Criteriul National

Un studiu interesant demonstrează de ce copiii ar trebui încurajați să cânte

Un studiu interesant demonstrează de ce copiii ar trebui încurajați să cânte
martie 20
17:27 2017

Singing-Teacher-

Cântatul este de obicei privită ca o activitate plăcută în cele mai multe culturi de pe întreg cuprinsul Terrei. Cu toate acestea, în cultura europeană, cercetarea este aceea care indică faptul că există un număr de persoane care nu vor participa la eforturile de a începe sau a îndrăzni să vocalizeze, să cânte și care ar avea un presupus potențial impact pozitiv asupra vieții lor. Scopul acestei cercetări recente a fost de a descoperi unele dintre motivele pentru care anumite persoane, atunci când a cerut să descrie experiența lor cu cântece, utilizarea cuvintelor, ar avea impact jenante, devastator sau umilitor.

Scopul acestui articol este de a discuta despre complexul proces al recunoaşterii importanţei care trebuie acordată copiilor legată în jurul dorinței individului să cânte pe tot parcursul copilăriei , care poate fi descoperit prin proiectul de cercetare. Este, de asemenea ceva care pledează pentru evaluarea prin metode de instruire prin dezvoltarea în sistemul educațional pentru a include tot spectrul abilităţilor muzicale pentru cei care doresc să cânte.

De aceea, pornind de la această idee dezbătută de mulţi cercetători avizaţi, aş dori să vă aduc în faţa ochilor dumneavoastră un exemplu concret.De exemplu, filmul maghiar intitulat „Sing” a câștigat recent premiul Oscar pentru cel mai bun film de scurt metraj. Pelicula „Sing” spune povestea tinerei Zsófi, care se alătură unui cor de copii de renume la şcoală în cazul în care „toată lumea este binevenită.”

La scurt timp după aderare, Zsófi află de la profesoara ei Erika că nu ştie să cânte, reuşind numai cu gura să articuleze, să spună cuvintele. În faţa ei, fata acceptă cererea profesoarei cu stoicism de a renunţa la a mai cânta.Dar, mai târziu, în film, neliniștea și durerea ei devin evidente, atunci când ea îispune fără tragere de inimă celei mai bune prietene ceea ce i s-a întâmplat.

sing

Filmul continuă cu descoperirea că Zsófi nu este singurul membru al corului căreia îi sunt date aceste instrucțiuni jignitoare.Profesoara de cor îşi lua apărarea ghidată fiind după dictonul : „Dacă toată lumea cântă, nu putem fi cei mai buni.”

Există cazuri în care se demonstrează cum cântatul de la vârste fragede nu este ceva neobișnuit. Din păcate, s-a mai auzit această poveste de mai multe ori . De fapt, studiile arată că mulţi adulţi care cred ei înșiși ca fiind „nemuzicali”, ar fi de părere că, la fel ca ei, tocmai copii nu au putut sau nu ar trebui să cânte sau sî încerce să ia lecţii de la profesorii specializaţi.

Show-urile de televiziune cum ar fi „American Idol” sau ” America’ s got talent ”au promovat ideea că abilitatea de a cânta este un lucru rar rezervat pentru puținii care au talent, și că cei fără un astfel de talent au capacitatea de a distra publicul sau doar de a fi ridiculizaţi sau priviţi. Această mentalitate  cu privire la ”talentul” muzical contravine cu ceea ce psihologul Carol Dweck de la Universitatea Stantford numește acest lucru ca fiind „mentalitatea de creștere”, care este considerată critică pentru învățare.

Copii care văd succesul lor ca rezultat al unei munci din greu vor persevera prin provocări, în timp ce studenții care cred minciunile lor de succes cu o oarecare abilitate înnăscută – cum ar fi „talentul” – sunt mult mai probabil să renunțe. Studiile de specialitate au constatat că în cazul în care copiii au o viziune negativă asupra lor înșiși ca şi cântăreți sunt mult mai puțin probabili să participe la vreun eveniment muzical de orice fel.

Aceste auto-percepții ale lipsei de talent muzical pot deveni apoi o auto-profeţie. Se certifică faptul care arată cum anume acele cercetăr au demonstrat că adulţii care au abandonat muzica ca și copii își pot pierde abilitățile lor ce se leagă de sfera de a intona, de a cânta, prin lipsa utilizării și desconsiderarea acestei oportunităţi. Copiii care iubesc muzica dar care nu cred că ei înșiși  ar avea talent muzical ar putea pierde multe dintre beneficiile sociale și cognitive ale participării a ceea ce desemnează muzica, pe experiența dată de sentimentul conectat la alții prin cântec. În mod surprinzător aceste beneficii nu au nimic de-a face cu talentul.

Cum se poate ca să facem posibil ca să trimitem copiilor mesajul care să-i determine să cânte ? Schimbarea ar putea începe atât acasă, cât și la școală. De exemplu, dacă există posibilitatea ca părinte să poată să cânte muzica pe care o iubesc micuţii, aceştia fiind în creștere ar trebui să nu ne facem griji cu privire la cât de bine ar cânta ei.

 Filmul „Sing” este de fapt intitulat „Mindenki”, ceea ce în limba maghiară înseamnă şi se traduce cu termenul de „toată lumea”. Acesta este mesajul înălțător pe care Zsófi și colegii ei de cor îi predau domnișoarei Erika în cele din urmă. Cântatul nu este rezervat pentru cei puțini: ” Ori toată lumea cântă sau nimeni nu ar trebui.”

logo

În concluzie, toți copiii ar trebui încurajați să cânte. Oamenii se simt atât de descurajaţi să li se inoculeze ideea că majoritatea celor care cântă sunt oameni săraci şi automat rareori vor încerca să cânte și niciodată nu le va face mai bine. Ar trebui ca adulții  să înveţe că mai benefic este să caute motive prin încurajarea celor mici, prin oportunități de a face tot posibilul să cânte fără a se simți stânjeniţi.

„Cântând prost într-un grup este foarte distractiv”  este de părere dr. Daniel Mullensiefen de la Universitatea din Londra, co-creatorul unui test în ceea ce priveşte muzicalitatea. Acesta este de părere că ” o proporție foarte mică din populație este cu adevărat fără talent sau chiar surdă” deoarece este similar cu sindromul unei mulțimi în care „nicio persoană nu reușeşte să intoneze notele potrivite, dar…totul poate suna acceptabil sau chiar bine.”

 În mod tradițional, muzicalitatea a fost definită ca fiind ceva ce am primi de la a practica timp de mai multe ore. De aceea, cei care se simt încurajați să aibă o legătură la a face muzică trebuie să încerce şi să îndrăznească să şi folosească vocea umană, primul instrument dăruit de Creator fiecăruia dintre noi.

lead_large

Sursa foto https://www.theatlantic.com,Hearing the Voice

Sinteză oferită de către Prof.Dr.Daniel Mihai CNA Regina Maria Constanţa, redactor șef al ziarului Criteriul Național

Comentarii

Comentarii

Share

Despre autor

Daniel Mihai

Daniel Mihai

Doctor în Interpretare Muzicală, profesor titular la disciplina vioară a Catedrei de Corzi în cadrul Colegiului Național de Arte Regina Maria din Constanța

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

„Ţi-e milă? Ţi-am luat banii!…”- CONTRA-EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Tristele amintiri au ajuns departe…De fapt, cu o anumită ritmicitate , indiferent de context omul are posibilitatea de a alege .

Iar, această posibilitate de a râde sau de a plânge ar trebui să nu ne-o cenzureze nimeni!

De cele mai multe ori, datorită „regulilor nescrise” ale acestei societăţi suntem puşi în faţa unor evenimente triste şi întunecate , dar comicul îşi face apariţia tocmai atunci când ne-am aştepta cel mai puţin.

De la o vreme încoace am tot scris pe diferite atitudini vis a vis de anumite aspecte ce m-au determinat să mă exprim în mai multe registre sufleteşti!

Dar acum e cu totul altă treabă…

Fără să aduc jigniri, situaţia în care se află românul este analizată în mod ironic.“Filantropica” reprezintă cea mai eficientă şi în acelaşi timp amuzantă metodă de a aduce în prim-plan ideea că “nu tot ceea ce pare este adevărat”.

Asemeni unei proiecţii video avem o sumendenie de întâmplări ce constituie o modalitate de a genera materiale de informare publică.

Modul în care noi, asemeni spectatorilor avem „şansa” de a privi lumea este oarecum influenţat de experienţele celor din trecut, deoarece astfel, participând în mod indirect la acţiunile personajelor, noi suntem publicul ce primeşte şi decodifică mesajul în mod diferit.

Replica cheie a lui Gheorghe Dinică (textier pentru cerşetori) :”Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană”, reprezintă fraza de bază a relaţiilor publice.

El este un portret „artistic”, machiavelic până la perfecțiune al diavolului ca show-man de geniu, care prin minciună şi înşelăciune a reuşit să ocupe o poziţie bună în societate. Această replică ar putea să-l includă, în cinismul ei şi pe artistul român care cerşeşte finanţare şi care va rămîne cu mîna întinsă, atâta timp cât nu găseşte o poveste captivantă...........

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro