitalului Municipal Ploiești;
  • Dotarea Spitalului Sinaia cu laparoscop, în parteneriat Consiliul Județean Prahova-Primăria Sinaia;
  • Am finanțat modernizarea și dotarea dispensarelor din comunele prahovene, în cadrul asocierilor încheiate între Consiliul Județean Prahova și primării.

EDUCAȚIE

  • Construirea Centrului Școlar de Educație Incluzivă nr. 1 Ploiești – proiect realizat din fonduri guvernamentale;
  • Extinderea și echiparea infrastructurii educaționale a Centrului Școlar de Educație Incluzivă din Breaza – proiect din fonduri europene, aflat în implementare;
  • Extinderea și echiparea infrastructurii educaționale a Centrului Școlar de Educație Incluzivă din Filipeștii de Târg – proiect din fonduri europene, în curs de semnare a contractului de finanțare;
  • Organizarea Galei de Excelență a învățământului prahovean – acordarea de premii pentru rezultatele deosebite ale elevilor și profesorilor prahoveni la toate olimpiadele școlare, atât la disciplinele teoretice, cât și la cele sportive sau de arte și meserii, cu premii de la 250 de lei până la 2156 de lei (locul 1 la olimpiade internaționale);
  • Sprijinirea comunitătilor locale cu fonduri de la bugetul județului pentru modernizarea și dotarea unităților de învățământ preuniversitar, în parteneriate cu primăriile;
  • Finanțarea proiectelor din domeniul educației în cadrul programului de finanțare nerambursabilă, din fondurile bugetului Consiliului Județean Prahova destinat activităților non-profit de interes județean, finanțabile cu o valoare de până la 50.000 de lei.

CULTURĂ

  • Finanțarea activității muzeelor aflate în subordinea Consiliului Județean Prahova
  • Finanțarea funcționării Bibliotecii Județene Nicolae Iorga și a Centrului Județean de Cultură Prahova
  • Restaurarea Casei compozitorului Paul Constantinescu, Ploiești, fonduri norvegieni – aflat în etapa precontractuală
  • organizarea Festivalului folcloric „Prahova iubeşte Basarabia”, împreună cu Centrul Județean de Cultură
  • Cofinanțare asigurată pentru reabilitarea cu fonduri europene, prin Programul Operațional Regional, a unor unități de cult din județul Prahova: Restaurare pictură, finisaje interioare și exterioare, instalații, restaurare turn clopotniță, amenajări exterioare Biserica Sf. Vineri (în derulare); Consolidare, restaurare și punere în valoare centru cultural Protoeria Ploiesti Nord (finalizat); Consolidare, restaurare, conservare si punere in valoare arhitecturala si pictura murala a Bisericii mari a Manastirii Zamfira, judetul Prahova executata A FRESCO de Nicolae Grigorescu (în derulare); Restaurare și punere în valoare a asamblului arhitectural medieval al fostului Schit Lespezi (în derulare); Restaurare, consolidare şi punere în valoare a bisericii de lemn Sfinţii Mihail si Gavril”, a schitului Jercălăi – Urlaţi (în derulare); Restaurarea și consolidarea bisericii Sfânta Treime – sat Măgureni, comuna Măgureni (în derulare)
  • Finanțarea organizațiilor neguvernamentale pentru activități non-profit de interes județean în domeniul culturii și cultelor
  • Finanțarea unităților de cult din județul Prahova, pentru susținerea reabilitării bisericilor din județul Prahova

PARTENERIATE – SUSȚINERE FINANCIARĂ

pentru cele 104 localități ale județului Prahova

  • 137,595,400 lei (28,7 miloane de Euro) alocați pentru parteneriatele dintre Consiliul Județean Prahova și Unitățile Administrativ-Teritoriale ale județului Prahova pentru realizarea unor obiective de interes public precum:

–           Lucrări la unitățile de învățământ;

–           Sănătate- dispensare, spitale, achiziționarea de aparatură medical,

–           Drumuri locale și comunale;

–           Obiective social-culturale;

–           Iluminat public;

–           Amenajare locuri de joacă,

–           Terenuri de sport;

–           Distribuție alimentare cu apă și înființare rețele de canalizare  și stații de epurare;

–           Construire trotuare, șanțuri și podețe.

 

Sectorul Organizațiilor Non Guvernamentale – Tineret – Sport

  • 1.600.000 lei alocați pentru activități nonprofit de interes județean, pentru următoarele domenii:

–           TINERET,

–           PROTECȚIA MEDIULUI,

–           SĂNĂTATE,

–           EDUCAȚIE,

–           SPORT DE PERFORMANȚĂ ȘI SPORTUL PENTRU TOȚI,

–           CULTURĂ ȘI IDENTITATE,

–           SOCIAL,

  • Susținerea candidaturii municipiului Ploiești la candidatura “Ploiești- capitala Tineretului din România”,
  • Susținerea ONG-urilor în diverse acțiuni pe care le-au organizat,
  • Co-organizator al Săptămânii Voluntariatului
  • ÎNFIINȚAREA echipei de handbal a județului Prahova “CS ACTIV PRAHOVA – PLOIEȘTI”

INFRASTRUCTURĂ RUTIERĂ

  • 355 kilometri de drumuri județene asfaltați prin Programul Anual de Covoare Asfaltice;
  • Zeci de kilometri de drumuri locale și comunale asfaltate- parteneriat Consiliul Județean Prahova- primării;
  • Alți 60 de kilometri de drumuri județene vor fi complet reabilitați din fonduri europene- proiecte aflate în implementare;
  • Amplasare semnale de intrare în județ

 

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul