Criteriul National

EVENIMENT UMBRIT DIN PERSPECTIVA POLITICIANISTĂ! Gala „10 Oameni de Valoare „pentru Constanţa ajunsă la ediţia a VI-a a trecut fără vreo impresie şi alte ecouri!

EVENIMENT UMBRIT DIN PERSPECTIVA POLITICIANISTĂ! Gala „10 Oameni de Valoare „pentru Constanţa ajunsă la ediţia a VI-a a trecut fără vreo impresie şi alte ecouri!
martie 08
19:57 2016

 

Cea de-a şasea ediţie a acestei gale a luat parte în locaţia deja tradiţională, aceea a Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanţa.Gala “Zece oameni de valoare pentru Constanța” s-a încheiat cu desemnarea celor mai buni artiști participanți la concursul “Descoperă talentul din tine”. Premiul de 1.000 de euro a ajuns la trupa de percuție a Colegiului „Regina Maria” din Constanța.Evenimentul a fost organizat, pentru al șaselea an consecutiv, de Asociația Clubul Isis și  susținut de Spitalul Privat Isis.

reconstructia
LISTA CÂŞTIGĂTORI

Câștigătorii desemnați prin votul publicului au fost :

Secțiunea Medicină – lect.univ.dr. Ionuț Poinăreanu, anatomopatolog

Secțiunea Academic – lect.univ.dr. Alexandru Bobe, Decan Facultatea de Matematică și Informatică, Universitatea “Ovidius” din Constanța

Secțiunea Dezvoltarea societății – Liliana Tudose, BBCenter

Secțiunea Administrativ – George Scupra, primarul orașului Ovidiu

Secțiunea Politică – Petre Gheorghe, președinte UNPR Năvodari

Secțiunea Lumea Afacerilor – Cara Veronica, Oriflame România

Sectiunea Cultura și Artă – eMenTi Star Academy (școala de muzică a lui Mihai Trăistariu)

Sectiunea Sport – Horia Tecău, tenisman

Sectiunea Mass Media – Matei Deleanu, blogger

Secțiunea Muzică – Bogdan Giuglea

  • Premiul de excelență – Antena 3
  • Premiul de excelență – Asociația “Dăruiește Aripi”
  • Premiul de excelență – FC Viitorul
  • Premiul de excelență – Agerpres
  • Premiul de excelență  – Valentin Vrabie, primarul comunei Peștera
  • Premiul “Descoperă Talentul din tine” – Trupa de percuție Colegiul Naţional de Arte “Regina Maria” Constanţa
EMOŢII ŞI PRESTAŢII ARTISTICE
Ediţia a şasea s-a dorit a fi un eveniment de înaltă ţinută, iar acest lucru a fost unul lăudabil, deoarece prin schimbarea formatului şi adăugarea premiilor de excelenţă, în afara celor zece binecunoscute, a constituit adevărata atracţie, deoarece lista câştigătorilor putea fi consultată de către oricine ar fi avut o conexiune la internet. 
Mai mult decât atât au existat şi anumite inadvertenţe, în sensul că anumiţi laureaţi sau ex-purtători ai acestei distincţii au avut anumite neconcordanţe cu tiparul dorit de prezentatori, divulgând numele câştigătorilor, înainte de prezentarea unor secvenţe video.
Bineînţeles că aceste lucruri nu au deranjat bunul mers al galei iar decorul, sunetul, discursurile prezentatorilor, ţinutele în stil popular, într-un cuvânt totul a fost caracterizat la un nivel performant, european.
Am remarcat de asemenea aspectul ce se leagă de maniera de a înveşmânta şi a prezenta cu mare atenție evenimentul din seara de 6 Martie , cu scopul de a rămâne în conştiinţa multora ca fiind ceva memorabil.
Dacă, măcar din punct de vedere al prezentării conceptului acest eveniment s-a ridicat la un anumit nivel, acest lucruri nu ar fi fost posibile prin conlucrarea emoţiilor tuturor, de această componentă firească prin care , unii au trecut cu brio…iar alţii au reuşit doar să-şi pregătească „de acasă” nişte discursuri cu idei bune!
Contribuţia artistică a viitorului din punct de vedere al muzicii clasice l-a constituit prezenţa Orchestrei Colegiului Naţional de Arte Regina Maria din Constanţa , condusă de domnul dirijor Tănase Garciu .Instrumentiştii, în mare parte elevi de liceu dar şi anumiţi profesori ai mai sus amintitei instituţii reprezentative din oraş au avut de interpretat Imnul Dobrogeţilor.
DISCURS CU TENTĂ POLITICIANISTĂ, CU ATRIBUIRI ŞI LAUDE ÎN CADRUL UNUI SPECTACOL FESTIV…
Dacă, de la ediţia a treia până la cea de-a cincea am fost mereu nominalizat şi chiar m-am simţit pe deplin onorat să fiu inclus printre personalităţile marcante,alese, de data aceasta chiar m-am bucurat că nu am mai făcut parte din lista celor care au avut maşinării de voturi sau poate că au reuşit „performanţa ” de a „cerşi” voturi, atenţie şi milă din partea unei anumite părţi a comunităţii!
Însă, cunoscând în detaliu maniera şi modalitatea de a „se impune”, fără sa devin arogant sau patetic aş îndrăzni de a adăuga câte ceva, la „rece”!
Totodată, nefiind invitat am urmărit transmisiunea televizată oferită de NTV,în care am remarcat anumite comentarii şi prezentări destul de subiective ale unuia dintre cei premiaţi anii trecuţi-domnul ziarist şi blogger Valentin Coman.
 Valentin Coman
Acest domn şi-a permis de a lua  şi a pune mâna pe o diplomă și un trofeu de Excelență dedicate domnului primar al comunei Peştera Valentin Vrabie, cel care nu a reuşit să onoreze invitaţia la Gala Zece Oameni de Valoare pentru Constanța.
Atribuindu-şi un rol de reprezentant, de prieten foarte apropiat, domnia sa a amintit de unele acţiuni ecologice de împădurire a mediului dinpreajma localităţii la care, alături de alţi constănţeni (printre care s-a numărat şi subsemnatul ) ar fi luat parte.
Folosind o retorică adecvată dar extrem de laudativă, domnia sa s-a considerat reprezentantul cel mai în măsură şi totdată chiar cel  mai îndreptăţit  să ” culeagă laurii victoriei „, menţionând cu mult patos şi dând exemplul publicului adunat.
 Iar, ca acest eveniment să nu treacă neobservat, domnia sa  şi postat recent,  pe site- ul personal constănţeanul.com a declarat că s-a simțit mândru că a săpat împreună, că a ajutat oameni nevoiași împreună, că a luptat aproape pentru ca oamenii să caute lucrurile care îi apropie și nu cele care îi despart.
Precizez din principiu faptul că îl stimez pe domnul primar Valentin Vrabie deoarece are energie, mobilizează excelent oamenii, le insuflă putere de viaţî şi de muncă şi organizează lucrurile la cel mai înalt nivel, fără a ieşi în evidenţă cu declaraţii sau cu conferinţe de presă în care să prezinte. Faptele au puterea de a vorbi de la sine.
Totuşi, ceea ce s-a petrecut pe scena sălii mari a Casei de Cultură din Constanţa este un gest exagerat, un gest benevol în care domnul Valentin Coman considerat a fi una dintre principalele voci ale mass mediei locale practic a lăudat ” cu surle şi trâmbiţe ” activitatea meritorie a edilului din Peştera, într-o perioadă în care orice fel de propagandă nu este permisă, totul putând fi catalogat a fi campanie electorală.
De aceea, fără a avea nimic personal cu domnul ziarist, aş dori, pentru justeţe să-mi permit de a-i aminti cu ceele mai bune intenţii faptul că potrivit legii 115/2015 pentru alegerea autorităților  administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, campania electorală începe cu 30 de zile înainte de data desfășurării alegerilor, deci în data de 6 mai 2016.De asemenea, potrivit legii 185/2013 privind amplasarea si autorizarea mijloacelor de publicitate, toate formele de publicitate (comercială, verbală,stradală ) ar trebui să fie amplasate doar în baza unei autorizaţii emisă de către primării.Aşadar, luând în considerare toate cele prezentate cât mai ales forma în care s-a realizat acest lucru prin formele de promovare electorală, ar trebui ca unele din autorităţile competente şi abilitate ale Statului să se autosesizeze şi să dispună măsurile care se impun.
UN SPECTACOL MARATON CARE A FĂCUT PUBLICUL SĂ PĂRĂSEASCĂ SALA ÎNAINTE DE A SE TERMINA!
Revenind la show-ul propriu zis,am remarcat faptul că la unele din categorii, prin modalitatea de a nu veni să şi ridice premiul, laureaţii au trimis apropiaţi care ori au citit mesaje (varianta corectă, onestă) ori nu au avut mai nimic de transmis.
Şi, poate de aceea se explică rarefierea spectatorilor ce nu au mai rezistat până la final, deoarece durata show ului estimat la 120 de minute de transmisie a avut darul de a …grăbi publicul invitat.
Oricum, acest aspect pare unul destul de bun în a caracteriza nivelul de înţelegere cât şi cel cultural al celor prezentate.Dacă punem la socoteală şi acea nerăbdare tipică acestui public constănţean deosebit de exigent în materie de evenimente de asemenea calibru,avem parte de o imagine completă,de ansamblu a tot ceea ce s-a petrecut!
ÎN LOC DE CONCLUZIE
Dacă, prin aceste argumente, publicul constănţean a consfinţit câştigătorii, aş propune ca pe viitor acest eveniment să nu mai fie atât de mediatizat sau de implicat politic, ţinând cont de acel derapaj mai sus amintit al unui domn ziarist ce a avut onoarea de a fi cooptat în funcţia de co-prezentator al acestui eveniment!
sorin-lucian-ionescu
Oricum, Spitalul Privat „ISIS”, NTV şi alţi parteneri media premiaţi precum Antena 3 ce au fost atât de încurajaţi, de victimizaţi şi din nou lăudaţi de data aceasta cu alese vorbe de către domnul Sorin Lucian Ionescu (în calitate de director al acestei televiziuni ) se fac oarecum părtaşi acestui act de propagandă electorală nepermisă de legile în vigoare ale acestui stat ce se doreşte a fi unul democratic şi în care VALORILE „statului de drept” ar trebui respectate de către absolut toţi, fără de excepţii!
De aceea,cu aceeași decență și verticalitate,fără a supăra sau deranja,am dorit să prezint în manieră proprie desfășurarea evenimentului propriu-zis ce a fost umbrit de tenta politicianistă,într-o manieră directă și evidentă!
Iar,ca să fie meniul complet,ca un circ psd-ist, cum este „10 oameni de valoare” care a premiat măzăriști cât și lingăi ai principalului partid de penali din județ,anul trecut a  premiat un blogger anonim care a scris despre manifestaţiile anticorupție. Și ca să fie „transparență”, anul trecut în același top a fost votat un ziar aproape inexistent. Care o fi logica actuală? Nu cumva falsificarea mesajelor anticorupţie din Constanţa si chiar deturnarea-exact ca în timpul revoltelor?
De aici,se ridică alte semne de întrebare…Nu cumva urmează să îl vedem pe junele Deleanu,proaspăt auroleat ca și pe domnul Anghel alături de echipele PSD-ului și PNL-ului în condițiile în care,cu bună știință omite să scrie că la Constanța s-a strigat „PNL ȘI PSD, ACEEAȘI MIZERIE”?
Totuși,fără să fiu ipocrit sau să tânjesc după fală și glorie de moment, țin să felicit pe toți cei care au primit această distincție cu titlu onorific!
Iar, pe final,în numele întregului corp redacţional al acestui ziar independent de opinie şi atitudine, vă mulţumesc pentru răbdarea cât şi pentru atenţia acordată!
Prof. Dr. Daniel Mihai, C.N.A Regina Maria Constanţa, redactor şef al ziarului Criteriul Naţional

Comentarii

Comentarii

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

„Ţi-e milă? Ţi-am luat banii!…”- CONTRA-EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Tristele amintiri au ajuns departe…De fapt, cu o anumită ritmicitate , indiferent de context omul are posibilitatea de a alege .

Iar, această posibilitate de a râde sau de a plânge ar trebui să nu ne-o cenzureze nimeni!

De cele mai multe ori, datorită „regulilor nescrise” ale acestei societăţi suntem puşi în faţa unor evenimente triste şi întunecate , dar comicul îşi face apariţia tocmai atunci când ne-am aştepta cel mai puţin.

De la o vreme încoace am tot scris pe diferite atitudini vis a vis de anumite aspecte ce m-au determinat să mă exprim în mai multe registre sufleteşti!

Dar acum e cu totul altă treabă…

Fără să aduc jigniri, situaţia în care se află românul este analizată în mod ironic.“Filantropica” reprezintă cea mai eficientă şi în acelaşi timp amuzantă metodă de a aduce în prim-plan ideea că “nu tot ceea ce pare este adevărat”.

Asemeni unei proiecţii video avem o sumendenie de întâmplări ce constituie o modalitate de a genera materiale de informare publică.

Modul în care noi, asemeni spectatorilor avem „şansa” de a privi lumea este oarecum influenţat de experienţele celor din trecut, deoarece astfel, participând în mod indirect la acţiunile personajelor, noi suntem publicul ce primeşte şi decodifică mesajul în mod diferit.

Replica cheie a lui Gheorghe Dinică (textier pentru cerşetori) :”Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană”, reprezintă fraza de bază a relaţiilor publice.

El este un portret „artistic”, machiavelic până la perfecțiune al diavolului ca show-man de geniu, care prin minciună şi înşelăciune a reuşit să ocupe o poziţie bună în societate. Această replică ar putea să-l includă, în cinismul ei şi pe artistul român care cerşeşte finanţare şi care va rămîne cu mîna întinsă, atâta timp cât nu găseşte o poveste captivantă...........

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro