Criteriul National

Virgin Galactic prezintă cabina de lux a unei navete spaţiale, pentru persoanele foarte bogate – Companii

Virgin Galactic prezintă cabina de lux a unei navete spaţiale, pentru persoanele foarte bogate – Companii
iulie 29
00:43 2020
Compania Virgin Galactic a prezentat, marţi, un model de cabină de lux pentru un vehicul spaţial comercial destinat transportării persoanelor foarte bogate la preţuri de peste 250.000 de dolari, informează Mediafax citând agenţia Bloomberg.

Atunci când eşti în domeniul turismului spaţial, ferestrele spaţioase sunt esenţiale. La fel sunt şi „zonele de plutire pentru astronauţi”, dotate cu numeroase camere video, destinate transmisiilor pe reţelele de socializare online, pentru a impresiona prietenii.

Virgin Galactic Holdings Inc. are toate aceste dotări în cabina vehiculului spaţial VSS Unity, prezentat marţi într-un tur virtual pentru presă menit să evoce acelaşi model estetic pe care Virgin Group l-a urmărit pentru avioanele comerciale, saloanele din aeroporturi, hoteluri şi cursele de croazieră planificate.

Virgin Galactic consideră cabina navei spaţiale „elementul central” al experienţei destinate persoanelor care îşi permit să cumpere bilete la costuri de peste 250.000 de dolari. Spaţiul interior oferă fiecărui client „siguranţă fără distragerea atenţiei, absorţia subtilă a perioadelor de intensitate senzorială, iar fiecare astronaut va beneficia de un nivel de intimitate necesar descoperirii personale şi transformării”.

Compania a transmis că intenţionează să transporte primii clienţi în spaţiu spre sfârşitul acestui an. Înainte de acest moment crucial, Virgin Galactic l-a numit săptămâna trecută pe un fost veteran al companiei Walt Disney în funcţia de director şi a intensificat gradual eforturile de marketing pentru prezentarea zborurilor spaţiale de plăcere ca fiind cele mai noi tipuri de experienţe pentru persoanele aflate în căutare de aventură.

„Atunci când am înfiinţat Virgin Galactic, am început cu ceea ce credeam a fi o experinţă optimă pentru clienţi, iar apoi am construit naveta spaţială în jurul acestui model”, a declarat antreprenorul britanic Richard Branson, fondatorul Virgin.

Naveta VSS Unity ajunge în spaţiu nu de pe o platformă de lansare, ci de la bordul unei aeronave mai mari. La altitudinea de peste 13.700 de metri, avionul de transport lansează naveta, care îşi porneşte propriul propulsor. Vehiculul spaţial poate transporta doi piloţi şi şase pasageri până la altitudinea de 109 kilometri deasupra Terrei, o zonă pe care NASA o consideră tehnic „spaţiu cosmic”.

Drumul lung spre zboruri comerciale a început în 2004, când Richard Branson a înfiinţat Virgin Galactic. Putând fi numit un pionier al acestui domeniu, visul lui a suferit un regres fatal în octombrie 2014, când un pilot de testare a murit în cursul unui zbor efectuat în California. Tragedia a condus la eforturi intense pentru un nou design în următorii ani. Au urmat eforturi financiare. În 2018, Branson a refuzat o investiţie de un miliard de dolari din partea Arabiei Saudite, în contextul asasinării lui Jamal Khashoggi, rezident în SUA şi editorialist al cotidianului The Washington Post, de către agenţi saudiţi. În schimb, Branson a tranzacţionat public activele companiei prin fuziunea din 2019 cu Social Capital Hedosophia Holdings Corp., o companie cu sediul în Palo Alto (California) destinată achiziţiilor speciale, care a preluat 49% din acţiuni.

Virgin Galactic plănuieşte să utilizeze cinci navete spaţiale în următorii ani şi să îşi extindă activităţile la nivel internaţional. Dar Branson nu este singurul miliardar care visează să construiască o industrie spaţială înfloritoare. Fondatorul Amazon.com, Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume, a înfiinţat Blue Origin pentru a contribui la extinderea misiunilor de explorare spaţială; iar compania Space Exploration Technologies Corp., a lui Elon Musk, construieşte o platformă spaţială masivă, „Starship”, în sudul Texasului, pentru a transporta astronauţi spre Lună şi, eventual, pentru colonizarea planetei Marte.

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul