Deși jurnaliștii de la Libertatea au publicat încă din luna martie că dansatorii Bogdan Boantă și Cocuța au câștigat competiția, ei bine se pare că sursele lor i-au mințit. Cei doi nu au ajuns nici măcar în finală și au părăsit concursul în lacrimi, chiar înainte de ultimul hop. Totuși în presă s-a publicat inclusiv ce au făcut cu banii, pe care NU i-au câștigat.

Ultimele două echipe rămase în joc au fost formate din cântăreața Ruby și iubitul ei, Alin și CRBL și prietenul lui cel mai bun, Oase. Aceștia au fost și cei mai iubiți de public, dacă ținem cont de reacțiile de pe conturile de socializare. Cei doi au demonstrat ce înseamnă cu adevărat prietenia adevărată și telespectatorii au avut ce să învețe de la ei și de la emisiunea în sine.

La final, primii au ajuns CRBL și Oase, care au câștigat și marele premiu în valoare de 30.000 de euro. Doar trei minute i-a despărțit de locul 2. Drumul Elefantului le-a purtat noroc și după două luni și jumătate au terminat competiția învingători.  Bucuria a fost foarte mare și cei doi au spus că le este foarte dor de casă, dar că probabil în două trei săptămâni le va fi dor de India.

Invitați în platoul emisiunii Extra Night Show,câștigătorii au glumit și au primit multe mesaje frumoase de la public. Dan Capatos a precizat printre altele că este dezamăgit de Jojo, care a făcut echipă cu soțul ei Paul Ipate. Vedeta Antenei 1 a spus că aceasta și-a distrus imaginea și că se aștepta la mai mult de la ea.

Te-ar putea interesa și: