Criteriul National

Toma Pătrașcu: Mitropolitul care a lansat acel atac, de acum zece ani, împotriva vaccinării HPV, omul acela a devenit automat un criminal, hai s-o spunem pe față.” – Opinii

Toma Pătrașcu: Mitropolitul care a lansat acel atac, de acum zece ani, împotriva vaccinării HPV, omul acela a devenit automat un criminal, hai s-o spunem pe față.” – Opinii
septembrie 07
10:12 2020

În secolul al XIX-lea, în Țările Române, pentru că erau puțini medici, la țară, preoții erau cei ce făceau vaccinuri, invățau la seminar cum se face. Regulamentele explicau cât se poate de clar că nu poți să te hirotonisești dacă nu știi să vaccinezi, explică Alexandru Toma Pătrașcu intr-un interviu Contributors.ro.

Aflați în interviul de mai jos și ce sunt aceia prioni și legătura lor cu bolile de care suferă canibalii. Și mai aflați despre o epidemie ciudată, care a avut loc în Singapore, și care cică ar face să îți dispară penisul si testicolele, ele fiind absorbite în corp.

Constatând o lipsă a literaturii despre vaccinuri în librării, te-ai apucat să scrii acest volum. Ai vrut să fie un volum pentru toată lumea, oricine să poată să-l citească, să fie atractiv și incitant. De fapt, e o colecție de povești reale și spectaculoase. Când te-ai gândit să scrii acest volum? Când te-ai apucat sa-l scrii?

Toma Pătrașcu: Am început să-l scriu acum trei ani. Și cum zic și-n carte, nu m-aș fi așteptat niciodată să-l termin într-o astfel de situație, ca aceasta din prezent, o epidemie cum omenirea n-a mai văzut de o sută de ani. Cred că imboldul de a scrie cartea a venit din același imbold pentru care am pornit Bucharest Science Festival. Am sesizat o lipsă uriașă în posibilitățile de informare. Dacă chiar vrei să afli cum funcționează vaccinurile, cum au fost descoperiți microbii, cum s-a demonstrat rolul patogen al anumitor virusuri, n-ai de unde. Evident, trăim în epoca Internetului, poți să dai căutare pe Amazon și vei găsi foarte multe cărți. Dar nu dispui de cărți serioase în limba română. Se găsesc, bineînțeles, tot soiul de materiale de propagandă anti-vaccinistă, dar pe alea nu le poți considera sub nicio formă literatură serioasă. Și atunci am încercat să acopăr această lipsă pentru că mi se pare că suntem cu toții responsabili să punem mâna să rezolvăm lucrurile atunci cand ne lovim de ele, nu doar să ne plângem. Și la fel cum am demarat Bucharest Science Festival sesizând că suntem singura țară din zonă care nu are un festival de știință și sesizând lipsa unui efort coerent, în primul rând al autorităților, de a promova cunoașterea științifică, la fel am sesizat această lipsă în bibliografia, în sursele de informare legate de epidemii și de vaccinuri.

Tu sesizezi mereu ce lipsește… Ai sesizat și acea posibilitate a inoculării plasmei pentru bolnavii de Covid-19. Cred că ai fost primul în România care a pus problema public și te-ai și zbătut ca să fie adoptată această procedură a inoculării plasmei de la bolnavii de Covid. Funcționează acum?

Toma Pătrașcu: Da, funcționează. Doamne ferește, nu trebuie să crezi că aceea a fost ideea mea și așa dintr-o dată mi-a apărut o idee mirobolantă. Infuzia de plasma hiperimună este un tratament folosit de cel puțin o sută de ani, dacă nu și de mai mult. A fost folosit din plin în timpul epidemiei de gripă spaniolă, cu rezultate suficient de bune. E cumva paradoxal că un astfel de tratament nu a răsărit imediat în mintea autorităților, pentru că discutăm de fapt de cei care sunt responsabili de politicile sanitare, discutăm de cei care sunt responsabili de politicile de educație, pentru că lucrurile astea sunt legate unele cu altele. Și da, când sesizez o astfel de problemă nu sunt omul care doar să mă plâng de ea, ci încerc, atât cât pot, să o rezolv.

Spuneai că și acum o sută de ani se făceau astfel de proceduri. Dar și vaccinurile au o istorie destul de îndelungată. Cănd au apărut primele vaccinuri?

Depinde ce înțelegem prin vaccinuri.

S-o luăm altfel. A fost prin secolul XVIII un procedeu ce se numea variolare…

Toma Pătrașcu: …sau variolizare. Presupun că majoritatea oamenilor nu sunt familiarizați cu acest termen. Variolarea presupune inocularea intenționată de materie infectantă de la un bolnav de variolă la un om sănătos cu scopul de a-i provoca o boală cât mai blândă. Pentru noi pare ceva îngrozitor și dintr-un punct de vedere chiar și este pentru că tu-i produci omului o variolă adevărată, cu riscurile aferente. Într-adevăr, la primele variolări procentul celor care mureau ar fi semnificativ și oricum inacceptabil pentru noi acum. La primele variolări, cam 2% dintre cei care se supuneau procedeului mureau. Erau nebuni de-și asumau astfel de riscuri? Nu. Știau că dacă fac variolă – și-n mod sigur făceai variolă, n-aveai cum să scapi, variola e o boală extraordinar de contagioasă, și-n mod sigur, mai devreme sau mai târziu o făceai – riscul de a muri era undeva la 10%-15%, chiar 30%! Și atunci 2% este mult mai puțin decât 10%, 15%, 20%. Acesta era raționamentul din spate. Variolarea a plecat de la o observație empirică, probabil pe un fond magic, …

Venea din Imperiul Otoman…

Toma Pătrașcu: Variolarea, sub o formă sau alta, era întâlnită în multe zone culturale, inclusiv în China. De fapt, primele informații provin din zona chineză, în care li se administra oamenilor sănătoși praf obținut din pustulele bolnavilor de variolă. Chinezii nu urmăreau imunizarea preventivă. Ce voiau ei era să provoace boala la un moment potrivit. Cu alte cuvinte, dacă tot nu poți să previi boala, mai bine o faci când stelele se aliniază cum trebuie. Încă ceva, chiar și în Europa se pare – cel puțin în Anglia – că exista obiceiul, în special în clasele sărace, de a-și expune intenționat copiii foarte mici infectării cu variolă. Pentru noi pare un calcul cât se poate de cinic și îngrozitor, dar realitatea era că cine scăpa, scăpa, cine nu scăpa, nu scăpa, de variolă nu scapi și cumva încercau să-și trieze copiii din start. Este înfiorător pentru noi astăzi, dar condițiile în care trăiau oamenii de acum 300, 400, o mie de ani, erau într-adevăr înfiorătoare. Și nu trebuie să judecăm cu standardele noastre actuale deciziile lor de atunci. Mai este încă ceva. Variola, mai precis virusul care produce boala, are două sușe majore.

Amândouă sunt periculoase, dar mortalitatea este foarte diferită între alastrim, așa numită variolă minor, și variola major. La variola minor mureau cam 1% dintre cei infectați. La cealaltă mortalitatea putea să ajungă și la 30%. Procedeul variolării presupunea alegerea unei variole bune – se și specifică în texte, ”o variolă bună”. Una din presupuneri este că se identificau bolnavi care nu aveau manifestări foarte grave prin comparație cu majoritatea celorlalți bolnavi, ei atunci nu știau de această dihotomie între alastrim și variola obișnuită, dar empiric probabil apelau la bolnavi cu forme mai ușoare pentru a transmite boala celorlalți, scopul final fiind imunizarea. Este interesant că în Europa occidentală, variolarea a venit dinspre Imperiul Otoman. De ce spun că este interesant, pentru că noi eram în sfera culturală a Imperiului Otoman. Ne este jenă să recunoaștem că noi am fost sute de ani parte din Imperiul Otoman, încercăm să băgăm sub preș această perioadă, insistând pe dorința noastră de independență, dar lucrurile astea țin mai multe de mitologie, decât de realitate. Cert este că medicii – nu români, bineînțeles – care au semnalat Societății Regale, Royal Society din Londra fenomenul variolării, au lucrat ani de zile ca medici pentru principii români. Și Pilarino și Timony ani de zile au fost aici, fie în Moldova, fie în Țara Românească. Soția unuia din domnitorii fanarioți și-a variolat copii, nu la noi, ci la Constantinopol. E foarte posibil ca această metodă să fi fost cunoscută sau chiar practicată pe teritoriul nostru. Și aici s-a încercat citirea acestor informații în cheie mitologico-naționalistă, încercându-se să se impună ideea că noi am stat la originea vaccinării. Nu avem dovezi în acest sens, dar este posibil ca această metodă să fi fost cunoscută totuși în zona noastră, ținând cont că era foarte răspândită în Imperiul otoman.

Povestești despre Constanin Caracaș, unul dintre românii care imediat au înțeles importanța vaccinării. El e și creatorul Spitalului Filantropia și este cel care a deschis în Tările Române, destul de devreme, porțile pentru vaccinare. Și-l pui cumva în contrast cu un ierarh al bisericii care, în zilele noastre se opune vaccinării…

Toma Pătrașcu: Mai mult de atât. Am avut surpriza să descopăr niște lucruri într-o biografie a lui Edward Jenner, inventatorul vaccinării. Noi am discutat până acum de variolare, strămoșul vaccinării propriu-zise. Spre sfârșitul sec XVIII Edward Jenner descoperă o metodă mult, mult mai sigură de imunizare. Mecanismul fiind același doar că, în loc de virusul propriu-zis al variolei, chiar dacă ar fi fost o variolă bună, se folosea – și se folosește în esență și acum – virusul variolei vacilor. Tocmai de aceea se numește vaccinare, de la vacă, de la cuvântul latinesc pentru vacă. Jenner descoperă cum poate fi folosit virusul variolei bovine pentru a produce o reacție imunitară corespunzătoare împotriva variolei umane. Din acel moment putem vorbi de vaccinare propriu-zisă și de-abia de atunci începe să se răspândească pe scară largă această procedură. Am avut surpriza să descopăr într-o biografie a lui Jenner, de la 1838 cred, scrisă la puțin timp după ce Jenner a murit, menționat explicit hospodarul Moldovei în lista șefilor de stat, a regilor, a împăraților care au susținut vaccinarea. Împreună cu împăratul Franței și împăratul Austriei, să zicem, era listat hospodarul Moldovei. Mai mult de atât, în secolul XIX vaccinarea evident o făceau medicii, doar că medicii erau foarte puțini și atunci grosul vaccinărilor era administrat de cine? De preoți. Regulamentele explicau cât se poate de clar că nu poți să te hirotonisești dacă nu știi să vaccinezi. Preotul satului era cel care vaccina. Dacă erai seminarist și urmai să te hirotonisești, erai obligat să urmezi un curs de vaccinare și să faci ucenicie pe lângă medicul districtual ca să înveți efectiv cum se practică operația. Și de abia atunci puteai să devii preot. Și este paradoxal că astăzi, în secolul nostru, să vezi înalți responsabili ai Bisericii torpilând efectiv eforturile guvernamentale de vaccinare. Când acel mitropolit a lansat acel atac, de acum zece ani, dacă nu mă înșel, împotriva vaccinării HPV, omul acela a devenit automat un criminal, hai s-o spunem pe față. Torpilarea campaniei de vaccinare anti-HPV duce și a dus la îmbolnăviri care vor duce la moarte prin cancer. Se poate calcula câte femei nu s-au vaccinat din cauza faptului că s-a oprit vaccinarea în acei ani, se știu procentajele de îmbolnăviri, se știu procentajele de decese în urma îmbolnăvirilor, putem să calcuăm. Omul acela e un criminal. Aceste campanii împotriva vaccinării au consecințe dramatice asupra oamenilor. Este un lucru care trebuie spus pe față.

Revenim un pic mai târziu la această problemă. Acum te-aș întreba ce sunt aceia prioni?

Toma Pătrașcu: Cred că în anii ’90, dacă nu mă-nșel, lumea era foarte preocupată, dacă să mănânce sau nu carne de vacă. Mai știi marea panică? Prionii sunt niște replicatori, un termen foarte tehnic, în esență o structură care poate să creeze alte structuri asemănătoare. Prionii sunt niște proteine. Corpul nostru, printre multele componente, conține din plin, proteine, toate felurile, mărimile și tipurile. În mod normal, corpul nostru conține o anumită categorie de proteine care se numesc prioni. Toată problema e că atunci când discuți de molecule organice foarte mari, de obicei moleculele organice cunt compuse din sute de atomi, din mii de atomi, din zeci de mii de atomi. Aceste molecule sunt flexibile. De obicei ne întâlnim la chimie cu conceptul de moleculă. În primii ani de chimie învățăm despre molecule foarte simple cum ar fi molecula de oxygen, compusă din doi atomi. Sau molecula de dioxid de carbon, un atom de carbon și doi atomi de oxigen, sau bienunoscuta moleculă de apă, H2O, compusă dintr-un atom de oxigen și doi atomi de hidrogen. Acestea sunt molecule mici și rigide. Spre deosebire de aceste molecule, moleculele organice, de obicei, sunt foarte mari și fiind foarte mari, sunt flexibile. Pot să capete diferite structuri tridimensionale în funcție de diferiți parametri, de diferite condiții și, în cazul organismelor vii, funcția biologică a acestor molecule începe să țină mai degrabă de structura lor tridimensională, de modul în care ele se pot îmbuca unele cu altele. Gândește-te, să zicem, la niște piese de puzzle, care dacă sunt de forma potrivită se îmbucă perfect, dacă nu, nu. În cazul organismelor noastre și, bineînțeles al tuturor celorlalte organisme vii, modul de funcționare depinde de structura tridimensională a acestor molecule. Acești prioni pot să vină în mai multe forme și, din când în când, spontan, se poate întâmpla ca o astfel de moleculă să devină degradată, să capete o formă neprielnică vieții. Și întâmplarea face ca aceste molecule deformate să aibă o proprietate interesantă. Când se întânlnesc cu o moleculă de forma corectă o defirmează și pe ea. Procesul este foarte lent în mod normal. Dar în timp proporția moleculelor deformate tot crește. Și aceste molecue deformate mai au o proprietate nefericită: sunt foarte, foarte, foarte greu de degradat prin procesele biologice uzuale din organism. Drept urmare, moleculele deformate se acumulează și încep să apară diferite probleme, probleme neurologice, în particular. Și această boală a vacii nebune la care mă refeream ceva mai devreme este produsă prin acest mecanism de niște proteine degradate care, la rândul lor, în momentul în care sunt mâncate, ajung în țesuturi și încep să deformeze proteinele normale. Prionii sunt o structură foarte ciudată și nu prea ai ocazia să te întâlnești uzual cu ei sau să afli multe lucruri despre ei. Dar par să intervină în foarte multe boli degenerative…

Povestești despre ce s-a întâmplat cu niște triburi de canibali…

Toma Pătrașcu: Exact, este un caz clasic din Papua Noua Guinee. De fapt de la acest caz a plecat descifrarea tainei prionilor. În esență au fost două linii de investigație și de abia târziu s-a descoperit că cele două linii se unesc și pot să contribuie la deslușirea enigmei, aceste descoperiri făcându-se înainte de a apărea boala vacii nebune, în anii ’80-’90. Papua Noua Guinee este o insulă foarte mare, tropical, structurată pe văi adânci care separă lanțurile muntoase unele de altele. Și-n văile acelea trăiesc triburi cvasi izolate unele de altele pentru că este foarte greu să treci dintr-o vale în cea de-alături. Drept urmare Papua este cunoscută pentru diversitatea lingvistică uriașă, pentru că fiecare vale își vorbește limba ei, pentru varietatea obiceiurilor. Pe la mijlocul secolului trecut, autoritățile coloniale australiene, pe atunci Papua ținea de Australia, au fost alertate cu privire la o ciudată epidemie într-unul dintre nenumăratele triburi din zonă. Oamenii sufereau de aparente probleme neurologice și mureau, situația lor fiziologică se degrada foarte rău și mureau. Doctorii trimiși să investigheze, la început, n-au descoperit nicio cauză evidentă a acestei boli. Descifrarea enigmei a venit de la studii de antropologie. Niște antropologi au descoperit că îmbolnăvirile sunt corelate cu o practică funerară care pentru noi poate părea ciudată. În tradiția acelui trib, Fore se numește, mortul nu se îngroapă, ci se mănâncă. Acest canibalism ritual este o formă de respect. Nimic nu se aruncă – în afară de chestii verzi stârcoșite, cum ar fi zis Terry Prachett – cu excepția bilei, totul se mănâncă, chiar și oasele se coceau și se pisau și se mâncau. Atât de importantă era această tradiție, încât creierul mortului era apreciat în mod special și nu era dat copiilor ca nu cumva să scape o bucățică pe jos. Cei din tribul Fore nu au aveau de unde să știe că dacă mănânci creier provenind de la un om bolnav de această boală, Kuru era denumită, te îmbolnăvești și tu. Probabil că în jur de 1900, în cadrul tribului a apărut un caz spontan de maladie Creutzfeldt-Jakob. Este o degenerescență neuronală provocată de acumularea prionilor. De unde apar prionii? Pot să apară spontan. În cazuri rare poate să apară spontan această tranziție între forma normală, fiziologică și forma degradată. Odată apărută forma degradată, pe parcursul anilor, prionii degradați îi convertesc pe cei fiziologici la varianta degradată, se acumulează și, până la urmă, omul îmcepe să sufere de probleme neuorologice și moare. Cei din tribul Fore având acest obicei al canibalismului ritual, au mâncat acel cadavru, au mâncat și creierul plin de prioni infectanți. Tot mai mulți oameni au murit, și ei la rândul lor au fost mâncați. A apărut o explozie de cazuri. Până la urmă cercetătorii au descoperit cauza acestor îmbolnăviri și australienii au interzis canibalismul ritual și astfel s-a stins epidemia de Kuru. Mai sunt totuși și astăzi decese pentru că durează foarte mult între momentul infectării și momentul decesului și mai există încă oameni foarte în vârstă care acum niște zeci de ani, fiind copii mici, au mâncat creier de la persoane infectate. Aceasta a fost una din liniile de cercetare. În paralel, era cunoscută de sute ani o boală denumită scrapie, este o boală a oilor, de obicei. De fapt de la această scrapie a apărut boala vacii nebune, o să povestesc imediat. Este o manifestare similară, produsă de o manieră similară, dar la oi. Printr-un întreg concurs de împrejurări, medici veterinari, cu medicii umani, cu antropologii au reușit să pună cap la cap informațiile disponibile și au descoperit că toate aceste boli au o cauză comună… eu acum comprim în câteva minute un proces care a durat niște decenii, și s-au descoperit prionii și rolul lor în provocarea bolilor. În Anglia spre sfârșitul anilor ’80 ai secolului trecut, deși nu ar fi trebuit să se facă acest lucru, cadavre de oi moarte de scrapie au fost prelucrate și transformate în hrană proteică pentru vaci. Acești prioni sunt suficient de specifici fiecărei specii, dr pot să transmită boala la specii relativ mai înrudite. În particular, noi dacă mâncăm oaie bolnavă de scrapie, nu ne îmbolnăvim. Dar vacile care au mâncat furaje îmbogățite proteic cu carne de la oi bolnave de scrapie, au dezvoltat o variantă bovină a scrapiei. Și, culmea, deși noi nu ne putem infecta de la prionii oilor, de la prionii vacilor ne putem infecta. Oamenii au mâncat țesut nervos de la vaci, creier de vacă pane, și s-au infectat. Și această epidemie a fost oprită suficient de repede că deja se cunoștea existența prionilor, se știa cum se transmite boala, s-au dezvoltat teste pentru a se putea identifica animalele bolnave, au fost sacrificate cirezile cu animale bolnave și până la urmă boala s-a rezolvat.

Aceasta este o care explicit scrisă și împotriva celor care se opun vaccinării. Așa și începe prima frază a cărții “În spatele atitudinii circumspecte față de vaccinuri, dincolo de justificările punctuale, stă frica.” De ce le-ar frică oamenilor să se vaccineze? Cei anti-vaxxing au practic două argumente care s-ar putea rezuma așa: unu, știința e rea, natura e bună, și al doilea, vaccinurile au efecte secundare destul de puternice și nu merită să riști. Totuși de unde a apărut extinderea aceasta a ideilor anti-vaxx?

Toma Pătrașcu: Sunt mai multe linii care conduc la această mișcare. În primul rând, orice acțiune pe care o îndeplinim comportă un risc. Am venit acum la interviu cu o trotinetă electrică, ar fi putut să dea o mașină peste mine. Sau aș fi putut să dau peste o piatră, să cad și să mă lovesc cu capul de bordură. E un risc real. În același timp, este un risc foarte mic. Nu putem să renunțăm la orice acțiune pe care am face-o speriați de absolut toate riscurile pentru că riscul să mori de foame sau să înnebunești închis la tine în casă este mult mai mare decât riscul de a merge cu trotineta electrică. Unul din filoanele care alimentează atitudinea antivaxxerilor este legat de teamă. Îmi este teamă să-i fac copilului vaccinul, să nu-i fac un rău. Teama asta este justificată. Orice tratament, că discutăm de aspirină, că discutăm de faringosept, că discutăm de tableta cu propolis naturistă, orice faci implică un risc. Problema este să reușești să evaluezi corect riscul. Dintr-un punct de vedere, riscul de a te îneca cu tableta naturistă de propolis nu este insignificant, doar că este foarte mic. Așa este și cu vaccinurile. Într-adevăr, realitatea e că vaccinurile nu trebuie băgate toate în aceeași oală, pentru că există diferențe enorme între vaccinul A și vaccinul B și vaccinul C, legate de modul în care sunt produse, de modul în care sunt administrate, de o muțime de parametri. Dar deocamdată să ne referim global la ele.

Ca orice tratament vaccinarea presupune un risc. Doar că, repet, acest risc trebuie evaluat corect. Iar riscurile legate de vaccinare sunt absolut infime în raport cu riscurile legate de nevaccinare. Unul dintre cele mai atacate vaccinuri este vaccinul împotriva rujeolei, împotriva pojarului. Sunt foarte multe mămici, foarte mulți părinți care se tem de acest vaccin. Trebuie să luăm în calcul că boala în sine comportă foarte multe riscuri. În Statele Unite, o țară cu un sistem medical ceva mai bine pus la punct decât al nostru, chiar și în ziua de astăzi mor doi copii la fiecare mie de copii infectați. La noi, dacă ne uităm la epidemia pornită în 2016-2017, dacă nu mă înșel, mortalitatea este de cam 3 spre 4 la mie. Cu alte cuvinte, ai luat o mie de copii, toți se vor infecta mai devreme sau mai târziu, pojarul este o boală extraordinar de contagioasă. Mai devreme sau mai târziu, din mia aceasta de copii, pentru că toți vor face pojar, dintre ei, doi sau trei, statistic vorbind, vor muri. Mai mult, un procentaj va rămâne cu niște sechele grave, pe toată viața. Care este riscul de mortalitate la vaccinul împotriva pojarului? Zero. Despre asta discutăm. Da, poate avea efecte neplăcute. O să te doară injecția, o să faci un pic de febră. Dar dacă tu te temi de febra pe care poți s-o faci ca urmare a vaccinării e paradoxal să nu te temi de boala propriu-zisă. Istoric vorbind această teamă era mult mai justificată. Am discutat de variolare. La primele variolări mureau cam 2% dintre pacienți.In momentul actual nici mortalitatea la boala actuală nu este de 2%. Dacă ții cont nu de cazurile detectate, ci de ansamblul cazurilor, mortalitatea este undeva de 7 la mie.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul