Criteriul National

Zidurile cetății TOMIS PRĂBUȘITE pentru invazia distracțiilor – fericiți de musafiri, dar casa cu poponelul în sus

Zidurile cetății TOMIS PRĂBUȘITE pentru invazia distracțiilor – fericiți de musafiri, dar casa cu poponelul în sus
iunie 29
07:56 2016

imag articol

În urmă cu câteva zile, o doamnă pasionată de zona istorică prezenta pe pagina dânsei de socializare mormane de gunoi din zona parcului de arheologie aruncate probabil de cine alţii decât asistaţii sociali votanţi ai primăriei.
Constanţa este probabil singurul oraş mare de provincie în care zona istorică este batjocorită (deşi suntem cel mai vechi oraş din România), singurul oraş fără transport electrificat, suprafaţa verde cea mai redusă pe cap de locuitor şi cu Mall în parc. Mulţi constănţeni nu au călcat din copliărie la Muzeul de Istorie, la Mozaicul Roman sau poate niciodată şi astfel erudiţii intelectuali fericiţi că respiră fum RATC admirând şaormeriile, saloanele şi cazinourile din zona istorică sar de pe scăunel bătând din palme când aud galagie şi gustă berică.

Bucuros ne anunţă astfel edilul şef, mândru vecin al salonului Voggue (Tomis 48), împreuna cu rectorul Rugină şi alti organizatori că urmează o nouă zbenguialăăă. Muzica la maxim, să facem gălăgieeee!
Redacţia noastră s-a angajat (şi se va angaja) ca organizatori şi ca artişti participanţi la mai multe evenimente culturale menite să promoveze valorile noastre naţionale. Nu avem nimic împotriva invaziei de distracţie, dar în măsura cuvenită raportată la nivelul cultural al oraşului care susţine specificul local şi naţional. Ascultaţi o vorbă de la noi că nu degeaba am întinerit: maioneza apă nu se face!

23

 

13494762_1215286925172494_7098345277694491946_n

 

13524475_1215286981839155_6378831890517394997_n

 

 

 

sursa foto: arhiva proprie şi Constanţa Noastră

Comentarii

Comentarii

Despre autor

Daniel Mihai

Daniel Mihai

Doctor în Interpretare Muzicală, profesor titular la disciplina vioară a Catedrei de Corzi în cadrul Colegiului Național de Arte Regina Maria din Constanța

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

AU TRECUT DOI ANI DE LA TRAGEDIA DIN CLUBUL COLECTIV… CONTRA-EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Au trecut deja destul de repede doi ani de la tragedia din clubul Colectiv. Neputința pe care au trăit-o majoritatea în acele zile coroborate și cu revolta care a urmat, rămân încă bine întipărite în memoria multora. Multitudinea de evenimente de comemorare din aceste zile ne arată că nu suntem dispuși să lăsăm umbra uitării să se aștearnă în urma incendiului care a luat 64 de vieți.

Colectiv este acea mărturie de netăgăduit, acea expresie plină de tragism pe care și din care foarte puțini au putut înțelege câte ceva. Cert este că lumea a rămas marcată pe moment, ca mai pe urmă, aproape ireversibil, inexplicabil, cu aceeași doză de cinism…a alunecat pe partea uitării.

Momentul Colectiv ne-a adus nu doar pierderea unor oameni de care suntem cu toții iremediabil legați. Ci, a fost vorba și de un fel de trezire involuntară, care ne-a pus în față un adevăr crud: corupția chiar ucide. Iar, dacă stăm și reflectăm câteva momente, fără a avea pretenția de a ne situa în postura de ”judecători”, cu acea durere a omului rănit, vom ajunge la anumite concluzii, despre care s-a tot scris și strigat cu voce tare, sinonimă cu acea dorință de a nu renunța până în ziua în care vom transcede și ne vom alătura lor, cu mențiunea și rugămintea adresată Cerului de a nu avea acel tragic sfârșit!

Tineri aceia deosebiți nu meritau să moară în asemenea chinuri. Tineri aceia meritau tratați cu mare grijă de către cei specializați și în măsură să îi aline, să le asigure o speranță…Dar, din nefericire, nimeni și nimic nu au putut să le schimbe destinul.

Așa s-a ajuns cu acțiunea de a protesta, atunci când o mare de oameni a decis să strige și să vocifereze, pe deplin întemeiat contra lentorii, neajunsurilor, incapacității Sistemului. Astfel, fără de acest spirit civic, care ulterior a fost confiscat de către unele partide nu se putea face vreo schimbare.

Datoria, dreptul de a manifesta, de a dezbate cu argumente, de a vocifera atunci când guvernanții greșesc și de a semna petiții pentru a cere și a obține o schimbare veritabilă este unul garantat de bunul simț, dacă de Constituție, se tot încearcă, spre a fi eliminat, treptat-treptat.........

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo