Criteriul National

Vicepreședintele SUA, Kamala Harris, vine vineri în România

Vicepreședintele SUA, Kamala Harris, vine vineri în România
martie 08
20:08 2022

​Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris, se va afla vineri în vizită oficială în România, unde va fi primită de președintele Klaus Iohannis, potrivit unui anunț al Administrației Prezidențiale.

Kamala HarrisFoto: Shutterstock Editorial / Profimedia Images

„Prezența vicepreședintelui Kamala Harris în România reconfirmă soliditatea Parteneriatului Strategic bilateral și angajamentul ferm al Statelor Unite de a susține securitatea României și a aliaților NATO de pe Flancul Estic, reflectând, totodată, aprecierea Administrației americane pentru abordarea responsabilă și implicată a țării noastre în contextul amenințărilor actuale de securitate generate de agresiunea ilegală a Federației Ruse, precum și în gestionarea fluxurilor de refugiați de la granițe și acordarea de asistență umanitară”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Președintele Klaus Iohannis și Vicepreședintele Kamala Harris vor discuta despre măsurile aliate de consolidare a posturii NATO de descurajare și apărare pe Flancul Estic, inclusiv perspectiva creșterii în continuare a prezenței militare americane și aliate în România, ca măsură suplimentară de asigurare a securității țării noastre și a întregii regiuni.

De asemenea, va fi abordată coordonarea, în continuare, a comunității transatlantice privind adoptarea de noi sancțiuni privind Rusia.

Cine e Kamala Harris

Kamala Harris este primul vicepreședinte american de culoare.

Născută în Oakland, California, Kamala Harris este prima femeie de culoare cu origini indiene, care a reprezentat California în Senatul Statelor Unite. Tatăl său, de origine jamaican, a emigrat în SUA pentru a urma studii în economie, iar mama sa, activistă şi cercetătoare în domeniul cancerului de sân, a emigrat din India.

Kamala Harris a absolvit colegiul la Universitatea Howard, apoi a urmat studii de drept la Universitatea din California, în cadrul Hastings College of Law. Şi-a început cariera la Biroul Procurorului Districtual din Alameda, unde s-a axat pe cazurile de agresiuni sexuale asupra copiilor.

În 2003, a fost aleasă procuror districtual în San Francisco. Din această funcţie, a demarat un program pentru a oferi contravenienţilor aflaţi la prima abatere în traficul de droguri, o a doua şansă de a absolvi liceul şi de a se integra pe piaţa muncii.

În 2010, Kamala Harris a devenit prima femeie de culoare aleasă procuror-general al Californiei, coordonând cel mai mare Departament de Justiţie, după cel federal. Din această poziţie, a gestionat un buget de 735 milioane de dolari, coordonând peste 4.800 de procurori şi alţi angajaţi.

Kamala Harris a susţinut programul Obamacare, a promovat egalitatea în căsătorie, a susţinut legea referitoare la schimbările climatice din California şi a luptat împotriva grupărilor transnaţionale care se ocupau cu traficul de fiinţe umane, de arme sau de droguri.

În 2016 a fost aleasă şi în 2017 a fost învestită senator de California în Congresul SUA, unde s-a afirmat prin introducerea legislaţiei pentru clasa mijlocie, creşterea venitului minim şi protejarea drepturilor legale ale refugiaţilor şi imigranţilor, potrivit www.harris.senate.gov şi joebiden.com. Face parte din Comisia pentru serviciile de informaţii a Senatului, din Comisia pentru afaceri guvernamentale şi securitate internă, din Comisia juridică şi din Comisia pentru buget.

La 11 august 2020, candidatul democrat la Casa Albă, Joe Biden, a anunţat că a ales-o pe senatoarea de culoare Kamala Harris pentru a candida împreună cu el în confruntarea electorală cu republicanii Donald Trump şi Mike Pence din 3 noiembrie şi pentru a deveni, în eventualitatea obţinerii victoriei electorale, prima femeie vicepreşedinte a SUA.

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

photostudio_1649947095742

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul