Criteriul National

Urs îndepărtat din două zone ale municipiului Miercurea Ciuc,inclusiv din curtea unui liceu – Esential

Urs îndepărtat din două zone ale municipiului Miercurea Ciuc,inclusiv din curtea unui liceu – Esential
august 22
22:41 2020
Jandarmii harghiteni au îndepărtat, sâmbătă seara, un urs de mici dimensiuni care a fost prezent în două zone ale municipiului Miercurea Ciuc, inclusiv în curtea unui liceu, unde a fost prezent şi în noaptea precedentă, locuitorii fiind avertizaţi despre pericol printr-un mesaj RO-ALERT, potrivit Agerpres.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Harghita, un bărbat a sunat la număr de urgenţă 112 şi a anunţat că ar fi observat un urs în apropierea unei antene radio, situată pe strada Iancu de Hunedoara din Miercurea Ciuc.

La faţa locului a fost trimis imediat un echipaj de jandarmerie, care a constatat că în zonă este prezent un urs de mici dimensiuni. Acesta a fost îndepărtat înspre pădurea de pe Dealul Şumuleul Mic, de la marginea municipiului.

Jandarmii au rămas pentru o perioadă în patrulare, pentru a se asigura că animalul nu revine şi au verificat zona imediat apropiată, iar la aproximativ 30 de minute ursul a fost găsit în curtea Colegiului „Márton Áron”, acolo unde a fost văzut şi în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Ursul a fost din nou îndepărtat înspre pădure, iar jandarmii au rămas în patrulare.

Locuitorii municipiului Miercurea Ciuc au fost avertizaţi despre pericol printr-un mesaj RO-ALERT trimis de ISU Harghita.

Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Harghita face un apel către cetăţeni ca atunci când primesc un mesaj RO-ALERT să nu vină în zona în care este semnalată prezenţa urşilor, pentru a nu se pune în pericol şi pentru a nu îngreuna intervenţia de îndepărtare.

„Pe această cale, facem încă o dată un apel la cetăţeni să înţeleagă că menirea mesajelor Ro-Alert nu este aceea de a-i face să vină într-un număr cât mai mare la locul unde este semnalată prezenţa urşilor, pentru că astfel îşi pot pune viaţa în pericol, dar şi îngreunează intervenţia instituţiilor abilitate să soluţioneze astfel de situaţii. E recomandat să stea în casă, în general să se adăpostească şi să respecte recomandările din mesajul Ro-Alert”, se arată în informarea IJJ Harghita.

Jandarmii harghiteni le recomandă oamenilor ca, de fiecare dată când sunt martori ai unor astfel de situaţii, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice, să aibă grijă unde depozitează resturile menajere şi să nu se apropie de urşi pentru a-i filma sau fotografia.

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul