Criteriul National

Dragnea invocă încălcarea de către CCR a Convenției europene a drepturilor omului în cauza Kovesi. De ce are Dragnea șanse reduse să scape de condamnare la CEDO – Esential

Dragnea invocă încălcarea de către CCR a Convenției europene a drepturilor omului în cauza Kovesi. De ce are Dragnea șanse reduse să scape de condamnare la CEDO – Esential
august 21
08:48 2020
Zilele acestea se judecă la Curtea de Apel București cererea prin care Liviu Dragnea cere eliberarea din închisoare pe motiv că ar fi fost condamnat în primă instanță de un complet nelegal al Înaltei Curți de Casație și Justiție. În argumentația sa, fostul lider PSD Dragnea invocă încălcarea de către Curtea Constituțională a Convenției europene a drepturilor omului în cauza Laura Codruța Kovesi.

În motivele de apel formulate de avocații săi, Flavia Teodosiu și Corneliu-Liviu Popescu (documentul a fost publicat de luju.ro, alături de sentința prin care Tribunalul București a respins cererea sa), la pagina 7, se afirmă:

“este absurd a se statua că deciziile Curții Constituționale sunt prezumate la modul absolut ca fiind conforme Convenției europene a drepturilor omului… față de care Curtea Constituțională este o (simplă) jurisdicție națională (ca și instanțele judecătorești naționale) … singura interpretare a Convenției europene care nu poate fi pusă în discuție fiind cea făcută de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, gardianul Convenției.

Cu titlu de exemplu extrem de recent și extrem de mediatizat, era suficient ca prima instanță să aibă în vedere hotărârea Curții europene a drepturilor omului din Cauza Kovesi c. România”.

În concluzie, Dragnea invocă încălcarea de către Curtea Constituțională a Convenției europene a drepturilor omului în cauza Kovesi, contrazicând comunicatul de presă al CCR.

De altfel, si Tribunalul București spune că și CCR trebuie să respecte jurisprudența CEDO:

„Pe de altă parte, Tribunalul reține că jurisprudența celor două instanțe europene, CEDO si CJUE, este obligatorie pentru Curtea Constituțională a României, în temeiul și în condițiile stabilite de art. 20 și, respectiv, art. 148 din Constituția României„.



De ce are Dragnea șanse reduse, totuși, să scape de condamnare la CEDO

Dragnea invocă neconstituționalitatea completului de 3 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care l-a condamnat în primă instanță. Reamintim că această condamnare a fost menținută în apel de un complet de 5 judecători, care nu a avut probleme de constituționalitate.

Faptul că în contestarea detenției sale este apărat de avocatul Corneliu-Liviu Popescu, specializat în cauze CEDO, arată că Dragnea vrea să meargă la CEDO cu această plângere. De altfel, al doilea avocat, Flavia Teodosiu, a și declarat explicit intenția de a se adresa CEDO).

Într-o cauză similară, Fruni împotriva Slovaciei, reclamantul s-a plâns la CEDO, printre altele, în mod similar, că a fost condamnat, și în primă instanță, și în apel, de completuri a căror compunere a fost declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională din Slovacia, ulterior condamnării reclamantului. În acea cauză (paragrafele 138-149 din hotărâre) a statuat că, atâta timp cât judecătorii respectivi au fost numiți de o manieră care oferă garanții de imparțialitate și independență, faptul că ulterior condamnării Curtea Constituțională din Slovacia a stabilit că ambele compuneri au fost neconstituționale nu l-a privat pe reclamant de dreptul de acces la un tribunal independent și imparțial. Prin urmare, CEDO a respins plângerea reclamantului.

Potrivit surselor juridice consultate de HotNews.ro, dacă în cauza din Slovacia CEDO nu a văzut o problemă că ambele completuri (primă instanță și apel) au fost declarate neconstituționale ulterior condamnării, atâta timp cât reclamantul nu a adus probe că judecătorii nu au fost imparțiali, în cazul lui Dragnea doar primul complet a fost declarat neconstituțional, al doilea a fost compus constituțional, iar în ambele completuri Dragnea nu contestă imparțialitatea judecătorilor.

Deci, având în vedere jurisprudența, Dragnea nu pare să aibă șanse nici la CEDO.

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul