Criteriul National

Tinerii din Constanța consideră defectuos modul în care conducerea CJC tratează viitorul centru de tineret

 Breaking News
Tinerii din Constanța consideră defectuos modul în care conducerea CJC tratează viitorul centru de tineret
martie 02
09:02 2017

Redăm comunicatul Federației Tinerilor din Constanța, asumat și de către Asociația Elevilor din Constanța și Asociația Studenților din Constanța, prin președinți, cu privire la modul în care urmează să funcționeze viitorul centru de tineret din Constanța (în incinta fostului Cinematograf Republica)

Federatia-Tinerilor-din-Constanta

În ultimul an, Federația Tinerilor din Constanța a întreprins diferite demersuri pentru buna funcționare a viitorului centru de tineret. Printre aceste demersuri se numără: discuții cu reprezentanții Consiliului Județean și cu ceilalți consilieri județeni, solicitarea sprijinului din partea Ministerului Tineretului și Sportului, formularea de propuneri pentru cadrul instituțional al viitorului centru. După toate aceste demersuri, nici până în prezent Consiliul Județean Constanța nu a adoptat cadrul instituțional privind organizarea și funcționarea acestui centru.

În prezent, cladirea în care urmează să fie primul centru de tineret din Constanța se află în administrarea Centrului Cultural “Teodor I. Burada”, instituție publică de cultură de interes județean, care nu poate administra în mod legal un centru de tineret, fiind încălcate dispozițiile art. 1 din OUG nr. 118/2006, nefiind un așezământ cultural. În acest sens, Consiliul Județean poate să administreze centrul fie direct, prin aparatul de specialitate, fie prin crearea unei noi instituții publice. Federația Tinerilor din Constanța susține înființarea unei instituții publice de interes județean care să administreze acest centru, dar și alte spații cărora li se poate da o afectațiune în zona activităților de tineret.

Președintele Consiliului Județean Constanța a declarat recent că ,,Din cauza birocrației nu am putut deschide Centrul Cultural Jean Constantin în prezent”. Afirmația este foarte gravă deoarece, așa cum am subliniat anterior, un centru cultural nu este un centru de tineret, ele având obiecte de activitate distincte și personal distinct. Cu atât mai mult cu cât proiectul este aproape finalizat, necunoaștere întocmai a proiectului arată fie o gravă neglijență, fie rea-credință. Federația Tinerilor din Constanța i-a solicitat Președintelui Consiliului Județean să dispună eliminarea firmei greșite de la intrare, prin care se face confuzia cu un centru de tineret.

,,Este extrem de deranjant faptul ca după un an de demersuri, Președintele Consiliului Județean să afirme că în fostul cinematograf Republica se va inaugura un centru cultural, cât timp în proiect se menționează centru de tineret. Am solicitat și încă așteptăm să fie eliminată firma de la intrare unde scrie “Centrul Cultural Jean Constantin” deoarece nu corespunde realității și a fost făcută în mod ilegal. De asemenea, criticăm intenția conducerii CJC de a face o “inaugurare de gală cu proiecții cinematografice. Această inaugurare ar reprezenta, de fapt, un prilej de publicitate politică pentru partidele aflate la conducerea CJC și nu are nicio legătură cu scopul acestui centru. Dacă Consiliul Județean Constanța nu remediază problemele semnalate în cel mai scurt timp, vom începe procedurile legale pentru anularea hotărârilor Consiliului Județean prin care s-a atribuit numele de Jean Constantin și s-a trecut în administrarea Centrului Cultural Teodor Burada. Numele regretatului actor trebuie și s-a dorit să fie atribuit unui obiectiv cultural, nu unui centru de tineret. Astfel, se înfrânge voința actorului, exprimată prin succesorii săi.”, a declarat Alexandru Bajdechi, președintele Federației Tinerilor din Constanța.

republica-jean-constantin-constanta

“Proiectul finanțat de către Comisia Europeană prevede o transformarea a imobilului în care funcționa fostul cinematograf Republica într-un <<Centru multifuncțional educativ pentru tineret>>. Conform prevederilor legale în vigoare, pentru minim 5 ani de la darea în folosință a noului spațiu nu îi poate fi schimbată destinația. Una din principalele direcții pe care considerăm că trebuie să funcționeze viitorul centru de tineret este cea a consilierei și orientării în carieră a elevilor, un instrument extrem de important și în același timp absent în totalitate din viată elevilor.” a declarat Constantin-Alexandru, Manda, președintele Asociației Elevilor din Constanța

„Este important să înțelegem cu toții nevoia studenților de a avea un astfel de spațiu pentru desfășurarea diverselor activități, pentru întalnirile de lucru sau pentru petrecerea timpului liber. Ne manifestăm îngrijorarea cu privire la modul de administrare și funcționare, dat fiind faptul ca se afla în administrarea Centrului Cultural “Theodor Burada”, și de aceea solicităm președintelui Consiliului Județean Constanța să întreprindă cât mai repede măsurile necesare astfel încât Centrul pentru Tineret să funcționeze conform destinației prevăzute în proiect.”, a declarat Cristian-George Farauanu, președintele Asociației Studenților din Constanța.

Sursa foto Evenimente ConstantaCriteriul National

Redacția ziarului Criteriul Național mulțumește Biroului de presă al Federației Tinerilor din Constanța

Comentarii

Comentarii

Share

Despre autor

Daniel Mihai

Daniel Mihai

Doctor în Interpretare Muzicală, profesor titular la disciplina vioară a Catedrei de Corzi în cadrul Colegiului Național de Arte Regina Maria din Constanța

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

„Ţi-e milă? Ţi-am luat banii!…”- CONTRA-EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Tristele amintiri au ajuns departe…De fapt, cu o anumită ritmicitate , indiferent de context omul are posibilitatea de a alege .

Iar, această posibilitate de a râde sau de a plânge ar trebui să nu ne-o cenzureze nimeni!

De cele mai multe ori, datorită „regulilor nescrise” ale acestei societăţi suntem puşi în faţa unor evenimente triste şi întunecate , dar comicul îşi face apariţia tocmai atunci când ne-am aştepta cel mai puţin.

De la o vreme încoace am tot scris pe diferite atitudini vis a vis de anumite aspecte ce m-au determinat să mă exprim în mai multe registre sufleteşti!

Dar acum e cu totul altă treabă…

Fără să aduc jigniri, situaţia în care se află românul este analizată în mod ironic.“Filantropica” reprezintă cea mai eficientă şi în acelaşi timp amuzantă metodă de a aduce în prim-plan ideea că “nu tot ceea ce pare este adevărat”.

Asemeni unei proiecţii video avem o sumendenie de întâmplări ce constituie o modalitate de a genera materiale de informare publică.

Modul în care noi, asemeni spectatorilor avem „şansa” de a privi lumea este oarecum influenţat de experienţele celor din trecut, deoarece astfel, participând în mod indirect la acţiunile personajelor, noi suntem publicul ce primeşte şi decodifică mesajul în mod diferit.

Replica cheie a lui Gheorghe Dinică (textier pentru cerşetori) :”Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană”, reprezintă fraza de bază a relaţiilor publice.

El este un portret „artistic”, machiavelic până la perfecțiune al diavolului ca show-man de geniu, care prin minciună şi înşelăciune a reuşit să ocupe o poziţie bună în societate. Această replică ar putea să-l includă, în cinismul ei şi pe artistul român care cerşeşte finanţare şi care va rămîne cu mîna întinsă, atâta timp cât nu găseşte o poveste captivantă...........

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo