Criteriul National

Cazul Navalnîi: Putin afirmă că nu vede motive pentru declanșarea unei anchete – International

Cazul Navalnîi: Putin afirmă că nu vede motive pentru declanșarea unei anchete – International
decembrie 12
08:28 2020
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat că nu vede motive pentru deschiderea unei anchete în Rusia asupra otrăvirii opozantului Aleksei Navalnîi, victimă a unui presupus atac cu agent neurotoxic în vară, relatează AFP.

„Dacă o persoană a fost aproape să moară, asta nu înseamnă că trebuie deschisă de fiecare dată o anchetă penală”, a declarat Vladimir Putin în cursul unei reuniuni, joi, a Consiliului consultativ pentru drepturile omului de la Kremlin, a cărei stenogramă completă a fost făcută publică vineri.

La sfârşitul lunii august, opozantului rus Aleksei Navalnîi i s-a făcut rău în timpul unui zbor în Siberia. După două zile de spitalizare, la presiunea apropiaţilor săi, acestuia i s-a permis transferul de urgenţă în Germania.

Potrivit concluziilor a trei laboratoare europene, printre care unul francez şi unul german, care au fost confirmate de Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), Navalnîi a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din grupa Noviciok, o substanţă concepută de specialiştii sovietici în scopuri militare.

Aflat încă în convalescenţă în Germania, opozantul l-a acuzat pe preşedintele rus Vladimir Putin că s-ar afla în spatele otrăvirii sale, acuzaţii respinse de Moscova.

În schimb, diplomaţia rusă i-a acuzat în mai multe rânduri pe europeni că nu vor să transmită Rusiei datele medicale ale lui Navalnîi, denunţând refuzul lor de a coopera în acest caz.

„Parchetul general rus a cerut în mai multe rânduri colegilor săi (europeni – n.r.) să trimită cel puţin o concluzie oficială scrisă în urma expertizei lor”, a amintit Putin.

„Experţii noştri sunt gata să se deplaseze în străinătate – în Franţa, în Germania (…) la aceşti experţi care afirmă că au descoperit substanţe toxice militare”, a dat el asigurări.

„Dar nimeni nu ne invită (…) şi nu ni se transmit nici date oficiale, nici materiale biologice”, a continuat Vladimir Putin.

Potrivit liderului de la Kremlin, Rusia „va ancheta cu plăcere asupra acestui caz şi o va face minuţios”.

„Arătaţi-ne unde este acest Noviciok!”, a cerut preşedintele rus. „Dar nimeni nu ne dă nimic (…) asta este problema”, a subliniat el.

Conform versiunilor, până acum autorităţile ruse fie au respins că otrăvirea a avut loc, fie au acuzat serviciile secrete occidentale, pe apropiaţii lui Navalnîi sau chiar pe opozant însuși că ar fi autorii acestui caz, notează AFP.

Citește despre cazul Navalnîi:

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul