Criteriul National

Tinerii din Constanța trag un semnal de alarmă cu privire la funcționarea viitorului centru de tineret

Tinerii din Constanța trag un semnal de alarmă cu privire la funcționarea viitorului centru de tineret
ianuarie 19
15:44 2017

 

Federatia-Tinerilor-din-Constanta

Federația Tinerilor din Constanța cere Consiliului Județean Constanța adoptarea de urgență a unor măsuri pentru ca viitorul centru de tineret să poată intra în funcțiune și să-și realizeze scopul.

 

În prezent, cladirea în care urmează să fie primul centru de tineret din Constanța se află în administrarea Centrului Cultural “Teodor I. Burada”, instituție publică de cultură de interes județean, care nu poate administra în mod legal un centru de tineret, fiind încălcate dispozițiile art. 1 din OUG nr. 118/2006, nefiind un așezământ cultural. În acest sens, Consiliul Județean poate să administreze centrul fie direct, prin aparatul de specialitate, fie prin crearea unei noi instituții publice. Federația Tinerilor din Constanța susține înființarea unei instituții publice de interes județean care să administreze acest centru, dar și alte spații cărora li se poate da o afectațiune în zona activităților de tineret.

 

Cu privire la activitatea acestui centru, acesta trebuie să aibă o activitate de tineret (orice formă de acţiune organizată în scopul îmbunătăţirii condiţiilor necesare integrării socioprofesionale a tinerilor, conform necesităţilor şi aspiraţiilor acestora), și nu poate fi un cinematograf. În cazul în care centrul ar fi un cinematograf mascat, s-ar încălca contractul de finanțare și dispozițiile dreptului Uniunii Europene cu privire la ajutorul de stat.

 

Federația Tinerilor din Constanța va monitoriza activitatea Consiliului Județean Constanța cu privire la asigurarea cadrului instituțional de organizare și funcționare a viitorului centru de tineret și va lua măsurile necesare în cazul în care legea nu va fi respectată.

Sursa foto Salut Constanta!
Redacţia ziarului Criteriul Naţional mulţumeşte domnului Alexandru Bajdechi -Președintele Federației Tinerilor din Constanța atît pentru comunicat cât și pentru această inițiativă!

 

Comentarii

Comentarii

Share

Despre autor

Daniel Mihai

Daniel Mihai

Doctor în Interpretare Muzicală, profesor titular la disciplina vioară a Catedrei de Corzi în cadrul Colegiului Național de Arte Regina Maria din Constanța

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

„Ţi-e milă? Ţi-am luat banii!…”- CONTRA-EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Tristele amintiri au ajuns departe…De fapt, cu o anumită ritmicitate , indiferent de context omul are posibilitatea de a alege .

Iar, această posibilitate de a râde sau de a plânge ar trebui să nu ne-o cenzureze nimeni!

De cele mai multe ori, datorită „regulilor nescrise” ale acestei societăţi suntem puşi în faţa unor evenimente triste şi întunecate , dar comicul îşi face apariţia tocmai atunci când ne-am aştepta cel mai puţin.

De la o vreme încoace am tot scris pe diferite atitudini vis a vis de anumite aspecte ce m-au determinat să mă exprim în mai multe registre sufleteşti!

Dar acum e cu totul altă treabă…

Fără să aduc jigniri, situaţia în care se află românul este analizată în mod ironic.“Filantropica” reprezintă cea mai eficientă şi în acelaşi timp amuzantă metodă de a aduce în prim-plan ideea că “nu tot ceea ce pare este adevărat”.

Asemeni unei proiecţii video avem o sumendenie de întâmplări ce constituie o modalitate de a genera materiale de informare publică.

Modul în care noi, asemeni spectatorilor avem „şansa” de a privi lumea este oarecum influenţat de experienţele celor din trecut, deoarece astfel, participând în mod indirect la acţiunile personajelor, noi suntem publicul ce primeşte şi decodifică mesajul în mod diferit.

Replica cheie a lui Gheorghe Dinică (textier pentru cerşetori) :”Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană”, reprezintă fraza de bază a relaţiilor publice.

El este un portret „artistic”, machiavelic până la perfecțiune al diavolului ca show-man de geniu, care prin minciună şi înşelăciune a reuşit să ocupe o poziţie bună în societate. Această replică ar putea să-l includă, în cinismul ei şi pe artistul român care cerşeşte finanţare şi care va rămîne cu mîna întinsă, atâta timp cât nu găseşte o poveste captivantă...........

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo