Criteriul National

Tensiuni UE-SUA din cauza proiectului Nord Stream 2 / Zeci de ţări UE au transmis o notă de protest – Energie

Tensiuni UE-SUA din cauza proiectului Nord Stream 2 / Zeci de ţări UE au transmis o notă de protest – Energie
august 14
23:21 2020

Douăzeci şi patru din cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene au transmis o notă de protest Statelor Unite faţă de presiunile exercitate asupra proiectului Nord Stream 2, iar Washingtonul a replicat că nu acceptă dominaţia energetică a Rusiei, afirmă surse citate de presa germană şi americană, scrie Mediafax citând Die Welt.

Potrivit publicaţiei Die Welt, 24 dintre cele 27 de ţări din cadrul Uniunii Europene au denunţat, într-un mesaj video, ingerinţele Washingtonului în politicile energetice comunitare. „Putem confirma că pe data de 12 august a avut loc un demers lansat la invitaţia delegaţiei UE la Departamentul de Stat american, referitor la politica SUA de sancţiuni. Douăzeci şi patru de state membre UE s-au alăturat iniţiativei, care s-a derulat prin videoconferinţă”, au declarat surse diplomatice de la Bruxelles citate de publicaţia germană Die Welt.

„Suntem foarte preocupaţi de avertismentele Statelor Unite privind sancţiuni asupra companiilor şi intereselor europene. Uniunea Europeană consideră aplicarea extrateritorială de sancţiuni drept o încălcare a reglementărilor internaţionale”, au transmis 24 de state UE în nota de protest.

Nu este clar care sunt cele trei state membre UE care nu s-au alăturat iniţiativei.

Administraţia Donald Trump a ameninţat cu sancţiuni firmele implicate în proiectul gazoductului Nord Stream 2.

Comisia Europeană a confirmat vineri iniţiativa. „A fost o acţiune informală la care statele membre s-au putut ralia pe bază de voluntariat”. Ameninţările cu sancţiuni „se înscriu într-o tendinţă mai largă, una îngrijorătoare”, a explicat Nabila Massrali, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Administraţia Donald Trump anunţă că nu va accepta dominaţia energetică a Rusiei în Europa

Ambasada SUA din Germania a replicat la nota de protest, avertizând că nu va accepta dominaţia energetică a Rusiei în Europa, conform publicaţiei Frankfurter Allgemeine Zeitung.

La rândul său, Departamentul de Stat american a explicat, potrivit agenţiei Bloomberg, că „poziţia SUA are rolul limitării activităţilor negative exercitate de Rusia”. „Continuăm colaborarea cu partenerii noştri europeni pentru a le clarifca faptul că proiectul Nord Stream 2 permite Rusiei să utilizeze resursele energetice ca armă politică în Europa şi să submineze securitatea Ucrainei”, a transmis Departamentul de Stat de la Washington.

Germania, care deţine Preşedinţia semestrială a Consiliului UE, a respins, marţi, ameninţările Administraţiei Donald Trump asupra proiectului gazoductului Nord Stream 2, subliniind că va intensifica suveranitatea Uniunii Europene. „Niciun stat nu are dreptul de a dicta Uniunii Europene politica energetică. Iar aceste acţiuni nu vor avea succes”, a declarat Heiko Maas, ministrul german de Externe, în cursul unei vizite la Moscova, unde s-a întâlnit cu omologul său rus, Serghei Lavrov. „Sancţiunile asupra partenerilor sunt în mod clar un pas pe un drum greşit”, a subliniat Heiko Maas, referindu-se la ameninţările Washingtonului privind impunerea de sancţiuni din cauza proiectului gazoductului dintre Rusia şi Germania.

Heiko Maas a subliniat că, pe durata mandatului Preşedinţiei Consiliului UE, Germania va încerca să consolideze suveranitatea Uniunii Europene. Europa are valori şi interese; „dacă ne sunt afectate interesele, atunci vom aduce în discuţie acest lucru”, a subliniat Heiko Maas, conform publicaţiei Süddeutsche Zeitung şi ediţiei germane a agenţiei Reuters.

La rândul său, Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a afirmat că proiectul gazoductului Nord Stream 2 trebuie finalizat.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a criticat frecvent proiectul gazoductului Nord Stream 2, care va face legătura între Rusia şi Germania prin Marea Baltică. Recent, în contextul diminuării efectivelor americane din Germania, liderul SUA a declarat: „Trebuie să apărăm Germania de Rusia, este în regulă, dar Germania plăteşte Rusiei miliarde de dolari pentru energie”.

Statele Unite susţin că vor reducerea dependenţei Europei de resursele energetice ruse. Moscova acuză Washingtonul că vrea să vândă gaze în Europa. Uniunea Europeană a denunţat presiunile SUA.

Citește:
Gazoductul Nord Stream 2: Berlinul, iritat de noile amenințări americane

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul