Criteriul National

Suntem „fraţi” cu evreii? CONTRA-EDITORIAL

Suntem „fraţi” cu evreii? CONTRA-EDITORIAL
septembrie 25
14:45 2016

Acest subiect, cu siguranţă va avea darul de a genera controverse , atât cât va dura această lume. Dintru început, vă rog să nu ignoraţi această idee ce pare utopică şi fără de conţinut. De aceea,vă invit să lecturaţi aceste rânduri, iar la final să vă lăsaţi impresiile şi comentariile.

7

Origine şi istorie

Evreii (israeliţii) sunt urmașii lor și cei care s-au convertit la iudaism și urmașii lor (iudaismul ortodox recunoaște adesea, în anumite limite, apartenența la poporul evreu și a evreilor convertiți la alte religii și a copiilor lor născuți din mamă evreică, și există unele grupuri de evrei convertiți la culte creștine care continuă să-și afirme apartenența la poporul evreu). Evreii sunt populația majoritară în Israel.

titus_arch_relief_01

În sensul strict, pornind de la Vechiul Testament, israeliții sau evreii sunt cele 12 triburi ale lui Israel, iar iudeii sunt urmașii tribului lui Iuda, singurii israeliți rămași după exilul babilonian. Tot potrivit Vechiului Testament, israeliții sau evreii sunt descendenți ai lui Avram (Abraham), prin fiul său, Isac (Ițhac), și fiul acestuia, Iacob (Iaakov, fratele geamăn al lui Esau) și a descendenților lui Iacob pe linie feminină. Iacob, care și-a schimbat numele în Israel, este considerat a fi primul evreu. Evrei sunt și fii ai altor popoare care s-au convertit la iudaism și s-au alipit în cursul istoriei de poporul evreu pe pământul Palestinei (Eretz Israel) sau în diaspora. Apartenența individului la poporul evreu este în zilele noastre independentă de păstrarea normelor religioase sau a datinilor.

j

Totuşi există şi o altă abordare.Israel are semnificația tradiționala biblică de „a fi  luptat cu Dumnezeu” (aluzie la lupta lui Iacob cu îngerul) sau poate „Luptătorul lui Dumnezeu”. Există ipoteza că numele Israel însemna de fapt El (Dumnezeul) este Stăpânitorul.Poporul evreu este originar din Orientul Apropiat, îndeosebi din regiunea numită în antichitate Țara lui Israel. Poporul evreu e numit în limba ebraică עם ישראל, „poporul (lui) Israel”, cu atestări archeologice din perioade antice (cea mai veche a fost găsită în Egipt și e datată în jurul anului 1213 î.Hr.Potrivit tradiției sale, poporul evreu ar avea la bază 12 triburi, cu legături de familie din antichitate, cu aceeași limbă și religie. Străinii convertiți în trecut la religia evreilor, religia mozaică au fost asimilaţi. Religia mozaică sau iudaică așa cum s-a cristalizat ea după distrugerea celui de-al doilea Templu, nu a practicat misionariatul printre alte popoare și grupuri confesionale.

În actuala configuraţie există cele două ramuri

  • așkenaziți sau „așkenazi”, care provin din vestul, centrul și estul Europei și au vorbit multă vreme limba idiș. Rostirea acestor persoane în limba ebraică în uzul liturgic, mai ales în trecut și în comunitățile ultraortodoxe, precum și, în mică măsură, în limba de zi de zi în Israel are anumite particularități, fiind influențată mai ales de graiurile limbii idiș – ca în pronunțarea consoanelor ch (h) și r și uneori în intonație.
  • sefarzi (spanioli); grupul își are originea în Peninsula Iberică, care au fost persecutați de inchiziție, iar limba uzuală i-a fost timp de secole limba ladino, supranumit iudeo-spaniola. Ebraica în rostirea lor a fost adoptată ca pronunția ebraică modernă oficială. Evreii sefarzi care nu au acceptat să treacă la catolicism, au fost izgoniți din Spania și Portugalia în 1492și respectiv 1498. Au primit azil în Imperiul Otoman, inclusiv în Balcani (Bosnia, Macedonia, Bulgaria, Țara Românească etc), în Turcia și Grecia, în Palestina și Siria, în Egipt și în Maroc; de asemenea în Olanda, Anglia și America.

Religious Jews Prepare For Passover Festival

De aceea, cunoscând originea, vreau să încep această incursiune pornind de la un citat destul de ieşit din comun. ”Sute de indicatori genetici ai cromozomului Y si a ADN-ului mitocondrial, cât şi a celei mai mari parti a genomului rămas, au confirmat originea comuna a diferitelor comunităţi evreieşti”, a spus Dr. Brigitte Boisselier. « Dar studiile recente au arătat de asemenea că unele dintre similarităţile care leagă diferitele grupuri evreieşti cu un strămoş comun se regăsesc într-o mare cantitate în alte seminţii (popoare precum palestinieinii etc) de asemenea, în ciuda culturii lor de reproducere mult mai deschisă”

Dar, ce ar fi să ne aducem aminte cine sunt evreii şi să luîm în calcul şi faptul probabil că au avut vreo influenţă sau înrudire cu noi? De fiecare dată, fondul nostru cultural şi sufletesc acceptă sau detestă această idee. Bineînţeles că nu există vreo poziţie neutră sau moderată, dar dacă din întâmpale avem posibilitatea de a compara sau de a auzi zestrea muzicală, cu siguranţă vă veţi declara surprinşi.

Deoarece relevă o tumultoasă istorie ce e mereu impregnată de trăire, de sensibilitate şi ethos . Da, suntem asemănători şi chiar „fraţi „ai acestui popor ce se înrudeşte întru câtva cu poporul român!
Da, îmi asum să cred şi să spun aceste lucruri, numai dacă ne gândim la faptul că actualul imn de stat al statului Israel- Ha Tikva a fost creat şi compus după un vechi cântec basarabean intitulat „Cucuruz cu frunza-n sus”!

Compozitorul este un evreu originar din Basarabia-Samuel Cohen, iar versurile aparțin poetului evreu originar din Galiția, Naphtali Herz Imber.

În acest poem, Imber a pus  în cuvinte gândurile și sentimentele care l-au cuprins în urma stabilirii sale în Petah Tikva, una dintre primele așezari evreiești in Palestina otomană. Publicat în prima carte a lui Naphtali Imber, Barkai (lit. ”Steaua dimineții”), poemul a fost ulterior adoptat ca imn al Mișcarii Hovevei Zion și mai târziu a Mișcării Sioniste, la Primul Congres Zionist din 1897.

Textul a fost revizuit ulterior de către coloniștii din Rishon LeZion și  supus unui număr de alte modificări.

” Înfrăţirea” cu evreii

Bineînţeles, ca să nu vi se pară că aş fi absurd vă invit la lectură şi introspecţie.

Date preluate din 3 surse (verificate) le aduc în discuţie. De exemplu, documentele vremurilor , consemnate în tratate de istorie ce pot fi confruntate spun următoarele:

Prima situaţie

Comunităţile evreieşti din nordul Moldovei (Botoşani, Dorohoi, Neamţ, Câmpulung, Suceava, Iaşi, Bacău) sunt cele mai vechi ale acestei provincii (Moldova) şi au luat naştere datorită unor evrei negustori care utilizau drumul Siretului ce lega spaţiul polonez şi rusesc de Imperiul Bizantin sau care făceau comerţ cu locuitorii acestor regiuni, încă dinaintea epocii lui Ştefan cel Mare (1400). Moldova a devenit astfel un teritoriu propice pentru imigrarea evreilor polonezi care au devenit factori activi la fondarea unor târguri şi târguşoare. Evreii s-au îndreptat şi spre micile oraşe, unde au devenit o componentă importantă a populaţiei, ajungând să reprezinte până la 60% din locuitorii unor oraşe: Fălticeni, Mihăileni, Săveni, Trifeşti, Burdujeni, Negreşti, Adjud.

A doua situaţie

Prin Hrisovul Domnesc din 18 august 1780, al lui Constantin Moruzi, domn al Moldovei, se aproba întemeierea de către evrei a târgului Şoldăneşti (Fălticeni), târgul Fălticeni fiind primul oraş fondat de evrei pe baza privilegiilor acordate de domnitori. În monografia sa, istoricul Artur Gorovei menţionează că în 1772 trăiau în Fălticeni trei fraţi evrei. Cea mai veche dovadă a existenţei evreilor în oraşul Fălticeni este o piatră funerară datând în 1780, care se află în cimitirul evreiesc. Principala ocupaţie a evreilor din Fălticeni era negustoria, ca urmare a faptului că oraşul se afla la graniţa României cu Austro-Ungaria. Comerţul s-a dezvoltat simţitor, iar comunitatea evreiască din Fălticeni a crescut numeric. În anul 1859 locuiau în Fălticeni 5767 evrei, care reprezentau 63,5% din populaţia târgului. După Unirea Bucovinei cu România (1918), Fălticeni nu a mai fost oraş de frontieră, importanţa sa a scăzut, iar o parte din evrei au migrat în alte localităţi, situaţia celor rămaşi înrăutăţindu-se. În anul 1916 mai funcţionau în Fălticeni 34 de sinagogi şi case de rugăciune. În acelaşi an, Abraham Arie Leib Rosen a fost numit rabin la sinagoga Habad. În prezent mai există doar Sinagoga Mare; din păcate, fără enoriaşi.

z

A treia situaţie

Evreii din Moldova în secolele trecute au avut următoarea situaţie demografică:
1803: 15.000
1859: 118.000
1899: 197.000

Îmi este foarte greu să cred că în Moldova, care a avut în secolul al XIX-lea o populaţie de askenazi de aproximativ 8%, nu au rămas urme genetice. De fapt, un cunoscut de-al meu, specialist în genealogie, îmi spunea ceva de genul ” nu prea cred să fie familie de moldoveni care sa nu aiba rădăcini evreieşti.”

Revenind la firul încâlcitei istorii,dacă veţi avea curiozitatea să citiţi memoriile lui Vasile Alecsandri, de pildă, veţi vedea cum a crescut populaţia evreiască din Moldova. Rusia şi Imperiul Habsburgic au făcut presiuni enorme pentru ca Moldova să permită instalarea evreilor galiţieni pe teritoriul său. Austriecii şi ruşii îi zăpăceau efectiv pe evreii din Galiţia şi aceia îşi luau lumea în cap. În plus, peşcheşurile, şpăgile erau la ordinea zilei. E cunoscut cazul lui Mihalachi Sturdza care se prefăcea ca expulzează evrei pentru a stoarce bani de la ei…

c

Poate că de aceea, punând informaţiile cap la cap rezultă unele aspecte interesante.Ca de pildă, evreii au contribuit la dezvoltarea comerţului intern prin lărgirea pieţei de mărfuri şi susţinând schimburi externe. În târguri, oraşe şi sate realizează activităţi manufacturiere, deţinând mici ateliere, la care se adăugă şi câte o mică dugheană pentru a putea vinde produsele proprii; sau fiind negustori/meşteşugari ambulanţi, s-au impus ca o categorie ce a influenţat pozitiv dezvoltarea localităţilor. E binecunoscut faptul că la sate numărul lor era mai mic,deoarece ei urmăreau să-şi asigure o piaţă de desfacere sigură.

Bineînţeles că acele vremuri au apus. Cu toate acestea, evreii chiar dacă nu au fost o prezenţă numeroasă aici- decât în secolele XIX-XX – pot fi consideraţi un popor înfrăţit cu cel românesc.

Veţi spune că apoi au migrat în masă in Israel, şi e cam greu de lăsat urme. Asta pe lângă faptul că evreii sunt defel semiţi (ca cei din Orientul Mijlociu, arabii etc) şi se pot eticheta într un haplogrup de acolo (sirieni etc), care mai apoi se spune că s-ar fi amestecat la rândul lor cu alte neamuri (de asta nu mai arată toţi precum tipul specific de prin părţile locului …)

124742_levirat

Dintr-un alt punct de vedere, se cunoaşte faptul că evreii nu prea se amestecă cu alte etnii. Sunt chiar celebri pentru ca au nişte boli genetice pe care le au doar ei, din simplu motiv ca un evreu nu o să se căsătorească decât în situaţii  speciale, excepţionale cu un ne-evreu. Au mers atât de departe cu treaba aceasta încât au ajuns să se căsătorească inclusiv în cadrul aceleiasi familii, de genul verişori cu verişoare.

Mai sunt câteva popoare cu meteahna aceasta, unul din ele fiind finlandezii. Motiv pentru care şi aceia au un număr neobişnuit de mare de oameni cu dizabilităţi, născuţi din căsătorii de acest fel, aflate la limita înţelegerii şi graniţa incestului.

Evreii erau o comunitate mai închisă iar romanii ţineau şi în continuare respectă „legea creştină” (Sfânta Tradiţie în Ortodoxie) şi de multe ori nu prea se acceptau nici măcar oameni din alt sat să vină la hore sau să ia fete din satul învecinat. Lumea era mai izolată şi mai conservatoare.Sunt sigur ca au existat şi căsătorii sau copii între persoane de etnii diferite, dar mă îndoiesc că ar fi fost foarte numeroase, astfel încât să lase urme vizibile (cel puţin la populaţia majoritară). În plus evreii din Europa din ultimele două secole erau deja destul de amestecaţi, dar foarte uniţi, ajutându-se mereu.

jew

În aşa-zisa „teorie” de-a mea, din principiu nu pot să minimalizez sau să nu iau în discuţie religia sau rasa. Întrebarea pe care v-o adresez dumenavoastră, stimaţi cititori ai ziarului independent de opinie şi atitudine Criteriul Naţional este: Am putea să producem generaţii inteligente urmând exemplul evreilor?

Răspunsul ar putea fi afirmativ. Modificându-ne obiceiurile de zi cu zi, ocupându-ne de viitorii noştri copii, acordând atenţie alimentaţiei, educaţiei cred că am putea obţine un salt evident.

Ar fi ideal să reuşim să modelăm noi generaţii, de geniu, pentru binele omenirii. Gândiţi-vă la pacea care s-ar instaura!Bineînţeles că şi aici ar fi foarte multe de spus şi de contestat, dar nu ne-am asemăna cu cei care agonizează şi se urăsc de moarte.

Aş mai avea încă un argument care să susţină ideea şi teoria conform căreia evreii sunt „fraţii ” noştri mai mari pentru că avem ceva în comun, şi anume Vechiul Legământ. Este adevărat însă că recunoaşterea venirii lui Mesia ne separă.Dar,toate abominaţiile regimurilor totalitare precum cele hitleriste, staliniste, carliste, stahanoviste etc  trebuie să fie condamnate! Spiritual suntem toţi semiţi, iar datele şi istoria adevărată confirmă cele spuse de mine până acum!

În loc de epilog…

România a recunoscut Statul Israel şi a stabilit relaţii diplomatice cu acesta la 11 iunie 1948. Deschiderea oficiilor diplomatice (legaţii), conduse de miniştri plenipotenţiari, a avut loc în acelaşi an. Primul ministru plenipotenţiar israelian acreditat la Bucureşti a fost celebrul pictor Reuben Ruvin, originar din România.

Nu trebuie să uităm, să desconsiderăm sau să ne concentrăm pe altceva! Evreul, identic ca şi românul suferă şi de grandomanie şi de aici se vrea şef. Cum anticipaţi, din punctul acesta rezultă un câmp de bătălie continuu între noi şi ei, care duce la starea de fapt curentă.

Coaliţiile dintre popoare şi seminţii se fac şi se desfac mereu, deoarece există mulţi trădători, există mulţi oameni falşi care duc în continuare o luptă unul împotriva celuilalt, indiferent de consecinţele nefaste…Pentru schimbarea acestei stări de fapt ar trebui să demarăm campania „Recunoaşte greşeala şi chiar Ajută-ţi aproapele!”
Pe final, vreau doar să vă mai spun că -mi doresc să ne transformăm dintr-o populaţie de supravieţuitori într-un popor de învingători! Iar acest lucru nu se poate face decât împreună, prin instaurarea unei stări de bine, de comunicare.
Degeaba avem muncă susţinuta, eforturi de adaptare şi solidaritate, pentru construirea coeziunii sociale, dacă nu avem suflet şi bunăvoinţă!
Dumnezeu să ne lumineze şi să ne binecuvinteze pe noi, pe toţi!

israelrf

 

 

Sursa foto : www.doxologia.ro,www.napocanews.ro,semneletimpului.rowww.ziare.com,www.crestinortodox.ro,baabel.suprapus.ro,avopix.com

 

Prof. Dr. Daniel Mihai, CNA Regina Maria Constanţa, redactor şef al ziarului Criteriul Naţional

Comentarii

Comentarii

Despre autor

Daniel Mihai

Daniel Mihai

Doctor în Interpretare Muzicală, profesor titular la disciplina vioară a Catedrei de Corzi în cadrul Colegiului Național de Arte Regina Maria din Constanța

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

„Ţi-e milă? Ţi-am luat banii!…”- CONTRA-EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Tristele amintiri au ajuns departe…De fapt, cu o anumită ritmicitate , indiferent de context omul are posibilitatea de a alege .

Iar, această posibilitate de a râde sau de a plânge ar trebui să nu ne-o cenzureze nimeni!

De cele mai multe ori, datorită „regulilor nescrise” ale acestei societăţi suntem puşi în faţa unor evenimente triste şi întunecate , dar comicul îşi face apariţia tocmai atunci când ne-am aştepta cel mai puţin.

De la o vreme încoace am tot scris pe diferite atitudini vis a vis de anumite aspecte ce m-au determinat să mă exprim în mai multe registre sufleteşti!

Dar acum e cu totul altă treabă…

Fără să aduc jigniri, situaţia în care se află românul este analizată în mod ironic.“Filantropica” reprezintă cea mai eficientă şi în acelaşi timp amuzantă metodă de a aduce în prim-plan ideea că “nu tot ceea ce pare este adevărat”.

Asemeni unei proiecţii video avem o sumendenie de întâmplări ce constituie o modalitate de a genera materiale de informare publică.

Modul în care noi, asemeni spectatorilor avem „şansa” de a privi lumea este oarecum influenţat de experienţele celor din trecut, deoarece astfel, participând în mod indirect la acţiunile personajelor, noi suntem publicul ce primeşte şi decodifică mesajul în mod diferit.

Replica cheie a lui Gheorghe Dinică (textier pentru cerşetori) :”Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană”, reprezintă fraza de bază a relaţiilor publice.

El este un portret „artistic”, machiavelic până la perfecțiune al diavolului ca show-man de geniu, care prin minciună şi înşelăciune a reuşit să ocupe o poziţie bună în societate. Această replică ar putea să-l includă, în cinismul ei şi pe artistul român care cerşeşte finanţare şi care va rămîne cu mîna întinsă, atâta timp cât nu găseşte o poveste captivantă...........

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo