Criteriul National

Subiectele zilei: De ce România are parte doar de autobuze electrice fabricate în Turcia sau China; Scrutinul american și drumul spre iad al bunelor intenții; Mărturia unui participant la studiul clinic al vaccinului anti-COVID Pfizer – Subiectele zilei

Subiectele zilei: De ce România are parte doar de autobuze electrice fabricate în Turcia sau China; Scrutinul american și drumul spre iad al bunelor intenții; Mărturia unui participant la studiul clinic al vaccinului anti-COVID Pfizer – Subiectele zilei
noiembrie 12
02:39 2020
De ce România are parte doar de autobuze electrice fabricate în Turcia sau China. Explicaţia dezarmantă a şefului unei societăţi de transport public. Municipalitatea a semnat până acum două contracte de finanţare cu Ministerul Dezvoltării pentru achiziţionarea a 36 de autobuze electrice. Proiectele urmează să intre la licitaţie. „Am văzut şi celelalte licitaţii care s-au desfăşurat. Şi nu au venit nici Mercedes, nici Volvo, nu au venit decât autobuze fabricate în Turcia şi China. Nu vă aşteptaţi să vină în Focşani autobuz fabricat în Vest. Şi vă spun şi de ce. Cererea este atât de mare în Vest şi la alte preţuri decât la noi în România, mult mai mari.”, a declarat directorului de la Transport Public, potrivit Adevărul.
Mărturia unui participant la studiul clinic al vaccinului anti-COVID Pfizer: „Mă comport ca şi când nu l-aș fi făcut. Dar sunt fericită că există o lumină la capătul tunelului”. Carolina Gems, studentă în vârstă de 31 de ani din Berlin, este una dintre cele peste 40.000 de persoane care au participat la faza a treia a studiilor clinice ale vaccinului anti-COVID dezvoltat de Pfizer şi BioNTech, care are o eficienţă de 90%. „Chiar nu am avut efecte secundare. Doar cele normale pe care le știți dintr-un vaccin antigripal, așa că am fost foarte obosită pentru o seară și am avut o temperatură cu un grad mai mare decât în mod normal”, a spus tânăra într-un interviu pentru Deutsche Welle, citat de Libertatea.
Scrutinul american și drumul spre iad al bunelor intenții. Scrutinul american rămâne de tranșat. Justiția se va pronunța privind acuza fraudei. Dar, împinsă spre iad de bune intenții, democrația nu e cert că se va redresa. Prea mare și prea ideologic e clivajul dintre tabere. Din păcate însă nici justiția nu va mai putea înlătura toate incertitudinile și aprehensiunile tuturor celor peste 70 de milioane de votanți ai lui Donald Trump. Mulți se vor întreba cât de imparțială mai poate fi justiția americană, în condițiile în care aproximativ 95 % din elita intelectuală și academică, din ziare și televiziuni, precum și rețelele de socializare care dispun de un monopol asupra informației digitalizate, înclină clar spre candidatul democrat.. scrie Petre M. Iancu pe Deutsche Welle.
Cum negociezi cu compania recuperarea parțială a costurilor cu utilitățile dacă muncești de acasă. Între noile restricții care au intrat în vigoare la începutul săptămânii se numără și reintroducerea obligativității telemuncii sau a muncii la domiciliu. Discuția juridică este nesfârșită, elementul-cheie fiind că între angajat și companie trebuie să existe flexibilitate. Din 10 noiembrie, Inspecția Muncii a anunțat controale pentru respectarea regimului de telemuncă și pentru respectarea decalării programului, la firmele care au mai mult de 50 de angajați. Legea prevede că telemunca se aplică „acolo unde specificul activității permite”, însă nu precizează clar care sunt domeniile în care ar trebui să fie introdus acest tip de muncă, potrivit Newsweek.
Clickbait conspiraționist marca PRO TV, cu Bill Gates și finalul pandemiei. Un citat mai vechi al omului de afaceri Bill Gates, scos din context, un montaj foto cu globul pământesc, seringi și măști sanitare, un titlu fals cu iz conspiraționist, creat pentru clickbait, și repostarea sa pe Facebook – sunt ingredientele pe care le-a ales PRO TV pentru a-și crește traficul pe site. Ironic este că în tot acest timp, trustul din care face parte site-ul încasează bani publici, alocați de Guvernul României, prin programul de informare Poartă mască – Arată că îți pasă!., scrie pressone.ro.
Tot mai mulți ieșeni se tratează de COVID cu vitamine și ajung în stare gravă la spital. Medicii infecţionişti trag un semnal de alarmă! Pacienţii cu forme uşoare şi care sunt izolaţi la domiciliu nu trebuie să ia tratament copiat de pe reţelele de socializare pentru că, mulţi dintre cei care cred că pot lupta cu virusul după capul lor, ajung în cele din urmă la spital în forme grave. „Este o rugăminte către ei, până nu e prea târziu“, a spus prof.dr. Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“. Cele mai la modă recomandări în acest moment, apărute pe toate grupurile de socializare în ceea ce priveşte COVID 19, sunt tratamentele pentru imunitate. Un complex de vitamina C, D3 şi Zinc ar face minuni, scrie Ziarul de Iași.
Dimensiunea oficială a dezastrului din Apuseni: Prejudiciu de peste 100 milioane de lei provocat de tăierile ilegale de păduri. Valoarea prejudiciilor rezultate din tăierile ilegale de păduri doar pe raza câtorva ocoale silvice (private și ale Romsilva) din Munții Apuseni, pe raza județelor Alba și Cluj este de peste 100 milioane de lei. Controalele efectuate de ITRSV și, ulterior, Garda Forestieră, între anii 2013 și 2019, în pădurile gestionate de ocoale private și de stat în localități din județele Alba și Cluj, au constatat dispariția ilegală a unui volum de 570.000 de mc de lemn. Adică, aproximativ 95.000 de mc în fiecare an, scrie Alba24.ro.

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul