În motivele de apel formulate de avocații săi, Flavia Teodosiu și Corneliu-Liviu Popescu (documentul a fost publicat de luju.ro, alături de sentința prin care Tribunalul București a respins cererea sa), la pagina 7, se afirmă:
“este absurd a se statua că deciziile Curții Constituționale sunt prezumate la modul absolut ca fiind conforme Convenției europene a drepturilor omului… față de care Curtea Constituțională este o (simplă) jurisdicție națională (ca și instanțele judecătorești naționale) … singura interpretare a Convenției europene care nu poate fi pusă în discuție fiind cea făcută de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, gardianul Convenției.
Cu titlu de exemplu extrem de recent și extrem de mediatizat, era suficient ca prima instanță să aibă în vedere hotărârea Curții europene a drepturilor omului din Cauza Kovesi c. România”.

În concluzie, Dragnea invocă încălcarea de către Curtea Constituțională a Convenției europene a drepturilor omului în cauza Kovesi, contrazicând comunicatul de presă al CCR.
De altfel, si Tribunalul București spune că și CCR trebuie să respecte jurisprudența CEDO:

De ce are Dragnea șanse reduse, totuși, să scape de condamnare la CEDO
Dragnea invocă neconstituționalitatea completului de 3 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care l-a condamnat în primă instanță. Reamintim că această condamnare a fost menținută în apel de un complet de 5 judecători, care nu a avut probleme de constituționalitate.
Faptul că în contestarea detenției sale este apărat de avocatul Corneliu-Liviu Popescu, specializat în cauze CEDO, arată că Dragnea vrea să meargă la CEDO cu această plângere. De altfel, al doilea avocat, Flavia Teodosiu, a și declarat explicit intenția de a se adresa CEDO).
Într-o cauză similară, Fruni împotriva Slovaciei, reclamantul s-a plâns la CEDO, printre altele, în mod similar, că a fost condamnat, și în primă instanță, și în apel, de completuri a căror compunere a fost declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională din Slovacia, ulterior condamnării reclamantului. În acea cauză (paragrafele 138-149 din hotărâre) a statuat că, atâta timp cât judecătorii respectivi au fost numiți de o manieră care oferă garanții de imparțialitate și independență, faptul că ulterior condamnării Curtea Constituțională din Slovacia a stabilit că ambele compuneri au fost neconstituționale nu l-a privat pe reclamant de dreptul de acces la un tribunal independent și imparțial. Prin urmare, CEDO a respins plângerea reclamantului.

Potrivit surselor juridice consultate de HotNews.ro, dacă în cauza din Slovacia CEDO nu a văzut o problemă că ambele completuri (primă instanță și apel) au fost declarate neconstituționale ulterior condamnării, atâta timp cât reclamantul nu a adus probe că judecătorii nu au fost imparțiali, în cazul lui Dragnea doar primul complet a fost declarat neconstituțional, al doilea a fost compus constituțional, iar în ambele completuri Dragnea nu contestă imparțialitatea judecătorilor.
Deci, având în vedere jurisprudența, Dragnea nu pare să aibă șanse nici la CEDO.










