Criteriul National

Vrancea: Misăilă (PSD) câştigă Primăria Focşani, devansându-l pe ministrul Ion Ştefan (PNL) – numărătoare paralelă – Politic

Vrancea: Misăilă (PSD) câştigă Primăria Focşani, devansându-l pe ministrul Ion Ştefan (PNL) – numărătoare paralelă – Politic
septembrie 28
06:06 2020
Social-democratul Cristi Valentin Misăilă a câştigat un nou mandat pentru primăria municipiului Focşani după ce l-a devansat cu peste 1.900 de voturi pe principalul contracandidat, ministrul Dezvoltării, Ion Ştefan, după numărarea voturilor în 50 de secţii dintre cele 58, potrivit Agerpres.

Potrivit primarului Cristi Valentin Misăilă, diferenţa de scor dintre cei doi candidaţi nu mai poate fi modificată de rezultatele din celelalte secţii de votare.

„Vreau să mulţumesc tuturor focşănenilor pentru faptul că mi-au oferit posibilitatea de a continua proiectele pentru Focşani şi nu în ultimul rând pentru încrederea acordată. E o mare onoare, dar în acelaşi timp o mare provocare de a nu le dezamăgi încrederea acordată şi îmi doresc din tot sufletul ca în acest mandat să demonstrăm că Focşaniul, un minunat oraş istoric, este cu adevărat casa noastră”, a declarat, pentru AGERPRES, primarul Cristi Valentin Misăilă.

Este pentru a doua oară când Ion Ştefan pierde în faţa lui Cristi Valentin Misăilă la Primăria Focşani, după ce în 2016 a fost votat de 10.607 alegători, respectiv 36,20% din voturile exprimate, iar Cristi Valentin Misăilă şi-a adjudecat cu 1.168 de voturi în plus, respectiv 40,19% din electoratul focşănean.

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul