Criteriul National

Wimbledon 2019. Roger Federer şi Rafael Nadal se înfruntă vineri în semifinalele turneului

Wimbledon 2019. Roger Federer şi Rafael Nadal se înfruntă vineri în semifinalele turneului
iulie 12
08:49 2019

Vineri, după ora 17:00, după ce se va fi terminat prima semifinală masculină dintre Novak Djokovic şi Roberto Bautista-Agut, Roger Federer şi Rafael Nadal vor intra pe Terenul Central de la Wimbledon.

Semifinala de vineri dintre Roger Federer şi Rafael Nadal marchează cea de-a 40-a confruntare între cei doi, spaniolul conducând scorul meciurilor directe cu 24-15, însă şi prima reîntâlnire a celor doi mari tensimeni pe iarbă, după finala epică din 2008, care a durat patru ore şi 48 de minute, şi care a fost câştigată de Rafael Nadal cu scorul de 6-4, 6-4, 6-7(5), 6-7(8), 9-7. Spaniolul câştiga atunci primul său titlu la Wimbledon.

„Mă aştept să joc împotriva celui mai bun jucător din istoria tenisului pe această suprafaţă şi ştiu că trebuie să joc cât mai bine, dacă vreau să am vreo şansă să joc în finală. Să joc împotriva lui Roger Federer este mereu ceva unic. Sunt foarte emoţionat să joc din nou pe acest teren, după 11 ani. Înseamnă foarte mult pentru mine şi, probabil, şi pentru el”, a declarat Rafael Nadal.

Ambii jucători au fost în formă pe iarba londoneză. Federer a reuşit 206 de lovituri câştigătoare, dar şi 88 de erori neforţate în cele cinci meciuri de la ediţia de anul acesta a turneului de la Wimbledon, iar victoria contra lui Kei Nishikori i-a adus cel de-al 100-lea meci câştigat la un turneu de Grand Slam, performanţă unică în istoria tensiului.

Şi Rafael Nadal a fost la fel de dominant. După ce a câştigat meciul din turul II cu Nick Kyrgios, spaniolul a reuşit să-şi îmbunătăţească şi mai mult nivelul pe iarbă. În ultimele trei meciuri, Rafael Nadal a reuşit nu mai puţin de 109 lovituri câştigătoare şi doar 34 de erori neforţate. Nadal s-a descurcat foarte bine şi la retur, creându-şi 35 de mingi de break, dintre care a convertit 16.

“Va fi un meci foarte greu. Rafa poate câştiga pe orice suprafaţă. Atât de bun este. Nu este doar specialist pe zgură”, spune Roger Federer.

Primul meci dintre cei doi mari jucători de tenis a avut loc în urmă cu mai bine de 15 ani, la Miami Open.

„Mulţi dintre jucători spuneau atunci, în 2008, despre Nadal, că a venit sfârşitul. La fel spuneau şi despre mine în 2009. Iată că suntem în continuare pe teren. Şi e o plăcere să jucăm unul contra celuilalt”, a declarat marele jucător de tenis elveţian, deţinător a 20 de titluri de Grand Slam.

Iar Rafael Nadal este de aceeaşi părere. „Binenţeles, oportunităţile să jucăm unul contra celuilalt sunt din ce în ce mai puţine, dar suntem încă aici. Suntem încă pe teren”, conchide spaniolul, deţinător şi el a 18 titluri de Grand Slam.

 

Articolul Wimbledon 2019. Roger Federer şi Rafael Nadal se înfruntă vineri în semifinalele turneului apare prima dată în Ziarul Nationalul.

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Partener media exclusiv

Revista presei