Criteriul National

VIDEO Netflix India, criticat pentru un serial conţinând scene în care o fată hindusă sărută un băiat musulman – Magazin

VIDEO Netflix India, criticat pentru un serial conţinând scene în care o fată hindusă sărută un băiat musulman – Magazin
noiembrie 22
23:20 2020
Autorităţile din statul indian Madhya Pradesh au solicitat duminică poliţiei să demareze o anchetă după ce un membru al partidului de guvernământ a protestat la adresa unor scene din seria Netflix „A Suitable Boy”, în care o fată hindusă sărută un băiat musulman având pe fundal un templu hindus, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Seria se bazează pe un roman publicat de unul dintre scriitorii indieni de frunte, Vikram Seth, şi urmăreşte o tânără fată aflată în căutarea unui soţ. Producţia este regizată de celebra cineastă indiană Mira Nair.

Serialul „are scene extrem de inacceptabile, care au rănit sentimentele unei anumite religii”, a declarat pe Twitter Narottam Mishra, ministrul de interne al statului Madhya Pradesh din centrul Indiei.

„Am cerut poliţiei să analizeze acest conţinut pentru a determina ce acţiuni pot fi întreprinse în justiţie împotriva producătorului-regizor al seriei pentru rănirea sentimentelor religioase”, a completat el.

Gaurav Tiwari, un lider al aripii de tineret a partidului naţionalist hindus Bharatiya Janata (BJP), aflat la putere în India şi în statul Madhya Pradesh, a depus o plângere separată împotriva Netflix şi a avertizat cu privire la posibile proteste stradale ale hinduşilor, dacă seria nu va fi scoasă de pe platformă.

Un purtător de cuvânt al Netflix India a refuzat să comenteze plângerea adresată poliţiei.

Comentatorii de pe reţelele sociale susţin că aria libertăţii de creaţie este din ce în ce mai limitată în India, în special atunci când este vorba despre reprezentarea relaţiilor hinduso-musulmane. Mulţi indieni au cerut pe Twitter boicotarea Netflix, care vede în India una dintre cele mai promiţătoare pieţe la nivel mondial, dar unde seriile sale s-au confruntat cu o serie de probleme legale.

La începutul acestei luni, guvernul indian a anunţat reguli care reglementează conţinutul de pe platformele de streaming video, fiind vizate Netflix, Amazon Prime şi Hotstar, aparţinând companiei Walt Disney.

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul