Criteriul National

Orchestra Simfonică din San Fransisco dirijată de Michael Tilson Thomas a susţinut ieri, 7 Septembrie de la ora 20 , al doilea concert de la Sala Palatului, avînd un program lucrări de Enescu, Adams şi Beethoven.

Prima lucrare a serii a fost opusul enescian Voix de la Nature. Desfăşurată într o mişcare lentă, plină de nostalgie în care fiecare idee muzicală a fost tât de atent finisată, lucrarea a creat cadrul necesar al pregătirii numerosului public cu muzica actuală, contemporană.Sentimentul elegiac din ultimul opus reconstituit al lui George Enescu va persista da capo al fine, în pofida faptului că, la un moment dat se va insera un alt motiv generativ, diferit de cel iniţial.Totuşi, opusul se va termina într o notă plină de mister, de sensibilitate.Această lucrare poate fi considerată un admirabil studiu de polifonie.

A urmat poate lucrarea cea mai originală, cea mai plină de haz din întraga seară şi poate din întreg festivalul Absolute Jest (Glumă absolută ) aparţinând compozitorului american Adams, cu participarea Cvartetului de coarde St. Lawrence.

Aceasta este la o primă audiere o lucrare cu tentă experimentală în care se citează, se parafrazează şi mai ales se ironitează multe din capodoperele lumii îndeajuns de accesate şi popularizate din creaţia beethoveniană.

Formulele pline de nerv ce deschid această lucrare au darul de a prefaţa, de a introduce auditoriul în atmosferă. Caracterul specific beethovenian apare într un accentuat proces de recunoştere dar şi de deconstrucţie, într o posibilă reîncercare de a zugrăvi societatea actuală ce se află într un moment de recunoaştere a Istorie şi al Trecutului.

Motivele expuse şi parodiate au posedat acea ştiinţă  de a asigura acea originalitate şi accesibilitate acestui opus, ce poate fi pe drept considerat o lucrare postmodernă.Se impune menşionarea caracterului burlesc, plin de viaţă, de explozie şi tehnicitate ce va fi preluat de către compartimentul orchestral , după ce în prealabil va fi intonat cu siguranţă debordantă de către vioara întâi a cvartetului. Uşor, practic pe nesimţite, caracterul se va metamorfoza într unul mai paşnic, quasi pastoral, cu referiri elegiace.Într o zonă predominant cucerită de tonalitatea Mi bemol major, inserturile pline de umor şi spontaneitate vor asigura acel balans atât de necesar oricărei lucrări cu caracter unitar.

Urmând o formă liberă, secţiunea lirică va fi readaptarea subiectului ultimelor cvartete ale temelor principale reiterîndu se cu acea adezinvoltură caracteristică acestui cvartet şi orchestre simfonice în general.

Caracterul tăios şi aspru asemeni unei caricaturizări va continua cu aceeaşi fervoare. Suita de politonalităţi şi de utilizări de ritmuri aksak au fost alte ingrediente în tot acest variat şi nepreţuit mix, plin de fantezie al acestei lucrări.

Revenirea acelei secţiuni în care accentele creează acea aglomerare spaţială al unui organism sonor viu vor crea premisele unui final… la fel de nefericit , de ” prost „înţeles. Reacţia publicului a fost una pe măsură şi s a materializat „aplaudând în pauză „, după tot acest exemplu parodic pus în slujba muzicii prin intermediul unora dintre cei mai serioşi şi versatili muzicieni audiaţi pe scena Sălii Palatului.

După o binemeritată pauză, orchestra a prezentat Simfonia a III a de Ludwig van Beethoven. Supranumită Eroica, aceasta face parte din acele CAPODOPERE ALE UMANITĂŢII ce vor rezista până la sfîrşitul timpurilor.Scrisă sub influenţa unui charismatic lider Napoleon, ce până la urmă l au dezamăgit ca pe majoritatea intelectualilor acelei epoci,această versiune interpretativă a avut darul de a mă ţine atent, fascinat şi totdată uluit de frumuseţea imaginilor sonore proiectate de San Fransisco Symphony Orchestra.

De asemenea, pot reaminti faptul că această interpretare m a dus cu gândul al unele versiuni ale lui Sergiu Celibidache, la acea claritate şi clar viziune de a dreptul imbatabilă ce fac din această simfonie  un îndrăgit hit.

Cu acel entuziasm şi totodată echilibru interior de nezdruncinat, toate părţile acestei simfonii au fost audiate într o disciplină demnă de marile săli de concerte ale lumii, bucurând audienţa Sălii Mari a Palatului.

După o primă parte plină de vitalitate şi energie,de intens travaliu şi dezvoltare motivic şi ritmic, partea a II a a indus acea înnegurată stare psiho emoţională , de tristeţe evocată de o linie melodică plină de cantabilitate  dar şi constrastantă în tonalitatea do minor.Secţiunea mediană e asemănătoare unei insule de speranţă în acest ocean plin de nesiguranţă şi deznădejde asumată. Revenirea variată a temei va ămbogăţi orizontul ideatic şi muzical, ăn timp ce o scurtă codă va încununa această bijuterie arhitectonică.

Scherzo ul a avut darul de a însenina şi înviora pe oricine are deschidere şi înţelegere superioară a resorturilormuzicii acesteia, destinată unui public ales dar şi numeros.

Ultima parte Allegro con brio va dispune de acea ştiinţă contrapunctică ce dea dreptul scânteiază în strălucirile Soarelui,cu toul aleasă şi deosebită în care formele variaţionale au acest dar.Acestea se vor succeda. Caracterul de eroic a fost reflectat şi redat exemplar de către această experimentată orchestră simfonică, cu precădere în părţile extreme I şi IV!

Publicul a răsplătit cu nenumărate ovaţii, aplauze şi buchete de flori prestaţia muzicienilor americani ce au încântat şi sedus până la un prag înalt publicul prezent.

Sursa foto uplup.com

Comentarii

Comentarii