Criteriul National

Sondajul, pielea(nu) și PSD

 Breaking News
Sondajul, pielea(nu) și PSD
septembrie 12
16:38 2016

pieleanu

Nu credem în procentele stabilite în cel mai recent sondaj făcut de firma Avangarde. Nu credem, nu din cauză că Marius Pieleanu nu ar fi vreun specialist, nu din cauză că firma pe care o conduce este apropiată PSD, ci pentru că multe dintre sondajele efectuate de oamenii lui în ultimii ani au cam dat chix.

Așa s-a întâmplat și în 2014 la alegerile prezidențiale când, în perioada premergătoare campaniei electorale, de-a lungul întregului an 2014 și în perioada campaniei electorale, firma lui Pieleanu îl dădea pe Victor Ponta drept viitor președinte al României.

Ponta nu s-a ales – ca să parafrazăm un mare scriitor român -, ba chiar a pierdut în mod dezastruos în turul II, unde a fost surclasat de Klaus Werner Johannis cu peste 20%, procent pe care firma Avangarde nu l-a prevăzut deși se laudă peste tot în piața sondajelor de opinie din România că are cei mai competenți oameni.

În opinia noastră sondajele efectuate de oamenii lui Pieleanu sunt greșite, cu mici excepții. De exemplu, în multe dintre localitățile țării firma Avangarde a dat chix la alegerile locale. În timp ce oamenii lui Pieleanu vedeau PSD favorit, cu scoruri de peste 40, chiar 45%, social-democrații au luat în realitate doar 20 sau 25% din voturile valabile și liber exprimate de către cetățenii României. Cunoaștem destule cazuri concrete în acest sens și, dacă vreun angajat al lui Marius Pieleanu are tupeul să ne contrazică, avem sondajele efectuate de ei, pe bani grei, cu date eronate.

Sondaje care chipurile au fost efectuate în anumite localități cu 14 oameni, timp de 10 zile, dar în realitate pe teren au fost 7 oameni, timp de trei zile. Printre excepțiile în care firma Avangarde nu a dat chix se numără cele privind Primăria și Consiliul General al Capitalei și primăriile și consiliile locale ale sectoarelor din București.

sondaj-avangarde

Acum Pieleanu vine și ne spune că, pe primul loc la nivel național privind încrederea se află Gabriela Firea Pandele, Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu. Dacă prezența primilor doi în top s-ar explica prin votul de la București și prin consumatorii de Antena 3, prezența lui Tăriceanu pe locul 3 este cel puțin suspectă, ținând cont de ultimul scandal privind saltul peste coada de la Permise efectuat cu nesimțire crasă de președintele Senatului. Salt la care opinia publică s-a oripilat, a țipat, a înjurat, dar cu toate acestea Pieleanu îl pune pe Tăriceanu pe locul 3 la încredere politică. În condițiile în care omul aflat la a nu știm câta căsătorie mai este și urmărit penal de DNA.

Și mai este ceva pentru care nu credem în sondajul lui Pieleanu: creșterea lui Dacian Julien Cioloș. Dacă îi pui pe Firea, Ponta și Tăriceanu pe primele locuri, adică pe cei trei care îl fac zilnic pilaf pe Cioloș și care mai au și susținerea Antenei 3 și României TV în acest sens, cum poți în același sondaj să spui că aceiași cetățeni îi acordă încredere sporită și primului ministru al României? Nu vi se pare că nu este ceva în regulă?

Nouă ni se par foarte multe în neregulă. De aceea. spunem doar atât: recentul sondaj efectuat de firma lui Pieleanu, Avangarde, pute! Pute rău de tot a manipulare și a influență politică.

sondaj1

Suntem convinși că alegătorii vor vota altfel la urne și, chiar dacă va fi să câștige PSD alegerile parlamentare, suntem siguri că nu o va face cu procentul măreț pe care l-a publicat Pieleanu. Mai ales că din spate vin puternic pe turnantă, deși în sondaj nu li se dau șanse, cum nu li s-a dat nici la locale, PMP – partidul lui Traian Băsescu și USR – formațiunea politică a lui Nicușor Dan.

 

 

Sursă foto: http://www.stiripesurse.ro și google.com 

Redacția ziarului Criteriul Național mulțumește domnului Hristo Botev pentru excelentul material oferit în exclusivitate!

Comentarii

Comentarii

Share

Despre autor

Daniel Mihai

Daniel Mihai

Doctor în Interpretare Muzicală, profesor titular la disciplina vioară a Catedrei de Corzi în cadrul Colegiului Național de Arte Regina Maria din Constanța

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

„Ţi-e milă? Ţi-am luat banii!…”- CONTRA-EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Tristele amintiri au ajuns departe…De fapt, cu o anumită ritmicitate , indiferent de context omul are posibilitatea de a alege .

Iar, această posibilitate de a râde sau de a plânge ar trebui să nu ne-o cenzureze nimeni!

De cele mai multe ori, datorită „regulilor nescrise” ale acestei societăţi suntem puşi în faţa unor evenimente triste şi întunecate , dar comicul îşi face apariţia tocmai atunci când ne-am aştepta cel mai puţin.

De la o vreme încoace am tot scris pe diferite atitudini vis a vis de anumite aspecte ce m-au determinat să mă exprim în mai multe registre sufleteşti!

Dar acum e cu totul altă treabă…

Fără să aduc jigniri, situaţia în care se află românul este analizată în mod ironic.“Filantropica” reprezintă cea mai eficientă şi în acelaşi timp amuzantă metodă de a aduce în prim-plan ideea că “nu tot ceea ce pare este adevărat”.

Asemeni unei proiecţii video avem o sumendenie de întâmplări ce constituie o modalitate de a genera materiale de informare publică.

Modul în care noi, asemeni spectatorilor avem „şansa” de a privi lumea este oarecum influenţat de experienţele celor din trecut, deoarece astfel, participând în mod indirect la acţiunile personajelor, noi suntem publicul ce primeşte şi decodifică mesajul în mod diferit.

Replica cheie a lui Gheorghe Dinică (textier pentru cerşetori) :”Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană”, reprezintă fraza de bază a relaţiilor publice.

El este un portret „artistic”, machiavelic până la perfecțiune al diavolului ca show-man de geniu, care prin minciună şi înşelăciune a reuşit să ocupe o poziţie bună în societate. Această replică ar putea să-l includă, în cinismul ei şi pe artistul român care cerşeşte finanţare şi care va rămîne cu mîna întinsă, atâta timp cât nu găseşte o poveste captivantă...........

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo