Criteriul National

Venerabilul Neagu Djuvara a trecut la cele veşnice

Venerabilul Neagu Djuvara a trecut la cele veşnice
ianuarie 25
20:05 2018

citate-neagu-djuvara-istoricul-1-465x390

Istoricul Neagu Djuvara s-a stins din viaţă la vârsta de 101 ani.

Potrivit primelor informații, istoricul a fost răpus de o pneumonie.

Cele mai cunoscute cărți scrise de diplomat sunt „Civilizaţii şi tipare istorice” (1975), „Între Orient Occident. Țările române la începutul epocii modern” (1995), „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri” (1999), „Cum s-a născut poporul român” (2001), „Amintiri din pribegie” (2010), „Trecutul este viu. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Neagu Djuvara” (2014).

Mai multe personalităţi ale lumii culturale au deplâns pierderea celui „mai îndemânatic scriitor al minusculei noastre istorii”, după cum îl descria filosoful Mihai Şora

La aflarea veştii că venerabilul istoric a trecut la cele vesnice, scriitorul Mircea Cărtărescu a scris: „S-a mai dus o lumină. Odihnească-se-n pace”.

Istoricul Stelian Tănase a povestit pentru Digi24, că Neagu Djuvara era un om solar, deschis, un mare iubitor de dans, care impresiona prin vastitatea cunoştiinţelor. De asemenea, a adăugat că se bucură că tezele lui Djuvara, provenite din judecata sa senină şi echilibrată, se susţin.
„Bine că a avut el influenţă, şi nu alţi istorici care au tot felul de viziuni despre istoria noastră, mai ales în rândul tinerei generaţii”, a spus Stelian Tănase.
„E o mare pierdere dispariţia lui. Să ne uităm cu mirare la el, pentru că a fost activ până în ultimele zile. A fost un om care a primit pe oricine a apelat la el, puteai să-i dai un telefon. Totdeauna primea o nouă prietenie, o solicitare. Era foarte deschis. A rămas un om senin, foarte uşor de câştigat şi de avut cu el o relaţie. Era un om care ştia foarte multe lucruri, avea o experienţă de viaţă foarte aparte”, a adăugat istoricul.
Academicianul Ioan-Aurel Pop îşi aminteşte că ultima oară când l-a întâlnit pe Neagu Djuvara a fost la scurt timp după ce împlinise 100 de ani, în casa unui prieten. La aflarea veştii că s-a stins, a povestit pentru news.ro., că îl încearcă „un sentiment de neputinţă pentru că era mai mare decât secolul trecut. Devenise un simbol cultural şi social, de asta era şi atât de citit.”
„Era depozitarul unei înţelepciuni. Devenise o enciclopedie. Părea o legendă vie. Avea o vervă deosebită şi în a vorbi, şi în a aşterne cuvintele pe hârtie”, a mai spus istoricul Ioan-Aurel Pop pentru News.ro.

Istoricul Alin Ciupală a povestit pentru aceeaşi agenţie, a povestit că l-a întâlnit de multe ori pe Neagu Djuvara, vorbind despre „un om şarmant, care îţi oferea prilejul unor momente frumoase”.
„Avea umor şi inteligenţă, a fost un om cu o viaţă foarte frumoasă şi interesantă – volumul de amintiri stă mărturie”, a mai spus Ciupală.
Scriitoarea Ana Barton l-a numit „o conştiinţă morală pe care a dat-o România, una dintre cele mai puternice coloane vertebrale ale poporului ăstuia greu încercat exact la capitolul verticalitate în ultima sută de ani”. Aceasta a mai scris că deşi oamenii au vârste pământeşti, conştiinţele sunt veşnice, îndemnând oamenii să îi cinstească memoria cunoscându-l mai bine prin cărţile pe care le-a scris, dar şi urmându-i exemplul de moralitate.

***
„Am venit ca să ofer, nu ca să primesc. Destinul a vrut ca la şaptezeci de ani să fac ceea ce voiam să împlinesc la treizeci: să fiu universitar, să conferenţiez, să public cărţi în limba română/”

***

Întreg colectivul redactional al ziarului Criteriul National isi exprima pios regretul,la trecerea la cele vesnic,la o varsta venerabila a unuia dintre cei mai importanti si rafinati oameni de cultura ai României.DUMNEZEU sã-l odihneascã în Luminã si în pace.

Sursa foto: http://google.com

Sinteza acestui material a fost realizatã de cãtre Prof.Dr.Daniel Mihai,redactor sef al ziarului Criteriul National

Comentarii

Comentarii

Share

Despre autor

Daniel Mihai

Daniel Mihai

Doctor în Interpretare Muzicală, profesor titular la disciplina vioară a Catedrei de Corzi în cadrul Colegiului Național de Arte Regina Maria din Constanța

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

U-NI-RE în cuget și în simțiri… EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Tema unirii cu Basarabia este mai actuală și mai dorită ca oricând. Aceasta, datorită însemnătății sale deosebite suscită nenumărate discuții mai mult sau mai puțin aprinse. În special, în presa scrisă, subiectul este tratat în nota sferei de influență de care sau prin care se poate proba ori atașamentul față de culorile și legile acestui teritoriu blagoslovit de Dumnezeu ori unda de răutate vis a vis de cele menționate. De asemenea, ar trebui ca tocmai caracterul unificator să fie mai puternic decât orice fel de simbolistică istorică și de aceea disprețul și ducerea într-o accentuată stare de relativitate, de autentică degradare a tot ceea ce valorează ideea de românism amplifică starea de încordare,de neliniște atât de prezente în cele două state înrudite.În această ultimă și nedorită categorie se pot identifica destule articole asemănătoare unor mostre îmbibate de ură și venin ce frizează orice urmă de omenie sau de bun simț. Din respect făță de dumneavoastră și mai ales nedorind să nominalizez provocând polemică,am să mă abțin…Dar nu pot să-mi cenzurez o întrebare… Oare câtă dezinformare grosieră se poate ascunde în spatele acestor propagandiști de-a dreptul înfrățiți cu puterile străine,cu imperiile care mereu ne-au râvnit teritoriile și bogățiile de orice natură?De aceea nu pot să trec cu vederea și să uit mincinoasele mituri fabricate împotriva unirii care sunt de fapt niște teorii promovate, cu amatorism sau profesionalism, de cei care își manifestă constant antipatia faţă de procesul de reîntregire a ţării. Cu o retorică plină de ură, anumiți indivizi falsifică și denaturează adevărul istoric și chiar au nerușinarea să spună despre unirea Basarabiei cu România că „ar fi frumos, dar nu se poate” invocând, în acest sens, argumente de ordin economic sau strategic. Interesant e faptul că aceștia nu contrazic adevărul istoric și anume că Basarabia e parte a terioriului românesc. Mesajul lor induce mereu nesiguranţă și teamă, sugerând pericole majore precum instabilitatea economică, apariţia unei minorităţi incontrolabile sau a unei corupţii imposibil de eradicat. Ca și când acești propagandiști ar fi descoperit peste noapte secretul tinereţii fără bătrâneţii și al vieţii fără de moarte dublat de cel al guvernării fără de corupţie, ei influențează pe unii dintre noi la modul cel mai abject și care ține doar de negativitate. Au chiar unele pseudo- argumente care corelează problemele existente în societatea românească cu cele din Republica Moldova, de genul ”că România n-ar avea nevoie de o regiune săracă” . Cunoaștem bine că această stare de corupție endemică este generată de o clasă politică oligarhică, mult mai apropiată de modelul din Asia centrală decât de Europa. Dar,vă rog să fiți fără grijă deoarece domniile lor nu au contract permanent cu funcția și nu vor domni la infinit, așa cum li se pare… A sosit timpul ca să dăm dovezi că suntem înfrățiți, înrudiți, că suntem de același sânge și limbă cu verișorii de dincolo de Prut! Revenind la planul inițial,nu am dispoziția și nici timpul necesar de a demonta toate aceste pseudo-teorii, deoarece aceasta revine ca o datorie de onoare a istoricilor și diplomaților. Dar în cele ce urmează vă propun un exercițiu de imaginație. Acesta se realizează prin corelarea tuturor elementelor posibile care ar duce la acest eveniment cu profunde rezonanțe- UNIREA! De fapt, mai bine spus după reîntregirea, reunirea celor două state,altcumva vor fi parametrii,regulile, legile și automat nivelul de trai. Numai încercați să vă proiectați ideea conform căreia, Republica Moldova va face parte dintr-un stat integrat european, membru al NATO. Peste acestea, îndrăzniți să vă proiectați și imaginea unei justiții imparțiale, corecte ce se vor extinde ca model și peste Prut. Cu alte cuvinte, lucrurile pot evolua într-o direcție normală, firească.Totuși, filo-rușii nu se lasă și încetinesc acest proces. Mai e cazul să ne aducem aminte de „prietenia” și interesul Rusiei, care a încercat să blocheze eforturile Republicii Moldova în sensul integrării europene, aşa cum a procedat de altfel şi în cazul altor state din fosta Comunitate a Statelor Independente? De aceea, din dorința de a ne vedea visul împlinit,ar trebui să nu mai ezităm deloc și nici să luăm peste picior pe semenii care luptă,speră și cred în idealul acestei uniri, în cuget și în simțiri.......

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu