
La data de 03.10.2021, Incisiv de Prahova publica articolul “Incredibilele falsuri grosolane in declaratiile de avere si interese ale “famigliei” Albu care conduce Ploiestiul (Albu Simona – city-manager si Albu N.Catalin Constantin – plantat director general la Politia Locala Ploiesti)”.
In acest articol precizam urmatoarele:
Asta este administrație la firul ierbii a primarului Andrei Volosevici si a oamenilor (in)competenti impusi de acesta
Reamintim ca, Simona Albu a fost secretarul general al Primăriei Ploiești la vremea când Andrei Volosevici iniția, in mandatul trecut, proiectul de finanțare din bani publici a clubului de fotbal Petrolul Ploiești. Astfel, DNA Ploiești a deschis un dosar pentru abuz în serviciu. În primă instanță, Curtea de Apel Ploiești a decis că fapta nu există, însă procurorii DNA și reprezentanții Primăriei Ploiești au făcut recurs.
Simona Albu are sechestru asigurator asupra bunurilor mobile și immobile în urma dosarului aflat la Înalta Curte, cu termen la data de 07.10.2021.
Conform Declaratiei de Avere semnata de Albu I.Simona, nr 282/ 25.11.2020, aceasta nu detine case, apartamente, terenuri ci doar un Wlokswagen Pasat CC din anul 2011 si are imprumuturi contractate de la banci, in suma de 151.000 ron, astfel:
IDEEA BANK – imprumut contractat in anul 2018, in suma de 100.000 ron si scadent in anul 2023;
IDEEA BANK – imprumut contractat in anul 2018, in suma de 35.000 ron si scadent in anul 2023;
CAR VIITORUL – imprumut contractat in anul 2019, in suma de 16.000 ron si scadent in anul 2022.
In Declaratia de Avere nr 140/29.04.2021, plantatul cu mintea „creata” de la conducerea Politiei Locale Ploiesti, Albu N.Catalin Constantin declara ca sotia sa – city-manager al Ploiestiului – a MINTIT in declaratia ei de avere si declara, la randul sau, urmatoarele imprumuturi contractate:
IDEEA BANK – imprumut contractat in anul 2018, in suma de 100.000 ron si scadent in anul 2023;
IDEEA BANK – imprumut contractat in anul 2018, in suma de 100.000 ron si scadent in anul 2023 si nu 35.000 ron cum declarase sotia aceastuia;
CAR VIITORUL – imprumut contractat in anul 2019, in suma de 16.000 ron si scadent in anul 2022.
Mai mult, plantatul care a facut haos la Politia Locala Ploiesti declara niste lucruri halucinante, daca ar fi adevarate ar fi de legat, de competenta organelor de cercetare penala.
In caz contrar ar fi vorba de prostie crasa care nu ar avea ce cauta la un director la o astfel de institutie si/sau de Spitalul de Psihiatrie Eftimie Diamandescu Balaceanca.
Pana se hotarasc organele de cercetare penala si pana se va ajunge la Balaceanca sa vedem ce declara incompetentul Albu N.Catalin Constantin:
In aceeasi Declaratie de Avere nr 140/29.04.2021, plantatul la conducerea Politiei Locale Ploiesti, Albu N.Catalin Constantin declara ca sotia sa – city-manager al Ploiestiului a obtinut venit de la Conpet SA Ploiesti sub forma de salariu, in suma de 74.013 ron pentru perioada ianuarie-octombrie 2021, deci chiar si in avans (Conpet SA Ploiesti este un agent economic ce tine de siguranta nationala la care statul este actionar majoritar)!!!
Mai mult, (in)competentul care a produs numai haos la Politia Locala Ploiesti da „din casa” si declara ca sotia sa – Albu Simona – city-manager – a incasat venituri de la Primaria Ploiesti (rusinica edilului!), in suma de 26.102 ron, in avans, pentru perioada octombrie 2021-decembrie 2021!
Fapta persoanelor care, cu intenție, depun declarații de avere sau declarații de interese care nu corespund adevărului constituie infracțiunea de fals în declarații și se pedepsește potrivit – Codului – penal.
Pentru că la Poliția Locală a fost numit un (in)competent, dar prieten de familie cu edilul, la această instituție au început să apară abuzurile, care au produs deja nemulțumiri în rândul salariaților și a șefilor structurilor de ordine publică și circulație.
Pentru că, prin modificarea Regulamentului de organizare și funcționare care cuprinde și nouă organigramă a Poliției Locale Ploiești, șefii acestor structuri nu mai sunt încadrați în funcția publică specifică de polițist local, deși aceste funcții fuseseră echivalate de ANFP, în urmă cu ceva ani.
De ce s-a întâmplat asta, simplu, pentru că și funcția de director general era de …polițist local !
Asta însemna ca, în termen de 1 an de la numirea în funcție, Albu Cătălin era obligat să promoveze cursurile de trei luni, executate într-o instituție de învățământ a Ministerului Afacerilor Interne, obligație prevăzută la Art.11 al (3), (4), (7), (9), precum și la Art.16, Art.17 din H.G.1332/2010, privind Regulamentul de Organizare și Funcționare al Poliției Locale. Și numai pentru asta, ci și pentru a se exonera de orice răspundere, pentru că, în Legea 155/2010, Legea Poliție Locale, sunt stipulate clar răspunderile prin Art.21, al.(3), al.(4), al.(5).
Așa că prin această modificare făcută cu complicitatea Consiliului Local Ploiesti, personalul cu funcții de conducere, prevăzut în lege, nu mai sunt polițiști locali și nici nu mai au răspundere.
Polițistul local cu funcție de conducere răspunde pentru ordinele și dispozițiile date subordonaților. El este obligat să verifice dacă acestea au fost transmise și înțelese corect și să controleze modul de ducere la îndeplinire.
(4) Polițistul local cu funcție de conducere este obligat să sprijine propunerile și inițiativele motivate ale personalului din subordine, în vederea îmbunătățirii activității poliției locale în care își desfășoară activitatea, precum și a calității serviciilor publice oferite cetățenilor.
(5) Polițistul local răspunde, în condițiile legii, pentru modul în care își exercită atribuțiile de serviciu. Încălcarea de către polițistul local a atribuțiilor de serviciu angajează răspunderea sa disciplinară, patrimonială, civilă sau penală, după caz, potrivit legii.
(6) Polițistul local are obligația să se abțină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului poliției locale și/sau autorităților publice- art 21 din Legea 155/2010!
In urma sesizarii noastre A.N.I da dreptate, in TOTALITATE, ziarului Incisiv de Prahova si specifica in clar:
Astfel, in adresa nr 53788/29.10.2021, A.N.I ne comunica urmatoarele:
„….potrivit procesului-verbal de convorbire telefonica incheiat in urma discutiei cu persoana responsabila cu implemantarea prevederilor referitoare la declaratiile de avere si declaratiile de interese desemnata la nivelul Politiei Locale Ploiesti a municipiului Ploiesti, mentiunile cu privire la anul 2021 au fost facute dintr-o eroare materiala”.
Pe bune, daca nu esti in stare sa intocmesti o simpla declaratie de avere si o simpla declaratie de interese crezi ca esti in stare sa conduci o institutie ca Politia Locala Ploiesti doar ca esti prieten cu edilul?
Totusi, indiferent de „pile” si barbalogia de a scapa de rigorile legii (eroare in opinia A.N.I, in opinia noastra fals!), totusi A.N.I recunoaste ca actualul director general al Politiei Locale Ploiesti este un habarnist care NU cunoaste si NU respecta legea, ca doar e propus pe criteriu de prietenie cu edilul, NU pe competenta:
„referitor la numirea lui Albu Catalin Constantin in functia publica de conducere de director general al Politiei Locale Ploiesti , acesta NU a depus declaratia de avere si declaratia de interese in termenul prevazut de art 6 alin 1 din Legea susmentionata, motiv pentru care A.N.I va proceda la sanxtionarea contraventionala a domnului Albu Catalin Constantin, in conformitate c u dispozitiile art 29(1) din Legea nr 176/2010. ”
Sa nu mai zicem ca institutia in cauza a „consiliat” Politia Locala Ploiesti prin „trimiterea unei adrese” cu „deficientele constatate cu privire la modul de completare a declaratiilor de avere”?. Ar fi banal…
Ultima parte nu ne mira si nu aveam pretentii, dar sa numesti un „prieten” habarnist la Politia Locala Ploiesti care NU conoaste si NU respecta legea, este mult prea mult, pe banii cetatenilor.
In fapt, administratia la „firul ierbii” condusa de fostul PMP-ist a constat doar in astfel de „alegeri” ale unor „competenti” ( „3 kg de faina” de la consilier personal cu 2-4 ore la morminte la SGU, si …ulterior director plin la SGU Ploiesti, cu magariile si pacturile din politica, exact ca la RASP, finul lui „3 kg de faina” la Halele Centrale, si tot asa, mare bataie de joc, pe bani publici!!!). Vom reveni. (Cristina T.).
Albu Catalin
ALBU N CATALIN CONSTANTIN(1)
ALBU SIMONA