Criteriul National

Spitalul din Piatra Neamț nu avea aviz de la DSP pentru reconfigurarea secției ATI și mutarea pacienților de la etajul 3 la etajul 2, unde s-a produs incendiul – Sanatate

Spitalul din Piatra Neamț nu avea aviz de la DSP pentru reconfigurarea secției ATI și mutarea pacienților de la etajul 3 la etajul 2, unde s-a produs incendiul – Sanatate
noiembrie 16
00:42 2020

Spitalul Județean din Piatra Neamț nu avea aviz de la Direcția de Sănătate Publică Neamț pentru reconfigurarea secției de Terapie Intensivă și pentru mutarea pacienților COVID de la etajul 3 la etajul 2, unde s-a produs incendiul. Pacienții fuseseră mutați sâmbătă, cu doar câteva ore înainte de izbucnirea incendiului.

„Pentru aceste modificări, unitatea sanitară nu a solicitat avizul Direcției de Sănătate Publică Neamț. Reconfigurarea secției A.T.I. și mutarea pacienților covid pozitivi, de la etajul III la etajul II, a fost realizată fără aviz, în ziua de 14 noiembrie 2020″, arată Direcția de Sănătate Publică Neamț.

Precizările DSP Neamț:
  • 1. Secția A.T.I. din cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț a funcționat, anterior desemnării acestei unități sanitare ca spital suport COVID-19, prin Ordinul ministrului sănătății nr.555/2020, cu modificările și completările ulterioare, la etajul II – Pavilion Chirurgical, fiind autorizată sanitar cu un număr de 24 de paturi.
  • 2. La data de 26 martie 2020, Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț a solicitat avizul D.S.P. Neamț în vederea modificării structurii secției A.T.I., astfel:
  • 10 paturi pentru pacienții pozitivi COVID-19 cazuri grave – pacienți intubați și cu potențial de agravare, la etajul III – Pavilionul Chirurgical
  • 24 de paturi de la etajul II pentru pacienții suspecți în așteptarea rezultatelor și pacienții negativi, care încă se aflau internați în spital și necesitau tratament pe terapie intensivă.
  • Această solicitare a fost avizată favorabil de D.S.P. Neamț.
  • 3. La data de 13.04.2020, Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț a revenit cu o nouă modificare de structură în vederea avizării de către D.S.P. Neamț, care nu a vizat Secția A.T.I.
  • 4. Unitatea sanitară a funcționat cu această structură avizată de D.S.P. Neamț, până la data de 14 noiembrie 2020.
  • 5. Pentru mărirea capacității secției A.T.I. pentru pacienții pozitiv COVID-19 au fost modificate circuitele funcționale de la etajul II – prin construirea unui perete. Aici urmau să fie tratați pacienții pozitivi, în două saloane de câte 8 paturi. Până la acel moment, pacienții pozitivi erau tratați la etajul III.
  • Pentru aceste modificări, unitatea sanitară nu a solicitat avizul Direcției de Sănătate Publică Neamț.
  • Reconfigurarea secției A.T.I. și mutarea pacienților covid pozitivi, de la etajul III la etajul II, a fost realizată fără aviz, în ziua de 14 noiembrie 2020.
  • Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț și oricare unitate sanitară cu paturi, au obligația de a solicita și de a obține, anterior intervenirii vreunei modificări, fie de structură, fie de circuite funcționale, avizul direcțiilor de sănătate publică județene.

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul