Criteriul National

Tripleta și clanul au fost anihilate! Există oare șanse ca Diva să scape ? Partea a Doua

Tripleta și clanul au fost anihilate! Există oare șanse ca Diva să scape ? Partea a Doua
februarie 22
19:40 2016

 Motto  “Democrația este un mecanism care garantează că nu vom fi guvernați mai bine decât merităm.” (George Bernard Shaw)

Corina Martin  a la ruski

Epopeea continuă în pași alerți. După ce v-am relatat în primul episod despre tripletă cît și ceva despre diva Turismului,este timpul să revenim în actualitate și să vă prezentăm ultima pățanie a acestei Regine a Turismului autohton.

Doamna Corina Martin consideră că turismul românesc speră să profite de contextul geo-politic complicat şi să înlocuiască vacanţele ruşilor în Turcia sau Egipt cu unele la Marea Neagră sau în staţiunile montane de la noi. Până să vină în România cei 100.000 de ruşi aşteptaţi de oficialii de la Bucureşti, s-a pornit scandalul legat de preţurile de 10 euro pe noapte anunţate la Moscova.

Încercarea de atragere a turiştilor ruşi pe litoralul românesc şi în Delta Dunării a inflamat spiritele. Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Litoral- Delta Dunării a fost prezentă la Moscova pentru stabilirea unor legături cu marile agenţii de turism. Domnia sa a avansat ideea unor oferte şoc pentru a atrage turişti ruşi în România.

Pentru justeţe, vă oferim declarația președintei Asociației Litoral- Delta Dunării, ca să nu fim acuzați că am denatura sau , mai rău am avea ceva cu domnia sa:

 „Noi am purtat corespondenţă cu ei la scurt timp după ce preşedintele Vladimir Putin a suspendat toate zborurile charter către Turcia şi Egipt, unde mergeau anual 5 milioane de turişti ruşi. Şi după sărbătorile noastre şi ale lor am stabilit o serie de întâlniri cu marile agenţii de turism de le ei în perioada 24-30 ianuarie. Numai că şi o delegaţie a Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT) a mers la Moscova în zilele de 27 şi 28 ianuarie, fără ca noi să fim invitaţi“, a afirmat Corina Martin.

Cu ocazia vizitei la Moscova s-au promovat mai multe destinaţii turistice din România: Litoralul, Delta Dunării, dar şi castelele din Transilvania.

Totuși, rămîn mari semne de întrbare atunci cînd agenții de turism din Rusia pot întreba justificat : «Unde este litoralul şi Delta Dunării? Arătaţi-ne pe hartă».Tot ei pot chiar să ne reproșeze faptul că practic am dispărut timp de 25 de ani și acum, ne-am trezit din reverie și am venit cu oferte turistice pe piaţa Rusiei.

Iar, declarațiile continuă…”Un mare nume din Rusia în domeniul turismului, KMD, ne-a spus că în 2005 a vândut doar două vacanţe în România“, reclamă Corina Martin, în condiţiile în care, România are un reprezentant ANT la Moscova. Anul trecut, conform informaţiilor primite de la Moscova, în România au intrat între 6.000 şi 10.000 de cetăţeni ruşi.  

 Preşedintele Asociaţiei Litoral-Delta Dunării susţine că le-a făcut agenţiilor de turism din Rusia o ofertă bună: vacanţe la malul Mării Negre la preţuri promoţionale, de 10 euro pe noapte, sumă în care să nu fie inclus şi micul dejun sau alte facilităţi, ci doar cazarea. „Vreau să vă spun că şi bulgarii au anunţat că vor veni cu oferte foarte bune pentru piaţa din Rusia şi m-am gândit să nu pierdem şi acest val“.

Turismul nu are și nu ar trebui să aibă vreodată culoare politică. Totuși, dacă privim retrospectiv, pentru bunăstarea și dezvoltarea turismului, anumite persoane din anuturajul actualei majorități locale și parlamentare a investit și a profitat de situația conjuncturală, fapt pentru care chiar a reprezentat o misiune asumată. Dezvoltarea și promovarea turismului românesc a trecut spre epoca sloganelor și totodată anumite firme prietene au avut numai și numai de câștigat.

Din punctul de vedere al nostru, ca jurnaliști independenți,am investigat încă de la înființarea acest domeniu strategic și am realizat că numai parteneriatele și pozele, fanfaronada de rigoare transcede și nicidecum direcțiile sau vreo viziune de ansamblu pe o perioadă de timp!Mai mult decît atât, faptul că nici în prezent nu se vorbește deloc despre dezvoltarea Incomingului în România ce ar fi o prioritate, indiferent de nuanțele pe care politicienii le pot interpreta sau denatura pentru a servi intereselor lor, reprezintă un alt insucces major!

Interesul dezvoltatorilor cât și cel al creșterii în calitate, a serviciilor și automat în imagine ca țară în ochii străinilor ar trebui să fie o prioritate națională! Dar, acest lucru depinde exclusiv de creșterea gradului de ocupare în structurile de primire turistică din România cât și dezvoltarea și promovarea turismului autohton!

mamaia-rusia-romania

După vestea de săptămânile  trecute conform cărora Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistică din România a convins agenţiile de turism din Rusia să preia programele „Litoralul pentru ruşi”, „Delta Dunării pentru ruşi”, la preţuri sub 10 euro de persoană, pe noapte, la hoteluri de patru stele, în extrasezon, reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turism (FPTR) vin acum şi spun că hotelierii de pe litoral nu au fost consultaţi vizavi de acest program şi că nu pot susţine aceste tarife, pe care le consideră nerealiste. FPTR îi cere astfel Corinei Martin să nominalizeze unităţile de cazare care au acceptat să intre în acest program.

O altă lovitură a fost prilejuită de retragerea Camerei  de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa  din Asociaţia Litoral-Delta Dunării. Anunţul a fost făcut de Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi al CCINA Constanţa. Membru fondator şi vicepreşedinte al Asociaţiei de Promovare şi Dezvoltare Turistică Litoral-Delta Dunării, CCINA Constanţa a luat decizia de a se retrage din această asociaţie din cauza…doamnei Corina Martin.

W.Churchill admitea  din principiu că democrația este necesitatea de a te înclina uneori în fața punctelor de vedere ale altora.Aceste lucruri nu prea rezonează cu concepția domniei sale, din moment ce hotelierii din cealaltă tabără, cea a FPTR, cred însă că programele propuse de Corina Martin nu sunt cele mai inspirate.

 Iar toată această tevatură a prilejuit un comunicat de presă al FPTR din care am spicuit următoarele. Anunțul făcut de Martin pe piața rusă, fără consultarea FPTR, care reprezintă și hotelierii de pe litoral, riscă să pună la îndoială seriozitatea României în relațiile externe și să compromită industria hotelieră de pe litoral, atunci când se va constata că marea majoritate a hotelurilor nu pot susține tarifele avansate de președintele FAPT”, au transmis reprezentanții FPTR, într-un comunicat. Federația îi cere lui Martin să nominalizeze unitățile de cazare care au acceptat să intre în acest program, precum și perioadele în care sunt percepute aceste tarife și dacă ele sunt valabile și în vârf de sezon. Reprezentanții FPTR o acuză pe Martin că strică imaginea turistică a României. ”FPTR o susține pe Anca Nedea, președintele ANT, care a declarat pe data de 1 februarie 2016, într-o conferință de presă, că demersul lui Martin, care nu s-a consultat cu industria atunci când a pornit această campanie, afectează imaginea turistică a României. De altfel, din câte știm, și Ambasada României la Moscova a perceput ca inutil și nociv demersul Corinei Martin, care a vizitat Moscova și a lansat această campanie cu două zile înainte ca în capitala Rusiei să ajungă o delegație oficială românească”, au precizat reprezentanții Federației Patronatelor din Turismul Românesc.

„Ideea de a atrage turişti ruşi în România acum, când pentru ei s-a închis piaţa turcă, nu este rea, însă FPTR consideră că cei peste trei milioane de ruşi care au fost anul trecut în Antalya, majoritatea la hoteluri de cinci stele all inclusive şi la tarife care depăşesc 600 – 700 euro de persoană pe sejur, nu fac parte din acea categorie care vânează ofertele de 10 euro pe noapte pe care, poate, şi le permit anumite hoteluri de la noi, dar doar în capetele de sezon”, completează membrii FPTR.

fptr-logo-mare

De cealaltă parte, Corina Martin a anunţat, că în cadrul târgului de turism de la Moscova „Moscow International Travel & Tourism Exhibition”, ce va avea loc în perioada 23 – 26 martie 2016, Asociaţia Litoral – Delta Dunării va susţine o conferinţă de promovare a staţiunii Mamaia, a litoralului românesc şi a Deltei Dunării pentru peste 100 de touroperatori ruşi, cu sprijinul şi în parteneriat cu ATOR (Asociaţia Touroperatorilor din Rusia).

În aceste condiții, luând cunoștință de cele petrecute, redacția ziarului nostru independent, de opinie și atitudine va urmări cu atenție evoluția ulterioară a evenimentelor și vă va ține la curent cu noutățile în acest caz!

Redacția ziarului Criteriul Național

Sursa foto index.ro,livetimisoara.rowww.infotravelromania.ro

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

„Ţi-e milă? Ţi-am luat banii!…”- CONTRA-EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Tristele amintiri au ajuns departe…De fapt, cu o anumită ritmicitate , indiferent de context omul are posibilitatea de a alege .

Iar, această posibilitate de a râde sau de a plânge ar trebui să nu ne-o cenzureze nimeni!

De cele mai multe ori, datorită „regulilor nescrise” ale acestei societăţi suntem puşi în faţa unor evenimente triste şi întunecate , dar comicul îşi face apariţia tocmai atunci când ne-am aştepta cel mai puţin.

De la o vreme încoace am tot scris pe diferite atitudini vis a vis de anumite aspecte ce m-au determinat să mă exprim în mai multe registre sufleteşti!

Dar acum e cu totul altă treabă…

Fără să aduc jigniri, situaţia în care se află românul este analizată în mod ironic.“Filantropica” reprezintă cea mai eficientă şi în acelaşi timp amuzantă metodă de a aduce în prim-plan ideea că “nu tot ceea ce pare este adevărat”.

Asemeni unei proiecţii video avem o sumendenie de întâmplări ce constituie o modalitate de a genera materiale de informare publică.

Modul în care noi, asemeni spectatorilor avem „şansa” de a privi lumea este oarecum influenţat de experienţele celor din trecut, deoarece astfel, participând în mod indirect la acţiunile personajelor, noi suntem publicul ce primeşte şi decodifică mesajul în mod diferit.

Replica cheie a lui Gheorghe Dinică (textier pentru cerşetori) :”Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană”, reprezintă fraza de bază a relaţiilor publice.

El este un portret „artistic”, machiavelic până la perfecțiune al diavolului ca show-man de geniu, care prin minciună şi înşelăciune a reuşit să ocupe o poziţie bună în societate. Această replică ar putea să-l includă, în cinismul ei şi pe artistul român care cerşeşte finanţare şi care va rămîne cu mîna întinsă, atâta timp cât nu găseşte o poveste captivantă...........

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro