Criteriul National

Viitorul pieței materialelor de construcții este online

martie 16
11:21 2018

Eficientizarea pieței materialelor de construcții stă în soluții online, cu clienți care au posibilitatea de a realiza comenzi online și de a stabili termenul de livrare. Comerțul online crește constant în toate sectoarele, iar extinderea platformelor online cu soluții diverse este obligatorie pentru furnizorii de materiale de construcții.

Emenatwork.ro este platforma de comerț online a grupului Menatwork, dezvoltată cu investiții totale de aproximativ 500.000 de euro, dintre care 200.000 euro din fonduri europene. După 8 ani de la lansarea site-ului, anul trecut acesta a reușit să adune vânzări de circa un milion de euro. „Pentru acest an, preconizăm vânzări mai mari cu 50% pentru platforma online”, spune Oliviu Vasilescu, Director Operațiuni și Tranzacții eMenatwork.

„Platforma a devenit matură, iar zona de suport, cea care ne interesează cel mai mult, este bine dezvoltată. Noi, ca grup, suntem văzuți ca integratori de soluții, oferim consultanță și sprijinim proiectele, inclusiv prin prezența pe șantier alături de clienți, acolo unde este nevoie”, arată Oliviu Vasilescu, care precizează că se pot face și stagii de instruire pentru angajații clienților, dacă acest lucru este necesar. În prezent, pe site se regăsesc circa 10.000 de produse și servicii.

Grupul Menatwork, format din 11 companii, lucrează în principal cu constructori și dezvoltatori de proiecte rezidențiale și birouri, acești clienți reprezentând circa 70% din portofoliul total. Grupul include cinci unități de producție în București și în țară, fiind unul dintre principalii producători de profile de gips-carton și singurul de pardoseli supra-înălțate și tavane metalice. De asemenea, în producția de corpuri de iluminat compania are o experiență vastă, în special pe zona de birouri sau proiecte speciale.

„2018 este un an de consolidare pentru platforma emenatwork.ro; după ce am investit în soluția tehnică și în oameni dorim să ne orientăm către nevoile clienților. Platforma se va dezvolta în două direcții principale: una pentru persoane fizice, beneficiarii finali ai produselor noastre, pentru care oferim cele mai bune soluții, iar a doua pentru zona B2B (business-to-business), unde intenționăm să automatizăm anumite procese, de la comenzi direct în sistem până la programarea livrărilor”, explică Oliviu Vasilescu.

Despre Grupul Menatwork

Înființat în 1994 de Luigi Caverni, grupul s-a dezvoltat în piața materialelor de construcții, deschizând în timp și unități de producție în țara noastră. Cu un total de 350 de angajați, grupul a avut anul trecut o cifră de afaceri de 50 milioane euro și estimează o creștere ușoară și în 2018. Produsele grupului sunt poziționate calitativ ca peste medie și premium, fiind însoțite de consultanță de specialitate și serviciul de livrare. Grupul are showroom-uri în București, Constanța, Craiova și Cluj.

 

Comentarii

Comentarii

Share

Despre autor

Miruna A

Miruna A

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

U-NI-RE în cuget și în simțiri… EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Tema unirii cu Basarabia este mai actuală și mai dorită ca oricând. Aceasta, datorită însemnătății sale deosebite suscită nenumărate discuții mai mult sau mai puțin aprinse. În special, în presa scrisă, subiectul este tratat în nota sferei de influență de care sau prin care se poate proba ori atașamentul față de culorile și legile acestui teritoriu blagoslovit de Dumnezeu ori unda de răutate vis a vis de cele menționate. De asemenea, ar trebui ca tocmai caracterul unificator să fie mai puternic decât orice fel de simbolistică istorică și de aceea disprețul și ducerea într-o accentuată stare de relativitate, de autentică degradare a tot ceea ce valorează ideea de românism amplifică starea de încordare,de neliniște atât de prezente în cele două state înrudite.În această ultimă și nedorită categorie se pot identifica destule articole asemănătoare unor mostre îmbibate de ură și venin ce frizează orice urmă de omenie sau de bun simț. Din respect făță de dumneavoastră și mai ales nedorind să nominalizez provocând polemică,am să mă abțin…Dar nu pot să-mi cenzurez o întrebare… Oare câtă dezinformare grosieră se poate ascunde în spatele acestor propagandiști de-a dreptul înfrățiți cu puterile străine,cu imperiile care mereu ne-au râvnit teritoriile și bogățiile de orice natură?De aceea nu pot să trec cu vederea și să uit mincinoasele mituri fabricate împotriva unirii care sunt de fapt niște teorii promovate, cu amatorism sau profesionalism, de cei care își manifestă constant antipatia faţă de procesul de reîntregire a ţării. Cu o retorică plină de ură, anumiți indivizi falsifică și denaturează adevărul istoric și chiar au nerușinarea să spună despre unirea Basarabiei cu România că „ar fi frumos, dar nu se poate” invocând, în acest sens, argumente de ordin economic sau strategic. Interesant e faptul că aceștia nu contrazic adevărul istoric și anume că Basarabia e parte a terioriului românesc. Mesajul lor induce mereu nesiguranţă și teamă, sugerând pericole majore precum instabilitatea economică, apariţia unei minorităţi incontrolabile sau a unei corupţii imposibil de eradicat. Ca și când acești propagandiști ar fi descoperit peste noapte secretul tinereţii fără bătrâneţii și al vieţii fără de moarte dublat de cel al guvernării fără de corupţie, ei influențează pe unii dintre noi la modul cel mai abject și care ține doar de negativitate. Au chiar unele pseudo- argumente care corelează problemele existente în societatea românească cu cele din Republica Moldova, de genul ”că România n-ar avea nevoie de o regiune săracă” . Cunoaștem bine că această stare de corupție endemică este generată de o clasă politică oligarhică, mult mai apropiată de modelul din Asia centrală decât de Europa. Dar,vă rog să fiți fără grijă deoarece domniile lor nu au contract permanent cu funcția și nu vor domni la infinit, așa cum li se pare… A sosit timpul ca să dăm dovezi că suntem înfrățiți, înrudiți, că suntem de același sânge și limbă cu verișorii de dincolo de Prut! Revenind la planul inițial,nu am dispoziția și nici timpul necesar de a demonta toate aceste pseudo-teorii, deoarece aceasta revine ca o datorie de onoare a istoricilor și diplomaților. Dar în cele ce urmează vă propun un exercițiu de imaginație. Acesta se realizează prin corelarea tuturor elementelor posibile care ar duce la acest eveniment cu profunde rezonanțe- UNIREA! De fapt, mai bine spus după reîntregirea, reunirea celor două state,altcumva vor fi parametrii,regulile, legile și automat nivelul de trai. Numai încercați să vă proiectați ideea conform căreia, Republica Moldova va face parte dintr-un stat integrat european, membru al NATO. Peste acestea, îndrăzniți să vă proiectați și imaginea unei justiții imparțiale, corecte ce se vor extinde ca model și peste Prut. Cu alte cuvinte, lucrurile pot evolua într-o direcție normală, firească.Totuși, filo-rușii nu se lasă și încetinesc acest proces. Mai e cazul să ne aducem aminte de „prietenia” și interesul Rusiei, care a încercat să blocheze eforturile Republicii Moldova în sensul integrării europene, aşa cum a procedat de altfel şi în cazul altor state din fosta Comunitate a Statelor Independente? De aceea, din dorința de a ne vedea visul împlinit,ar trebui să nu mai ezităm deloc și nici să luăm peste picior pe semenii care luptă,speră și cred în idealul acestei uniri, în cuget și în simțiri.......

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri:

content writing
clovis.ro