Criteriul National

Ultimile știri… din Linia Întâi, a NATO

Ultimile știri… din Linia Întâi, a NATO
mai 07
19:44 2016

 Analiza situației acțiunilor impuse de relația dintre NATO – Rusia!

cxfhgj

Așa cum v-am obișnuit în ultimile două săptămâni, ziarul Criteriul Național a fost în prima linie mediatică şi astfel v-a informat pe dumneavoastră, publicul intern şi (de ce să nu spunem) chiar și extern, despre situațiile acțiunilor politicii externe la nivel euro-atlantic, în momentul când pe marea scenă a țării au existat alte interese meschine.

Subliniem faptul că a sta cu ochiul pe ceea ce se întâmplă în jurul României ține în mod cert de Ministerul de Externe și eventual de Serviciul de Informații Externe și că la prima vedere nu ar avea legatura cu mass-media în general și cu această platformă independentă de new-media -în particular. Din acest punct de vedere considerăm că cetățeanul trebuie să cunoască realitatea externă în mod direct, pragmatic și rapid, astfel încât să poată înțelege momentul real, care să-l ajute să ia decizia atât de necesară vieții omului de zi cu zi. Pentru a fi și mai clari, vrem să vă amintim că cei care nu își cunosc istoria, nu înțeleg momentul prezent, iar aceasta duce la repetarea unor greșeli ale trecutului istoric și glorios al neamului nostru românesc.
Scriem si susținem acestea în cunoștință de cauză, pentru că sunt mulți apropiați care își dau cu părerea și aruncă în jurul lor doar idei și păreri greșite cu impact direct asupra stării de sărăcie a populației. De aceea, a venit momentul să cunoaștem adevărul din jurul nostru pentru a ști în orice moment cine ne este duşman și cine prieten.

steaguri Rusia Ungaria
Nefiind informați corect putem confunda adevărații prieteni cu adevărații duşmani, iar așa nu vom reuși să fim constant si parteneri de nădejde în NATO sau UE. Este deosebit de important acest aspect deoarece serviciile altor țări cu intenţii neprietenoase României au departamente special de inducere în eroare a populației țintă.

În acest sens putem aminti serviciul de spionaj și contraspionaj al Ungariei sau cel al Rusiei (despre care se cunoaște că au o strânsă colaborare), și care folosesc mijloace de informare mass-media și chiar rețele de socializare (de genul Facebook, Twitter și altele) pentru a crea confuzie în rândul populației, iar astfel sa influențeze populația țintă, în direcția dorită de ei.

 

Scopul final este unul economic. Veți spune probabil că e legatura ar avea cu nivelul dumneavoastră de trai?! Ei bine, chiar are efect direct, iar acesta îl simțiți cert în buzunarele dumneavoastră, și în condițiile de trai a populației României. Nu încercăm să acoperim greșelile făcute de către conducătorii acestei țări din ultimii 26 de ani, ci dorim să vă informăm clar cum stau lucrurile pentru a vă ajuta și singuri atunci când este nevoie. Populația are nevoie de o informare corectă asupra adevărului intern și internațional. Subliniem acest fapt deoarece politica internă este influențată în mod direct și de evenimentele internaționale ce se desfășoară în prezent și / sau la care România este parte.

lgliugliu
Spre exemplu am vrea să vă mai transmitem că noi am cercetat și ne-am documentat temeinic în acest sens (din punct de vedere jurnalistic, evident) și am descoperit că SPIONAJUL este de patru feluri: politic, economic, industrial și militar. Însă toate au ca scop final sectorul economic, care duce implicit la a câștiga sau a pierde bani.
Închipuiți -vă că România a tot pierdut bani, chiar foarte mulți în ultimii 26 de ani (în jur de 600 de miliarde de euro) care se simt azi în nivelul de trai al tuturor românilor (ne referim și la cetățenii români de etnie maghiară). Fac aceasta paranteză deoarece aceștia au strânsă legătură cu UNGARIA (care este considerată momentan un duşman al României) și că participând la acțiuni diversioniste cu caracter anti-romanesc sunteți părtași la spionaj și atentați la siguranța națională a României. Astfel sunteți pasibili de pedeapsa aspră cu închisoarea sau care se poate termina în fața plutonului de execuție. Pedeapsa cu moartea nu a fost abolită pentru trădătorii de neam și țară cât și pentru spioni.
Apoi trebuie să mai știm că România este membră deplină a NATO și UE și că toți cetățenii români de orice etnie ar fi, ar avea și îndatoriri și obligații, nu numai drepturi. În plan extern SUA este principalul nostru aliat și prieten de nădejde pe care putem conta și care ne ajută și la bine și la greu.
Viitorul nostru al tuturor va fi unul cu mult mai bun decât cel pe care l-am avut până acum, iar asta pentru că noi cunoaștem adevărata istorie a României, din aceasta cauza intelegem prezentul si implicit putem afirma că am intuit viitorul.

În cele ce urmează vom continua cu informarea pe plan de politică externă aferenta relației dintre NATO și Rusia, dar și ce se întâmplă săptămânal la nivel de vârf în România sau la Bruxelles.
În acest sens vă aducem la cunoștință, că atâta timp cât nu ne vom lua măsuri drastice de contracarare a efectelor și actiunilor de spionaj economic, România riscă să fie să fie slabă  din punct de vedere economic și nu va putea să își mai revină. Acest fapt este  o realitate și ține de SIGURANȚA NAȚIONALĂ! De aceea vrem să vă atragem respectuos atenția,doamnelor,domnișoarelor și dumneavoastră domnilor…
Din punct de vedere al acțiunilor militare orientate împotriva României vă vom aduce absolut toate afirmațiile făcute de către politicienii străini și dușmănoși neamului românesc și implicit al civilizației euro-atlantice, dar și intenții ascunse cât și viitoare fapte posibile.
Rusia a transmis recent o ameninţare directă la adresa securităţii României în ziua de 27.04.2016, când Vladimir Putin A DEZVĂLUIT chiar şi LOCUL ATACULUI, notează chiar atenția MEDIAFAX.
În acest sens Ministrul rus de externe a precizat că: “Suntem extrem de preocupaţi în legătură cu sistemele antirachetă americane instalate în România şi în viitor în Polonia, care sunt interzise prin Tratatul forţelor nucleare intermediare. În mod evident, instalarea acestor sisteme antibalistice în Europa are rolul contracarării Rusiei. Moscova intenţionează să ia toate măsurile necesare pentru garantarea securităţii”. Astfel Rusia a efectuat cu puțin timp în urmă unele lucruri. Chiar în luna aprilie a derulat un amplu exercițiu aero-naval (bazat chiar și pe ajutor spațial) prin care a simulat un atac masiv asupra celor trei state NATO – România, Bulgaria şi Turcia, având ca scop recunoaşterea și identificarea ţintelor, precum şi distrugerea bazelor navale și aeriene, concomitent cu blocarea bazelor navale ale NATO din Marea Neagră. Acest exercițiu militar s-a desfășurat în regiunea Novorosiisk –Krasnodar cu intenție în caz real până la strâmtorile Bosfor și Dardanele, pentru ca în Marea Neagră să nu mai poată intra Forțele Navale suplimentare ale NATO.

petro_porosenko_klaus_iohannis_Cotroceni-e1461413267578

 

Din acest punct de vedere, Preşedintele Klaus Johannis s-a întâlnit la București cu omologul său din Ucraina care s-a arătat interesat de intenția României de a creea o Forță Navală NATO permanentă, însă cu scop defensiv. Din punct de vedere terestru, Rusia are staționate trupe în Republica Moldova (Armata a 14-a Rusa din Transnistria) ce a condus în anii 1990 la înghețarea conflictului cu impact direct asupra Moldovei. Acesta a condus într-un final la așa zisa autoproclamare a Republicii Transnistrene, care nu a fost recunoscută de nimeni în afară de ruși. Diferența dintre Crimeea și Transnistria este că nu au legătură directa pe uscat, fiind la o departare considerabilă de 300-400 de kilometri. Acest fapt coroborat cu intențiile expansioniste ale Moscovei ne duc la ideea că rușii au intenții precise și clare în acest sens. Cu siguranță că părerea noastra nu este atât de importantă comparativ cu cea a unor politicieni, analiști politici sau specialiști în strategie militară. În acest sens vom prezenta un studiu amănunțit al domnului Thomas Theiner, care locuiește de multă vreme la Kiev și care a fondat Euromaidan Press.

26.Defilarea_complexului_aerian_autopropulsat_GHEPARD
Acesta sustine ca: „Vladimir Putin va declanșa cât de curând cel de-al Treilea Război Mondial, iar România nu va putea rămâne sub nicio formă neutră” dar si ca: „Spre deosebire de Estonia, Letonia și Lituania, care au început să se pregătească deja pentru o invazie rusească, spre deosebire de Suedia, care încă nu crede că Gotland poate fi o țintă pentru mașina de război a lui Vladimir Putin, si spre deosebire de Polonia, care știe ca va fi lovită crunt de Putin în același timp cu țările baltice, România e ferită de un atac rusesc”. Personal vă spunem că suntem înmărmuriți de parerea acestui domn, însă asa cum am învățat în armată și în jurnalism, trebuie să fim sceptici și să verificăm informația din mai multe surse. Bineînţeles că poate fi și un zvonac cumpărat de către ruși în ultimul moment și care să strecoare virusul informațional pentru a distrage atenția de la o iminentă invazie rusească, pentru a ne prinde (scuzați expresia) „cu chiloții in vine!”Adică pentru a fi luați pe nepregătite. Este știut faptul că rușii sunt foarte buni jucători de șah și că atunci când vor să dea lovitura în punctul apropiat, întâi va atrage atenţia în zona cea mai îndepărtată. În acest exemplu dat de distinsul domn Thomas Theiner am zice că este mai greu să ataci Polonia decât Romania.Dacă am fi în locul lui Putin, am ataca ROMANIA și Bulgaria pentru a deschide drum direct către Grecia și Polonia și apoi în ultimul rând țările baltice. Astfel cuceresc toata Europa de Est și s-ar reface zona de influenţă fost sovietică de până în 1989. Dar faptul că SUA este prezentă în Moldova petru exerciții si manevre militare alături de militarii forţelor speciale din Republica Moldova, ne simţim în siguranță,din moment ce  strategii NATO gândesc corect și anticipează exemplar situația de facto.
Theiner susține chiar că România ar cheltui și mai mult pe apărare dacă n-ar fi constrânsă de înțelegerea cu Fondul Monetar Internațional si ca România înțelege că va fi nevoită să se lupte cu trupele ruse pe sol ucrainean, că va trebui să scufunde flota rusească din Marea Neagră și că trebuie să se pregătească pentru atacuri cu rachete rusești, iar asta dintr-un singur motiv- eliberarea românilor de sub dominația rusească” a continuat Theiner.
Conform teoriei domnului Theiner, Rusia are nevoie de Odessa pentru a crea o legătură directă cu Transnistria, astfel că Rusia va crea o diversiune la Odessa şi va profita de situaţie pentru a trimite „omuleţi verzi” în zonă. „De aceea, în momentul în care ruşii pun piciorul în Odessa, România va fi forţată să ocupe Bugeacul.

Am îngroşat ultima frază a acestui distins domn și îi mulțumim în mod deosebit pentru informarea făcută, însă credem că această ultimă frază ar putea fi chiar gogoașa otrăvită care sa fisureze relația ucrainiano- românească, ce tocmai s-a pecetluit la București în mod oficial chiar zilele trecute. Ei bine, domnule drag,ar trebui să ști că această problemă se va rezolva altfel și ca este foarte posibil ca forțele ucrainiene, române și americane să fi asigurat zona déjà.

640px-Ukraine_ElectionsMap_Nov2004

Noi așa am fi facut ca sa nu fie prea târziu. Apoi, am crea o țară nouă prin unirea Moldovei și Ucrainei cu România sub numele ROMANIA, iar aceasta pentru simplul fapt ca România este membră a NATO și UE concomitent și astfel aceasta ar putea proteja cu ajutorul Alianței pacea în Ucraina și Republica Moldova. Apoi, în faza a doua vom putea obliga Rusia să-și retragă trupele de pe teritoriul NATO. Știm că există déjà un plan brilliant prin care forțele militare ruse se vor preda singure și vor depune armele imediat ce acest lucru se va realiza.
Un general bulgar a prezentat un interesant punct de vedere personal, pentru care președintele rus Vladimir Putin a început să facă greșeli din punct de vedere strategic si că “Diplomația rusă a trăit mereu sub spectrul fricii de încercuire, o constantă încă de pe vremea lui Ivan cel Groaznic. Aceasta nu este paranoia lui Stalin. Această frică reprezintă o constantă în formarea politicii externe ruse. În cazul lui Stalin, paranoia era rezultatul celui de-al Doilea Război Mondial, dar cum poate să scape Vladimir Putin de ceva creat de politica rusă acum cinci veacuri? Frica de încercuire după ce NATO s-a apropiat constant și a ajuns la granițele sale. România și Bulgaria fiind însă state membre NATO la Marea Neagră, au astfel granițe maritime cu Rusia, Turcia și granița NATO cu Rusia, Ucraina, pe care americanii au împins-o în NATO, aflată chiar pe granița terestră cu Rusia”, a apreciat generalul bulgar Todor Boiadjiev, citat de Agerpres.
Iata că generalul NATO al Bulgariei a punctat extraordinar faptul că frica Rusiei are la baza un considerent istoric de pe vremea țarului Ivan cel Groaznic. Scoiala lor militară se bazează pe cea oferită de străbunii lor și care se pare că îi va duce către pieire, pentru că dacă rușii nu s-ar fi implicat să ocupe Peninsula Crimeea și Estul Ucrainei, nimeni nu ar fi catadicsit din NATO să mobilizeze forțe considerabile în aripa estică a alianței.

thumb

 

Astfel că au procedat cumplit din punct de vedere strategic și se pare că nu au învățat nimic din greșelile fostei Uniuni Sovietice și anume că popoarele au apreciat întotdeauna pe eliberatori nu pe asupritori. Este foarte important acest aspect deoarece populația locului va fi mereu ostilă fortelor de ocupație și vor organiza rezistența asemeni celei a partizanilor iugoslavi, care s-a dovedit a fi eficientă. Apoi cu o populație ocupată cu forța nu vei reuși să o stăpânești decat utilizând forța, fapt ce va înrăutăți situația pe termen lung. În final, forțele ocupante vor pierde timp, energie si material pe care le-ar fi putut utiliza în scop creativ, spre exemplu de a le crea locuri de muncă bine plătite. În ziua de azi trebuie să înțelegem că utilizarea forței militare nu este benefică pe timp de pace, decât în scop de apărare.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a somat deunăzi Rusia să-și retragă toate forțele din estul Ucrainei și să pună capăt sprijinului acordat separatiștilor proruși.
Redam declarația acestuia citată chiar și de Agerpress: “Somez Rusia să-și retragă toate forțele din estul Ucrainei, să oprească orice sprijin acordat separatiștilor și să respecte acordul de la Minsk privind încetarea focului”.Acest avertisment a fost rostit cu prilejul reuniunii informale a miniștrilor europeni ai apărării din țările NATO și UE, Secretarul general al NATO – Domnul Jens Stoltenberg și-a arătat nemulțumirea față de hotărârea preşedintelui cipriot de a permite Rusiei să folosească insula Ciprului ca bază navală pentru Rusia. “Cipru nu este membru NATO. Prin urmare, NATO nu poate lua nicio decizie în acest sens”, a mai explicat Stoltenberg, însă Cipru este membră a Uniunii Europene și nu are dreptul de a lua singură aceasta decizie. Noi credem că aceasta atitudine anti-europeana a Ciprului se datorează faptului ca magnații ruși şi-au depus banii in băncile cipriote, iar astfel Cirpu este dependent de banii rușilor…

Însă, pe de altă parte, în context european Cipru poate fi acuzat de trădare și colaborare cu inamicul!.Precizăm totuși că acest scenariu este viabil doar în caz de război deschis, nu și de război rece. Astfel că, aceste aspecte ce privesc Uniunea Europeană pot fi reglementate la Bruxelles prin ordonanțe de urgență care să specifice clar soluția în astfel de situații și care să repare din mers punctele slabe ale Uniunii Europene.
Comisia NATO-Ucraina, creată în 1997, reprezintă principalul forum de dialog politic între Alianţă şi Ucraina, fiind responsabil pentru dezvoltarea relaţiei de parteneriat şi stabilirea în comun a direcţiilor de acţiune. Principalele domenii de cooperare NATO-Ucraina includ: operaţiile, reforma apărării şi a sectorului de securitate, cooperarea militară, cooperarea ştiinţifică, planificarea urgenţelor civile, diplomaţie public.

La Summit-ul din Țara Galilor din septembrie 2014, întâlnirea Comisiei NATO-Ucraina a prilejuit reunirea șefilor de stat și de guvern din NATO cu președintele ucrainean Poroșenko. Cu această ocazie, a fost agreată o declarație comună care reconfirmă sprijinul aliat  pentru suveranitatea Ucrainei și integritatea sa teritorială în cadrul granițelor sale recunoscute internațional.
Acum,ar trebui să vedem cum stau lucrurile într-un plan apropiat României și anume în Basarabia,acolo unde lucrurile sunt destul de incerte privind relația Moldovei cu NATO. Însă aceasta fiind populată de cetățeni preponderant români, considerăm că este o datorie istorică pentru toți românii de a nu sta cu mâinile în sân.De aceea,iar fi cazul să ne ajutăm pe cât posibil frații de peste Prut.
Pentru Republica Moldova, s-a hotărât la nivel NATO să se aprobe pachetul de asistenţă pentru consolidarea capacităţilor de apărare destinat Republicii Moldova. În acest sens trebuia sa se deschida la Chişinău un birou NATO care să faciliteze cooperarea directa în sistem de parteneriat strategic.

Marines Nazi Symbol
Cei care trebuie să dea aviz pozitiv acestui proiect sunt deputații din Comisia parlamentară pentru politică externă și integrare europeană, din care fac parte, printre alții, Vlad Filat, Mihai Ghimpu și Marian Lupu. În contextul agravării securității în regiune odată cu declanșarea agresiunii ruse în Ucraina, oficialii moldoveni și-au exprimat dorința de a se apropia de Alianța Nord-Atlantică.

Cu această ocazie, pe 16 martie 2015, premierul de atunci Chiril Gaburici a vizitat Cartierul General al NATO, unde a avut o întrevedere cu secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenbergm. Președintele țării Nicolae Timofti, la fel, a pledat pentru apropierea de NATO ca formă de apărare împotriva agresiunii ruse incepute char din 1990 si continuate in Ucraina in urma cu doi ani prin invazia Peninsulei Crimeea.
Marți, ministrul de Externe Andrei Galbur s-a întâlnit cu deputații Comisiei parlamentare pentru politică externă și integrare europeană (PEIE). În cadrul discuțiilor au fost abordate mai multe subiecte si ca trebuie să se explice tuturor cetățenilor Republicii Moldova, că NATO nu este doar o alianță militară, dar și o organizație care reunește un complex de valori, pe care Moldova doreste să se continue reimplementarea istorică a acestora la nivel național.
Deschiderea unui oficiu NATO la Chişinău este unul din obiectivele pe care Republica Moldova şi l-a propus în vederea dezvoltării relaţiilor cu această structură de apărare colectivă. Încă nu ştim data când va avea loc inaugurarea oficiului NATO, dar procesul este în derulare, a precizat Anatol Selaru Ministru al Apararii din Moldova.

sua-romania
Astfel Armata SUA s-a arătat să ofere sprijin prin realizarea unor exerciții militare asemeni celor din România și cu Armata moldovenească, iar pentru asta până pe data de 20 mai 2016 militarii celor doua Forțe Armate se pregătesc împreună pentru o posibilă cooperare cu scop de a îmbunătăți inter-operabilitatea acestora și familiarizarea soldaților Moldovei cu tehnica NATO.
Putin a răspuns AGRESIV după ce NATO a anunţat că îşi va CONSOLIDA prezenţa în Letonia, Estonia, Lituania şi Polonia. Armata Rusiei îşi mută trei NOI DIVIZII la frontiera DE VEST a Rusiei. ESTE vorba de 30.000 de SOLDAŢI.
Rusia condamnă suplimentarea forțelor NATO în România: Bucureștiul „sacrifică stabilitatea regională”.
„Acumularea de capacități militare în apropierea frontierelor Rusiei este foarte periculoasă”, a declarat, conform Interfax, Andrei Kelin, un oficial din cadrul Ministerului rus de Externe.
„Mă tem că, în acest context, vor fi necesare măsuri de retorsiune, pe care Ministerul rus al Apararii le-a evocat deja”, a adaugat Andrei Kelin.
În urmă cu câteva zile, Ministrul Rus al Apărării, Serghei Soigov, a declarat că Rusia va alcătui trei noi divizii militare ca reacție la acumularea de capacități militare NATO în apropierea frontierelor ruse. Astfel, două noi divizii vor fi desfăşurate până la sfârşitul anului la frontiera de vest a Rusiei şi una în sudul ţării. Fiecare din cele trei divizii, va avea aproximativ 10.000 de persoane în componenţa. Mai târziu s-a aflat si faptul că o unitate motorizată va fi desfăşurată la Rostov pe Don (în sud, nu departe de graniţa cu Ucraina, not.red.), iar altele două în regiunile Smolensk (vest) şi Voronej (sud-vest).
Analiză Stratfor
Unirea Republicii Moldova cu România este impetuos necesara, însoţită de crearea unui bloc economico-militar în Europa de Est.
Odată înfăptuită unirea, Republica Moldova şi România vor putea fi un element cheie într-un plan de protejare a flancului est-european împotriva agresiunii secesioniste a Kremlinului. Ideea apare într-un material de analiză al lui Eugene Chausovsky, specialist Stratfor, citat de Infoprut.ro.
În contexul crizei dintre Rusia şi Occident şi al declinului demografic din regiunea est-europeană, crearea unei alianţe economico-militare între statele Europei de Est – precum Republica Moldova, România, Belarus şi Ucraina – şi statele baltice ar putea fi o soluţie atractivă, notează specialistul.
Analistul Strafor abordează şi subiectul unirii Republicii Moldova cu România: “Deși este posibil ca Republica Moldova să se unească cu România, indiferent de jure sau de facto, problemele demografice ale României se pare că vor fi mai grave decât ale Republicii Moldova. Un nou bloc est-european ar putea fi convenabil ambelor țări, care împărtășesc proximitatea altor potențiali membri uniți din frică față de Rusia. Un potențial bloc est-european format din Belarus, Ucraina, Republica Moldova, România și statele baltice în următoarele decenii va avea o populație comparabilă cu cea a Rusiei”.
Avantajul economic depistat de specialist este acela că blocul nou creat va fi “mult mai avansat şi mai complex decât Rusia”. Iar din punct de vedere militar, raţionamentul demarării unui asemenea proiect geopolitic este acela că acest bloc va fi “capabil să se apere de Rusia” în cazul în care şi Statele Unite vor achiesa la proiect şi îl vor sprijini.

 

Sursa foto : http://google.com

Redacția ziarului Criteriul Național mulțumește domnilor Daniel Hintergraber și Daniel Mihai pentru redactarea acestui material !

Comentarii

Comentarii

Despre autor

Daniel Mihai

Daniel Mihai

Doctor în Interpretare Muzicală, profesor titular la disciplina vioară a Catedrei de Corzi în cadrul Colegiului Național de Arte Regina Maria din Constanța

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

„Ţi-e milă? Ţi-am luat banii!…”- CONTRA-EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Tristele amintiri au ajuns departe…De fapt, cu o anumită ritmicitate , indiferent de context omul are posibilitatea de a alege .

Iar, această posibilitate de a râde sau de a plânge ar trebui să nu ne-o cenzureze nimeni!

De cele mai multe ori, datorită „regulilor nescrise” ale acestei societăţi suntem puşi în faţa unor evenimente triste şi întunecate , dar comicul îşi face apariţia tocmai atunci când ne-am aştepta cel mai puţin.

De la o vreme încoace am tot scris pe diferite atitudini vis a vis de anumite aspecte ce m-au determinat să mă exprim în mai multe registre sufleteşti!

Dar acum e cu totul altă treabă…

Fără să aduc jigniri, situaţia în care se află românul este analizată în mod ironic.“Filantropica” reprezintă cea mai eficientă şi în acelaşi timp amuzantă metodă de a aduce în prim-plan ideea că “nu tot ceea ce pare este adevărat”.

Asemeni unei proiecţii video avem o sumendenie de întâmplări ce constituie o modalitate de a genera materiale de informare publică.

Modul în care noi, asemeni spectatorilor avem „şansa” de a privi lumea este oarecum influenţat de experienţele celor din trecut, deoarece astfel, participând în mod indirect la acţiunile personajelor, noi suntem publicul ce primeşte şi decodifică mesajul în mod diferit.

Replica cheie a lui Gheorghe Dinică (textier pentru cerşetori) :”Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană”, reprezintă fraza de bază a relaţiilor publice.

El este un portret „artistic”, machiavelic până la perfecțiune al diavolului ca show-man de geniu, care prin minciună şi înşelăciune a reuşit să ocupe o poziţie bună în societate. Această replică ar putea să-l includă, în cinismul ei şi pe artistul român care cerşeşte finanţare şi care va rămîne cu mîna întinsă, atâta timp cât nu găseşte o poveste captivantă...........

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro