Criteriul National

Talibanii au ucis zeci de foşti oficiali afgani (raport ONU) – International

Talibanii au ucis zeci de foşti oficiali afgani (raport ONU) – International
ianuarie 31
02:03 2022
Un document al ONU consultat de Reuters afirmă că talibanii şi aliaţii lor au ucis zeci de foşti oficiali afgani, membri ai forţelor de securitate şi colaboratori ai misiunii militare internaţionale din Afganistan, după retragerea din această ţară a coaliţiei conduse de SUA.

Conform informaţiilor difuzate duminică de agenţia citată, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, prezintă într-un raport către Consiliul de Securitate o imagine a condiţiilor tot mai grele de viaţă ale celor 39 de milioane de locuitori ai Afganistanului, deşi luptele au încetat după preluarea puterii de către talibani, în august anul trecut, relatează Agerpres.

„Un întreg sistem social şi economic complex îşi încetează funcţionarea”, afirmă Guterres.

Raportul este cel mai recent dintr-o serie de avertismente lansate în ultimele luni de secretarul general cu privire la crizele umanitare şi economice care s-au accelerat după ce talibanii au ocupat capitala Kabul, iar ultimii militari străini au părăsit ţara. Între timp, donatorii internaţionali au sistat ajutoare financiare vitale pentru afgani.

Guterres a recomandat Consiliului să aprobe o restructurare a misiunii ONU, pentru a face faţă situaţiei, inclusiv prin crearea unei noi unităţi de monitorizare a drepturilor omului.

Misiunea ONU „continuă să primească relatări credibile despre omoruri, dispariţii forţate şi alte ilegalităţi” împotriva unor foşti oficiali, în ciuda amnistiei general proclamate de talibani. S-a stabilit că sunt credibile rapoarte despre peste uciderea a peste 100 de oameni începând din 15 august 2021. În mai mult de două treimi din cazuri, ucigaşii au fost talibani sau aliaţi ai acestora.

De asemenea, există acuzaţii credibile despre execuţiile extra-judiciare a peste 50 de presupuşi membri ai grupării Statul Islamic, mai arată raportul.

„Apărătorii drepturilor omului şi lucrătorii din presă continuă să fie atacaţi, intimidaţi, hărţuiţi, arestaţi arbitrar, supuşi unor rele tratamente sau ucişi”, consemnează secretarul general al ONU.

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

photostudio_1649947095742

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul