Criteriul National

ŞOCANT! Poporul român evită serviciile medicale din cauza sărăciei generalizate!

septembrie 16
08:45 2015

 

 Șapte din zece persoane nu au consultat anul trecut un medic specialist din cauza situației materiale, se arată într-o publicație a Institutului Național de Statistică (INS), informează Agerpres.

sanatate„Dintre categoriile sociale care ar fi avut nevoie de un consult de specialitate, dar nu l-au putut efectua, pensionarii se disting prin frecvența cea mai ridicată, 26,3% dintre ei confruntându-se cu imposibilitatea de a participa la un consult medical, în ciuda problemelor de sănătate iminente vârstei. Ponderi ridicate, de aproximativ 10%, ale celor care nu au ajuns, din diferite motive, la consultul unui medic specialist, provin din cadrul categoriilor de șomeri și a lucrătorilor pe cont propriu (inclusiv patroni)”, se arată în document.

În totalul persoanelor de 16 ani și peste, ponderea celor care anul trecut nu au putut consulta un medic specialist, deși ar fi avut nevoie, a fost de 11,3%. Problema este resimțită mai intens în mediul rural.

La nivelul anului trecut, 70,9% din populația de 16 ani și peste consideră că deține o stare de sănătate bună sau foarte bună, 20,4% este de părere că starea de sănătate este satisfăcătoare, iar 8,7% crede că prezintă o stare de sănătate rea sau foarte rea.

Potrivit INS, majoritatea persoanelor care consideră că au o stare precară de sănătate sunt femei (61,5%), din care mai puțin de o cincime spun că au o stare foarte rea. Persoanele în vârstă de 65 de ani și peste reprezintă mai mult de jumătate din totalul populației cu stare de sănătate rea sau foarte rea (57%), potrivit datelor INS.

Sursa foto www.oproiug.com

Comentarii

Comentarii

Articole similare

0 Comments

No Comments Yet!

There are no comments at the moment, do you want to add one?

Write a comment

Only registered users can comment.

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

„Ţi-e milă? Ţi-am luat banii!…”- CONTRA-EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Tristele amintiri au ajuns departe…De fapt, cu o anumită ritmicitate , indiferent de context omul are posibilitatea de a alege .

Iar, această posibilitate de a râde sau de a plânge ar trebui să nu ne-o cenzureze nimeni!

De cele mai multe ori, datorită „regulilor nescrise” ale acestei societăţi suntem puşi în faţa unor evenimente triste şi întunecate , dar comicul îşi face apariţia tocmai atunci când ne-am aştepta cel mai puţin.

De la o vreme încoace am tot scris pe diferite atitudini vis a vis de anumite aspecte ce m-au determinat să mă exprim în mai multe registre sufleteşti!

Dar acum e cu totul altă treabă…

Fără să aduc jigniri, situaţia în care se află românul este analizată în mod ironic.“Filantropica” reprezintă cea mai eficientă şi în acelaşi timp amuzantă metodă de a aduce în prim-plan ideea că “nu tot ceea ce pare este adevărat”.

Asemeni unei proiecţii video avem o sumendenie de întâmplări ce constituie o modalitate de a genera materiale de informare publică.

Modul în care noi, asemeni spectatorilor avem „şansa” de a privi lumea este oarecum influenţat de experienţele celor din trecut, deoarece astfel, participând în mod indirect la acţiunile personajelor, noi suntem publicul ce primeşte şi decodifică mesajul în mod diferit.

Replica cheie a lui Gheorghe Dinică (textier pentru cerşetori) :”Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană”, reprezintă fraza de bază a relaţiilor publice.

El este un portret „artistic”, machiavelic până la perfecțiune al diavolului ca show-man de geniu, care prin minciună şi înşelăciune a reuşit să ocupe o poziţie bună în societate. Această replică ar putea să-l includă, în cinismul ei şi pe artistul român care cerşeşte finanţare şi care va rămîne cu mîna întinsă, atâta timp cât nu găseşte o poveste captivantă...........

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro