Criteriul National

VIDEO Peste 260 de luptători ucraineni au fost scoși din Azovstal – anunță Kievul

VIDEO Peste 260 de luptători ucraineni au fost scoși din Azovstal – anunță Kievul
mai 17
05:24 2022

Peste 260 de luptători ucraineni, dintre care 53 grav răniți, au fost evacuați luni din uzina asediată Azovstal, ultimul bastion al rezistenţei ucrainene în orașul Mariupol, a anunțat ministrul ucrainean adjunct al Apărării, Hanna Maliar, conform AFP, Reuters și CNN.

Evacuare din AzovstalFoto: Alexey Kudenko / Sputnik / Profimedia

Într-o declarație video difuzată luni noapte, Hanna Maliar a precizat că, împreună, Ministerul Apărării, Forțele Armate ale Ucrainei, Garda Națională și Serviciul de Grăniceri au lansat o operațiune de salvare a apărătorilor orașului Mariupol blocați în complexul metalurgic Azovstal.

Potrivit ei, luni, 16 mai, „53 de răniţi grav au fost evacuaţi din Azovstal spre Novoazovsk pentru asistenţă medicală, iar alţi 211 au fost transportaţi la Olenivka printr-un coridor umanitar”, ambele localităţi aflându-se în teritoriu controlat de forţele ruse şi pro-ruse.

Hanna Maliar precizează că urmează să aibă loc apoi „un schimb” de prizonieri. „O procedură de schimb va avea loc pentru a-i aduce acasă”, a spus ea.

Maliar menționează clar că unii dintre luptători au rămas în Azovstal. „Cât despre apărătorii care au rămas încă pe teritoriul complexului Azovstal, eforturi comune de salvare a lor sunt efectuate de instituțiile menționate anterior”.

Zelenski: „Sper să-i salvăm pe băieții noștri”

La scurt timp după declarația viceministrei Hanna Maliar, și preşedintele Volodimir Zelenski a vorbit despre situația de la Azovstal, în mesajul său către națiune difuzat în fiecare seară.

„Cu ajutorul acțiunilor armatei ucrainene – forțele armate, serviciile de informații, echipa de negociere, Comitetul Internaţional al Crucii Roşii și Națiunile Unite, sper că vom putea salva viața băieților noștri. (…) Printre ei sunt grav răniți”, a spus șeful statului ucrainean.

„Munca pentru a-i aduce acasă pe băieți continuă, iar această muncă necesită tact. Și timp”, a punctat el.

„Vreau să subliniez: Ucraina are nevoie de eroii săi în viață. Ăsta e principiul nostru”, a afirmat Zelenski.

Uzina Azovstal a devenit un simbol al rezistenței ucrainene, cu sute de soldați continuând să lupte de acolo chiar și după ce restul orașului a căzut în mâinile forțelor rusești.

Amintim că Moscova a anunțat anterior luni că un armistiţiu a fost instituit la oțelăria Azovstal, în vederea evacuării ucrainenilor răniți. Autoritățile ucrainene nu oferiseră însă nicio informație în acest sens.

Potrivit Moscovei, armistiţiul a fost rezultatul negocierilor purtate chiar cu luptătorii ucraineni, fiind deschis „un coridor umanitar prin care soldații ucraineni răniți sunt transferați către unitățile medicale din Novoazovsk”. Novoazovsk se află la circa 40 de kilometri de Mariupol, în teritoriu controlat de forțele ruse și pro-ruse.

___

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul