Criteriul National

Statele Unite cer întrunirea de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU

Statele Unite cer întrunirea de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU
iulie 05
08:31 2017

Statele Unite au cerut Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite să se reunească de urgenţă după ce Coreea de Nord a testat cu succes o rachetă balistică intercontinentală, informează France 24.

consiliul ONU

Această solicitare vine la câteva zeci de ore după ce Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică care a zburat aproximativ 930 de kilometri, înainte de a cădea în Zona Economică Exclusivă a Japoniei. Experţii spun că această rachetă are capacitatea de a atinge statul american Alaska.

Nikki Haley, ambasadorul SUA la ONU, a purtat o conversaţie cu ambasadorul Chinei, Liu Jieyi, cea care deţine preşedenţia Consiliului în această lună, căreia i-a cerut să convoace o întâlnire de urgenţă a Consiliului de Securitate. Este de aşteptat ca şedinţa să se desfăşoare

Reprezentanţi ai Academiei de Ştiinţe ale Apărării din Coreea de Nord au susţinut că racheta ar fi atins altitudinea de 2.802 kilometri şi că a zburat 933 de kilometri.

Potrivit unui comunicat emis de regimul de la Phenian, „Coreea de Nord este capabilă să ţintească orice regiune din lume şi în acest fel pune capăt ameninţării prezentate de Statele Unite, asigurând pacea şi securitatea în Peninsula Coreeană şi în întreaga regiune.”

 

Sursa foto Jurnalul National

Stire preluată de pe fluxul media de către Prof.Dr.Daniel Mihai, redactor-șef al ziarului Criteriul Național

Comentarii

Comentarii

Despre autor

Daniel Mihai

Daniel Mihai

Doctor în Interpretare Muzicală, profesor titular la disciplina vioară a Catedrei de Corzi în cadrul Colegiului Național de Arte Regina Maria din Constanța

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

„Ţi-e milă? Ţi-am luat banii!…”- CONTRA-EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Tristele amintiri au ajuns departe…De fapt, cu o anumită ritmicitate , indiferent de context omul are posibilitatea de a alege .

Iar, această posibilitate de a râde sau de a plânge ar trebui să nu ne-o cenzureze nimeni!

De cele mai multe ori, datorită „regulilor nescrise” ale acestei societăţi suntem puşi în faţa unor evenimente triste şi întunecate , dar comicul îşi face apariţia tocmai atunci când ne-am aştepta cel mai puţin.

De la o vreme încoace am tot scris pe diferite atitudini vis a vis de anumite aspecte ce m-au determinat să mă exprim în mai multe registre sufleteşti!

Dar acum e cu totul altă treabă…

Fără să aduc jigniri, situaţia în care se află românul este analizată în mod ironic.“Filantropica” reprezintă cea mai eficientă şi în acelaşi timp amuzantă metodă de a aduce în prim-plan ideea că “nu tot ceea ce pare este adevărat”.

Asemeni unei proiecţii video avem o sumendenie de întâmplări ce constituie o modalitate de a genera materiale de informare publică.

Modul în care noi, asemeni spectatorilor avem „şansa” de a privi lumea este oarecum influenţat de experienţele celor din trecut, deoarece astfel, participând în mod indirect la acţiunile personajelor, noi suntem publicul ce primeşte şi decodifică mesajul în mod diferit.

Replica cheie a lui Gheorghe Dinică (textier pentru cerşetori) :”Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană”, reprezintă fraza de bază a relaţiilor publice.

El este un portret „artistic”, machiavelic până la perfecțiune al diavolului ca show-man de geniu, care prin minciună şi înşelăciune a reuşit să ocupe o poziţie bună în societate. Această replică ar putea să-l includă, în cinismul ei şi pe artistul român care cerşeşte finanţare şi care va rămîne cu mîna întinsă, atâta timp cât nu găseşte o poveste captivantă...........

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo