
În mod ironic, chiar și după ce le spălăm, hainele noastre nu miros întotdeauna proaspăt și curat, așa cum ne așteptăm. Gospodinele se plâng, adesea, că hainele abia scoase din mașina de spălat rufe au un miros închis, de care nu scapă nici adaugă balsamuri sau perluțe parfumate.
Scenariul se repetă, iar mirosul pe care hainele îl capătă cu greu poate fi asociat cu conceptul de ”curate”. Deși pare o problemă simplă, mirosul închis al hainelor devine pentru mulți dintre noi frustrant și neplăcut. Dacă și tu te-ai confruntat cu această problemă, află că nu ești singura persoană. Cum motivele din care hainele au miros închis sunt multe așa, dar, din fericire, există soluții.
Din ce motive apare mirosul închis?
Mirosul închis al hainelor proaspăt spălate nu este doar neplăcut, ci și intrigant. De ce, după un ciclu complet de spălare, în loc să aibă un miros proaspăt ne confruntăm cu o mireasmă care pare să indice exact opusul?
O primă cauză poate fi gradul ridicat de umiditate. Mașinile de spălat rufe, în special cele încărcare frontală, rețin umezeala la interior după terminarea unui ciclu, creând condițiile propice pentru bacterii și mucegai. Pentru a combate umiditatea, soluția este să lași ușa mașinii de spălat deschisă între cicluri, pentru a permite aerului să circule. De asemenea, extrem de utilă poate fi și amplasarea unor dezumidificatoare Rohnson în zona unde este plasată mașina de spălat, dacă spațiul are probleme cu umezeala.
Cel de-al doilea motiv, folosești detergent în exces, care nu se dizolvă în totalitate și lasă reziduuri pe haine. Pe măsură ce lași hainele prea mult în mașina de spălat înainte de a le întinde, umiditatea reziduală, combinată cu lipsa de circulație a aerului, creează condiții ideale pentru dezvoltarea bacteriilor.
Ca hainele să nu mai aibă un miros închis evită să le speli la temperaturi scăzute! Aceste cicluri nu elimină întotdeauna bacteriile eficient. Dar dacă o faci în continuare, cel mai bine ar fi să adaugi aditivi de spălare antibacterieni.
Cum poți combate eficient mirosul închis al hainelor proaspăt spălate?
Poți începe prin a aerisi bine hainele. După spălare, asigură-te că hainele sunt uscate într-un spațiu bine ventilat – în aer liber, la soare. Dacă folosești un uscător asigură-te că hainele sunt complet uscate înainte de a fi împăturite și depozitate.
Totodată, evită încărcarea excesivă a mașinii de spălat. Din cauza cantității mare de haine, acestea sunt spălate insuficient. Nu uita că filtrele murdare sau înfundate rețin reziduuri care pot duc la mirosuri neplăcute. Ca acest lucru să nu se mai repete curăță-le în mod regulat.
Soluții naturale pentru miros proaspăt
Dacă vrei ca hainele tale să miroasă a ”curat” te poți folosi și de:
- Oțet: adaugă o cană de oțet alb în ciclul de clătire. Acesta contribuie la neutralizarea mirosurilor și la îndepărtarea reziduurilor de detergent;
- Bicarbonat de sodiu: o jumătate de cană de bicarbonat de sodiu în ciclul de spălare face hainele să aibă un miros mai proaspăt;
- Uleiuri esențiale: lavandă, citrice sau eucalipt.
Acordă mai multă atenție întreținerii mașinii de spălat rufe
Pentru că reziduurile de detergent sau balsam de rufe se acumulează în sertarul de detergent, scoate-l și spală-l cu apă caldă și săpun. Dacă observi mucegai sau reziduuri persistente folosește o periuță și oțet pentru o curățare în profunzime.
După fiecare ciclu de spălare șterge garnitura mașinii cu o cârpă uscată. O dată pe lună sau ori de câte ori observi reziduuri sau mucegai, curăță-o cu apă și oțet. Pentru a evita depunerile de calcar, măcar o dată pe lună rulează un ciclu de spălare fără haine, cu oțet sau un agent de curățare special pentru mașinile de spălat.